Bârgău (4-5)
Semnificaţie: în general se consideră un derivat din slav. ’breg, bregovo’,’coastă, versant’ sau germ. ’berg’, totuşi o sursă sugerează existenţa unui apelativ ’bârgău’ cu sensul ’loc de trecere de pe un domeniu pe altul, vamă’ cu etimologie necunoscută
Atestări:
ţinutul, satele şi p. Bârgăului în Bistriţa-Năsăud (atest. 1317 Borgo, 1328 Purgo)
sat Bârgău (Cicârlăul mic) Chioar (atest. 1493 Sykarlo, 1851 Borgo)
sat Bârgăoani Neamţ (probabil atest. 1428 ‘(satul cu).. biserica lui Petru Bârgău’, în acest caz originea antroponimică este evidentă)
p. Bârgău afluent Boura afluent Moldova
Pădurea Borgeu lângă Groşi Chioar pe la 1900
toponime 
Poți să dai sursa acestui bârgău, unde anume circula și dacă mai e folosit în viu grai? Mereu mă intrigă faptul că noi păstrăm uneori formele proto-slave arhaice, pe cînd slavii aplică metateza lichidelor complet și generalizat. N-ar fi mai logic să presupunem că noi avem ce avem dintr-o sursă independentă?
Metateza lichidelor se petrece cînd slavii încă mai formau un continuu etnic, iar cine e familiar cît de cît cu rămășițele substratului știe că avem și noi acest proces, deși la o scară mai mică.Slavii n-au influențat lexicul dacilor în acea perioadă pentru că nu erau prezenți aici și n-aveau putere.
În albaneză breg are o gamă de sensuri mult superioară oricărei lb.slave.
Unii specialiști presupun că grupul satem ar fi trebuit să aibă forme cu z din IE: *bhergh-, *bherg’h- „mountain; tall” și probabil noi chiar avem: bărzoia(t). Se presupune că slavii l-au împrumutat de la goți, însă era cuvînt comun și în Balcani prin mileniul I î.d.Hr. Frigienii erau numiți brygi înainte de emigra din Europa spre Asia Mică.
Din pacate am pierdut sursa acelui ‘bârgău’,’loc de trecere, vamă’, oricum cred că era mai mult o supoziție decât un etimon clar documentat. În ceea ce privește slav. ‘breg’ e de remarcat că și germanicul ‘berg’ are aceași metateză. Să fie vorba de urmele lui ?
http://indoeuro.bizland.com/project/glossary/thra.html Duridanov
berga(s)- hill, bank
Dacă a existat sensul de vamă sau loc de trecere în română, trebuie legat cumva de sensul „mal” al vechilor traci. Poate fi similar chiar cu acest „mal” traco-dacic. Se traducea atât ca mal al apelor cât și ca munte(la alb.) sau formă de relief inferioară dealului, dar cu pereți abrupți (Muntenia). http://dexonline.ro/definitie/mal
Cred că sursa pe care ai pierdut-o era din zona central-nordică a României ca regionalism sau într-o traducere mai veche a Bibliei. Bistrița-Năsăud are câteva regionalisme dacice, fiind o vatră de locuire neîntreruptă, dar și una de tranzit din Transilvania spre Moldova. Specialiștii remarcă asemănări de grai între Moldova de sus și zona Crișanei și a Banatului, semn că ungurii au dislocat multe comunități românești care s-au revărsat peste Carpați, întărind elementul „rumânesc” de acolo.
Eu am găsit într-o veche carte de catehism uniat verbul a mărăstui (a ține, a opri). Ai idee care-i originea sa? Eu mă gândeam la IE *ma-r/n- hand (mână) din care a venit lat.manus (rom.mână), dar și gr.antică mare (tot mână) sau alb.marr (a culege, a lua,a primi, obține, a prinde, a aduce). Sânt ceva paralele structurale între tracă și greaca antică.
PS: dacă găsești sursa aceea nu ezita s-o împărtășești!
În legătură cu ‘mărăstui’ sunt convins că ști că verbele terminate în ‘-ui’ sunt în general considerate de origine slavă sau hu. :-).
Deoarece nu sunt lingvist de meserie în vine mai greu să mă pronunț în ceea ce privește originea apelativului totuși pot să ofer următoarea informație care poate fi utilă în această direcție: la 1548 este atestat toponimul Coșarul lui Mărstat (Mărăstat) în zona Vasluiului, ceea ce indică un posibil antroponim Mărăstat care ar putea fi derivat facil din ‘mărăstui’.
Nu-i neapărat așa. Albaneza a generalizat folosirea unui sufix IE -oj (j se citește ca un i lung) pentru verbe, la fel cum balto-slavii și sanscriții folosesc/foloseau -tis (-ti la slavi și baltici) preponderent.
http://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Germanic/-jan%C4%85
În anchitatea greco-tracă era folosit curent sufixul -oi (-oy) pentru numele de clanuri și triburi: uytoi, sabokoi, dakoi, etc. Să nu ne pripim cu etimologia salvă.
Nici eu nu sânt lingvist, dar am devenit un mic expert în transformările IE spre albaneză (și ceva de dacică). Sânt diferențe notabile între transformările spre dacică și cele spre paleo-albaneză (foarte probabil resturi de ilir și traci). Sânt și multe asemănări, dar cel mai important pentru mine e că pot evidenția lexicul dacic mai precis prin atestările albaneze sigure.
Poloneza folosește un derivat din *bhergh- ,*bherg’h- moutain, hill, tall (to rise, to become high, elevate) ca adverb: bardzo- very, very much (foarte, foarte mult) ; bardziej- more (mai); najbardziej- the most (cel mai).
E coradical pe linie IE cu adv. nostru „foarte” din lat.fortis (*bhorghtis). Mie-mi sugerează că latina dunăreană s-a întins pe un calapod dacic. Limba dacilor s-a tradus punct cu punct în latină.
Tot poloneza mai păstrează brzeg (coastă, mal; margine), tot cu satemizare, diferit de celelalte lb.slave. S-ar putea să avem ori originalul derivatelor slave, ori o influență nord tracică.
Bărzoi/bârzoi(-at) rămân tot aici, ca derivate specific carpice, căci eu nu le-am găsit și-n alte zone decît ca reg.moldovenești.
Sl.breg (mal) pot veni dintr-un substrat celtic ce a dat slouga (slugă). Probabil și bîrgoi e coradical cu alb.burg (mountain ridge) tot dintr-o sursă centum.
Varianta clasică ar fi că adverbul polonez derivă din slav. ‘burzu’,’repede’ care poate explica și bârzoi.
bârzălău -uri, s.m.- foc mare (ca la tăiatul porcului)
Și acest reg.bănățean vine tot din sl.burzu?
Îmi vine greu să cred că bîrzoi ar veni din sl.burzu. Toate animalele aleargă cu coada „bîrzoi”? 🙂
Fiind orășean cultura mea vine din cărți și tembelizor, deci, din ce-am văzut animalele nu aleargă cu coada sus, dar am văzut că uneori se perindă cu coada bîrzoi cînd vor să arate prădătorilor că nu se tem, că-s sigure pe ele și se pot înfrunta la o adică (sau fug mai repede decît ei).
Bîrzoi (a-și pierde cumpătul) poate fi slavic, dar sensurile „încrețit”(îmbîrzoia) și reg.bănățean de mai sus n-au sens prin termenul slav. Probabil avem mai multe rădăcini.
bărgău “longish hillock” (Db)
pag.4: http://cis01.central.ucv.ro/litere/onomastica_lexicologie/revista_scol_2008/elena_sodolescu-silvestru.pdf
berga(s) ‘hill, bank’ [Old-Icel. berg ‘mountain’, Old-HighGerman berg, German Berg ‘mountain’, Old-Bulg. breg@, New-Bulg. brjag ‘bank, coast’].
http://tied.verbix.com/project/glossary/thra.html
alb.breg = țărm, latură, coastă, deal, frunte, înălțime, cocoașă.
Începe să sune cu termenul de origine greacă folosit de către Dosoftei: vun(u) – hotar; vunu – movilă, -iță (de hotar, de vamă), din gr.vouno (munte).
Mai demult credeam că acest „vunu” traduce top.Anabun din vestul extinderii dacice spre Tisa sau spre Dunăre, (harta nu dă poziționarea exactă) pe care-l asemănam cu lat.Adfinem, pe limesul fortificat împotriva triburilor de daci liberi din câmpia Tisei și a Crișurilor.
ana- este un prefix dacic cu sensul „pe, de-a lungul” (ex: vicus Ansamensium; Ana- Samus/Someș). Are un coradical în albaneză anë (side).
Sunt curios ce semantism mai avea sufixul -ău. pe lângă faptul că forma adj.oarecum peiorative: mâncău, buzău (bosumflat), etc.
Eu cred că ar fi avut forma -au sau -eu și se atașa unor forme de relief arătând o formă similară de relief mai mică sau o derivare semantică legată de acea formă de relief. În cazul nostru *bărg trebuie să fi fost o ridicătură, un deal mai mare sau chiar „versant al muntelui”, apoi bărgau/bărgău a luat și sensul de vamă, loc de trecere (spre Moldova cf. Munților Bârgăului) sau spre vest.
Există o serie interesantă de entopice/toponime cu sufix -eu/ău (uneori -eleu/-ălău). Entopice: ghergheleu, podireu, cuculeu, bumbuleu, piculeu, dâmbuleu. În baza informațiilor actuale pur toponimice ar fi: Mărgineu, Rânjeu, Șteileu, Sfundău, Peștireu. La prima vedere par a se datora preluării în rom. a sufixului substantival hu. ‘-oló’, dar atestarea apelativelor arom. ‘culeu’,’grămadă de lucruri’ și ‘tsutsuleu’,’vârf montan’ demonstrează că lucrurile sunt mai complicate…
Dâmbuleu mai e numit Dâmbulean, deci o avea funcție adjectivală.
http://www.cclbsebes.ro/docs/Sebus_2_2010/03_S_Tincu.pdfectival.
Amintesc și sufixul -iu sau -eu consemnat ca atare destul de rar, brudiu. La Dosoftei apare brudiv.
Am avut numeroase discuții pe seama sufixului acesta, căci eu cred că face parte dintr-o serie mai mare (-eu, -iu, -ou, -ău, și sufixul genitival -aucă), autohtonă, dar coradicală cu sufixele slavice -ov, -iv, -ev sau grecești -ou și tracice -ou (Aulouzenus „fiul lui Aules”, Seuthou gune „femeia lui Seuthes”; dacice: Petrodava, Markodava).
Cred că este un top.Măgureaua în link. Nu cumva vine de la măgură (ceață, pâclă) fiind un adjectiv?
Alte exemple similare: Moldua, Molda-Moldaua/Moldava, Malva(Romula)- probabil Malua.
Am găsit ceea ce ai *pierdut!
„Vol. II. p. 295 – Birgăuani < Bârgău (Şomcuta Mare), p. 405 – Bârgăani, Bârgăuani < Bârgău). (Borgo = loc de trecere de pe un domeniu pe altul, loc de vamă, menţionat pe o veche hartă a Sătmarului)."
http://www.comunacicirlau.ro/cic%C3%AErl%C4%83u_relieful-%C8%99i-vegeta%C8%9Bia-231.html
Mersi. Da aceasta era…
Salutare! Tot mă preocupa originea oronimului Bârgău. Variante: berg, breg, borgo.
În germană Burgau înseamnă valea cetății. Ținând cont ca cetatea Bistriței era o cetate săsească, iar Valea Bârgăului aproviziona cetatea, are cumva sens. Nu sunt lingvist, îmi dau cu părerea.
Posibil, din perspectivă geografică, și Munții Burgului, adică cei apropiați de burg.