Prefaţă

 Paginile următoare s-au născut din pasiunea, sau am putea să-i spunem chiar obsesia, autorului pentru domeniul toponimiei, pasiune tradusă în zeci de nopţi nedormite petrecute cu studiul unor surse toponimice inedite, sume frumuşele cheltuite pentru a obţine cărţi rare din domeniu sau disponibilitatea de a învăţa limbi care să-i deschidă astfel accesul la surse de informare altfel inaccesibile. De ce această pasiune ? Deoarece autorul consideră că încă sunt lucruri de spus în acest domeniu care nu şi-a dezvăluit încă toate tainele, taine de care autorul se apropie cu respectul şi tactul cuvenit unor adevărate testamente vii ale unor vremuri de mult apuse, ferestre spre stări psihologice ale unor strămoşi de care nu trebuie să uităm atât de lesne chiar şi în epocă supertehnologizată pe care o trăim.

 Reflecţii asupra cercetărilor toponimice

  Mult prea adesea domeniul toponimiei a fost abordat de cercetători cu o agendă prestabilită care au uzat şi unori chiar abuzat de argumente toponimice alcătuite în pripă sau siluite pentru a se conforma vreunei teze istorice sau lingvistice. Un lucru învăţat de autor în aceşti ani de preocupări toponimice este că abordarea domeniului trebuie făcută cu dragoste şi respect, că singurul obiectiv avut în vedere trebuie să fie smulgerea din uitare a crâmpeilor de semnificaţie toponimică altfel destinate a se pierde în neantul istoriei şi mult prea adesea o condiţie absolut necesară unui asemenea demers este tocmai abandonarea teoriilor preconcepute care adesea se dărâmă precum castelele de nisip sub tirul unui argument lingvistic sau istoric bine ţintit. Munca toponimistului onest este dificilă şi de multe ori frustrantă atât datorită necesităţii de a-şi revizui continuu teoriile cât şi pentru că în multe cazuri toate eforturile eşuează în faţa unor toponime care vor rămâne o enigmă pentru totdeauna. Totuşi în situaţiile în care argumentele se asamblează neaşteptat într-o etimologie coerentă şi inedită, sentimentul imponderabil al descoperirii reprezintă o răsplată mai mult decât suficientă pentru toponimistul autentic.

 Glosar

 Un glosar minimal al terminologiei lingvistice folosită în aceste articole:

 Toponim – formă lingvistică utilizată pentru a identifica o locaţie geografică

Apelativ – cuvânt având o semnificaţie determinată într-un idiom

Etimologie- istoricul transformărilor semantice şi fonetice suferite de un apelativ sau, în cazul de faţă un toponim 

Etimon – apelativ propus a se afla la originea unui alt apelativ sau toponim, în urma unor transformări etimologice dterminate

Entopic – apelativ care descrie un anumit aspect geografic (o formă de relief, diferite aspecte hidrologice, de vegetaţie sau faunistice, caracteristici privind aşezările sau activităţie umane etc.). Astfel de apelative sunt frecvent utilizate pentru a forma toponime.

  Pentru terminologia lingvistică clasică utilizată în text cititorul este îndrumat spre spre lucrări generale din acest domeniu.

 Metodologia aplicată

  Câteva lucruri privind metodologia aplicată: descifrarea toponimelor face apel la argumente ce ţin în primul rând de lingvistică fără a neglija însă contribuţiile aduse de istorie, etnografie, geografie în ultimă instanţă chiar orice domeniu al cunoaşterii umane tradiţionale sau moderne. Abordarea metodică care să considere toate etimologiile posibile trebuie să prevaleze fără a neglija însă principiul Briciului lui Occam întruchipat în fraza ’Între două explicaţii etimologice concurente trebuie acordat credit celei mai simple’. Studiul extensiv al toponimelor trebuie să aibă pe cât posibil un caracter atât sincronic (studiul denumirilor concomitente în timp de pe un teritoriu) cât şi diacronic (studiul evoluţiei temporale a denumirilor de locuri). Argumentele toponimice pot fi din următoarele mari cateorii:

          semantice: semnificaţia etimonului propus pentru a explica toponimul trebuie să adecvată pentru a admite utilizarea etimonului respectiv pentru a denumi un loc

         fonetice: forma fonetică a etimonului propus trebuie să fie în concordanţă cu legile fonetice care au acţionat asupra apelativelor în teritoriul respectiv şi în idioamele care ar fi putut influenţa toponimul în discuţie

         morfologice: transformările morfologice (sufixări, prefixări, articulare) care au acţionat asupra etimonului propus trebuie să fie corespunzătoare idioamele care ar fi putut influenţa toponimul în discuţie

         de distribuţie: răspândirea geografică a toponimelor conţine informaţie intrinsecă privind originea lor care nu a fost întodeauna exploatată, cel puţin la modul sistematic. Dacă distribuţia unei familii toponimice este strâns legată de un anumit teritoriu acest lucru sugerează că explicaţia semnificaţiei toponimelor respective trebuie să facă apel la etimoane derivate din dialectele folosite sau care au fost folosite pe teritoriul respectiv.

  În cazul în care mai multe argumente de tip diferit susţin acelaşi etimon, probabilitatea ca etimologia propusă să fie cea corectă este mai mare, deşi nu trebuie excluse nici etimologiile ’exotice’ care pot fi corecte în anumite situaţii. Nu trebuie neglijat faptul că toponimele reprezinte elemente lingvistice care au o situaţie oarecum diferită de apelativele obişnuite, în special legile fonetice care au acţionat asupra apelativelor este posibil să nu fi acţionat în acelaşi mod asupra toponimelor având în vedere că acestea sunt cunoscute unui număr mult mai restrâns de vorbitori decât apelativele, uneori doar unor categorii sociale sau profesionale, iar aceşti vorbitori ar putea prezenta particularităţi lingvistice nedocumentate istoric diferite de majoritatea populaţiei.

 Abordarea studiului toponimelor prin intermediul entopicelor care stau la originea lor se bucură de avantajul de a putea explica mai multe toponime în acelaşi timp, deasemenea deoarece entopicele descriu realităţi palpabile cunoscute unui număr mai mare de vorbitori, toponimele astfel derivate au un caracter oarecum mai obiectiv oferindu-ne o fereastră spre modul de gândire, modul de a concepe lumea al subiecţilor vorbitori care au creat aceste toponime. De multe ori decelarea unor motive repetitive în toponimia unui teritoriu poate fi primul pas într-o lungă şi dificilă călătorie care să ducă la descoperirea unor noi entopice, demonstrând astfel cum toponimia poate contribui la îmbogăţirea tezaurului lingvistic.

  Articolele acestui site sunt organizate în cea mai mare parte sub forma unei liste de entopice sau alte motive toponimice repetitive. Pentru fiecare dintre aceste entopice se oferă semnificaţia şi etimologia lui (în cazurile în care acestea sunt cunoscută, precum şi  o enumerar a teoriilor concurente acolo unde este cazul), o colecţie non-exhaustivă de toponime astfel derivate cu indicaţii privind distribuţia lor sincronică şi diacronică (în cazurile în care nu se oferă indicaţii privind atestarea acestor toponime se poate considera că este vorba de atestări moderne aparţinând secolului  XX), numărul aproximativ al toponimelor independente atestate derivate pe baza entopicului respectiv, eventuale legături cu alte toponime, entopice sau antroponime dacă există. Autorul este recunoscător pentru orice clarificări sau corecţii pertinente privind toponimele discutate.   

  Proprietate intelectuală

 Autorul îşi păstrează dreptul de proprietate intelectuală asupra informaţiilor originale prezentate în acest site. În cazul în care cineva doreşte să citeze aceste informaţii, trebuie să recunoască contribuţia autorului printr-o referinţă structurată astfel:

 V Chindea, Blog-ul toponimic, toponime.worpress.com, 2011

  Deşi articolele din acest site nu conţin referinţe sistematice privind sursele folosite, deoarece, din păcate, nu au fost structurate astfel de la bun început, autorul recunoaşte contribuţiile cercetătorilor precedenţi şi poate oferi referinţe privind sursele folosite la cerere.

 Autorul

16.05.2011

Anunțuri

102 răspunsuri la Prefaţă

  1. Iusephus zice:

    Frumoasă pasiunea pentru toponimie. Vedeţi că s-a strecurat o greşeală:
    „autorul recunoaşte contribuţiile cercetătorilor precedenţi şi poate oferii referinţe”
    corect e: „poate oferi”. Verbul „a oferi” are „ii” doar la perfect simplu: eu oferii, tu oferişi, el oferi, noi oferirăm etc. Revin cu o postare la subiect, pt. toponimele de la „decinde”.

  2. dene zice:

    Un blog mai putin obisnuit, dar care mI-a starnit interesul multa bafta in continuare!

  3. Sorin5780 zice:

    Sînt cîteva sate cu numele Păușa prin Sălaj, Bijor și Vîlcea. Ai o idee de unde vin aceste toponime și ce însemna? E cumva un prenume al fondatorilor sau era un adjectiv descriptiv al zonei?
    Nu cred că ar fi coradical cu adj.apusat, dar mi l-aș putea imagina ca nume descriptiv pentru o persoană măruntă, coradical cu lat.paulus, lat.parvus (adj.pârv -ă) ori paucus. http://en.wiktionary.org/wiki/paulus
    Nu-i de respins nici o origine mitologică, pierdută azi, dar păstrată la nivel onomastic ( zeul Pausus).

    Ar mai putea fi un alt nume al păunului din lat.pavo, cu un sufix diminutival -uș. Un construct similar cu auș din lat.avus. Suf.diminutival putea fi adăugat ca umplutură, complet neacademic. 🙂
    Are coradicale în alte limbi latine, la fel cum și forma pavonem a dat Păun ca prenume vechi și nume de familie. http://en.wiktionary.org/wiki/pavo#Latin

    • vchindea zice:

      Am căutat acea atestare a Crihanei de la 1425 dar nu apare în Documenta Romaniae Historica, Seria A, vol I,1975. În schimb am găsit o atestare ‘gârla Cărhanii’ de la 1502 (vecinătatea menţionată a Cahovului nu lasă nici o îndoială în ceea ce priveşte localizarea toponimului). În aceste condiţii cea mai probabilă mi se pare o origine antroponimice, astfel numele Cărhan (ulterior şi satul Cărhăneştii) este menţionat deja de la 1466 şi apoi şi la 1488 relativ în apropiere la Murgeni Vaslui. Iar originea antroponimului ar putea fi un ‘Karahan’,’Hanul negru’. O altă posibilitate – având în vedere forma Cărhană – ar fi de la rom. de origine ukr. ‘corhană’,’coastă abruptă, versant’. Semnificaţia şi originea lui ‘criş’ cu sensurile ‘bogat, fericit’ este incertă după Dex on-line.

      • George Valah zice:

        „Crihana” – Nu cred ca are legatura cu documentele istorice ci cu etimologia si semantica…
        Prihana = pri (mus) hana(t) – La noi in sens de „vina/pacat”. Han= loc de popas/ salas/etc Hanat= loc de stabilire, de preluare a unui teritoriu, Cum asta se facea deobicei silnic, adica „cu sila/forta” era un „pacat primar” pt ca de-acolo decurgeau toate urmarile…
        Cri- Cri (ma)- Cri(st) ; Crier (fr) = a striga Sensul ar putea fi de „a chema la adunare” (indiferent de motiv, dar cel mai mult in sens de alarmare pt a se apara/pazi locul)
        Derivat: Chi – a chiuii
        Crihana = „locul unde la chemare, toti se adunau”

      • vchindea zice:

        Ar trebui să aibă legătură cu documentele istorice. De multe ori prima formă atestată este cea etimologic corectă, fiind ulterior deformată de alogeni, sau prin pierderea semnificaţiei etc. Pentru orice modificare fonetică propusă (în acest caz Prihană -> Crihană) sau orice descompunere în morfeme (de ex. Cri-hană) trebuie oferite argumente care să justifice de ce ar fi posibilă modificarea/compunerea respectivă şi de ce nu ar fi probabile alte etimologii concurente. Altfel sunt ipoteze fără o valoare prea mare.

  4. Olsen Jeremy zice:

    Buna ziua! Aveti idee care este semnificatia stiintifica, precum si etimologia urmatoarelor cuvinte: Padina Mica, Valea Gabrului, Dealul Peret, Gubaucea? M-ar ajuta extrem opinia dumneavoastra! Va multumesc anticipat!

    • vchindea zice:

      Padină – cuvânt românesc de origine slavică având sensul ‘mic platou, vâlcea’.
      Gabru – cuvânt slav ‘gabr’ cu sensul ‘carpen, planta Carpinus betulus’.
      Peret – substantiv colectiv românesc de la ‘păr’ (arborele) cu sensul ‘loc cu mulți peri’.
      Gubaucea – nume compus din rădăcina ‘gub-‘ (posibil rom. ‘gubă’,’haină păstorească’ cunoscut și în alte limbi vecine, dar posibil și slav.’goba’,’ciupercă’) și sufixul ‘-auca/-aucea’de origine – sau măcar influență – est-slavică.
      Din ce zonă sunt ?

      • Olsen Jeremy zice:

        Termenii sunt din harta topografica Caciulatul, din jud. Dolj! E foarte interesanta tema, insa,din pacate, inca mai sunt nume ale caror semnificatie nu pot sa o deslusesc. E posibil cumva ca numele de Gabru sa provina de la antroponimul Gavriil?

        Imi puteti da o sugestie si asupra cuvintelor: Somurelul Mic, Mosna, Dealul Foaia, de la Poarta, Piscul Stupinei?

        Va multumesc enorm pentru ajutor si va admir pasiunea pe care o aveti pentru toponomastica!

      • Olsen Jeremy zice:

        Termenii sunt din harta topografica Caciulatul, din jud. Dolj! E foarte interesanta tema, insa,din pacate, inca mai sunt nume ale caror semnificatie nu pot sa o deslusesc. E posibil cumva ca numele de Gabru sa provina de la antroponimul Gavriil?

        Imi puteti da o sugestie si asupra cuvintelor: Somurelul Mic, Mosna, Dealul Foaia, de la Poarta, Piscul Stupinei?

        Va multumesc enorm pentru ajutor si va admir pasiunea pe care o aveti pentru toponomastica!

      • vchindea zice:

        Nu cred ca acel Gabru să provină de la vre-un Gavriil (sau chiar din Gabor, mai apropiat fonetic). Toponime de acest gen sunt extrem de numeroase în Bulgaria (Gabrovo) și Serbia, zone care au influențat lexical Doljul vecin.
        Pentru următoarele, din lipsă de diacritice și timp, pot presupune la repezeală:
        Șomurel – legătură cu hu. ‘som’ adică planta ‘corn, Cornus mas’ însă probabil mai sunt și alte explicații posibile
        Moșna – slav. ‘mosnja’,’sac, pungă’
        Foaia – regional avea în rom. și sensul ‘burduf de brânză’
        Poarta – mi-se pare evident
        Piscul Stupinei – rom. ‘pisc’,’culme, muchie’ și ‘stupină’,’loc în care se țin stupi de albine’.

      • George Valah zice:

        „Cuvant romanesc de origine slavica” este exact INVERS. Adica slavii au foarte multe cuvinte de origine romana, din cauza expansiunii dacice care si-au raspandit cultura mult spre est., dacii avand o cultura mult superioara triburilor nomade care populau acum 5000 de ani Marea Campie Rusa… (stepa)
        In acest caz Padina vine de la „podina” – platou/podea/pod/etc, care intradevar ca si in slava „se scrie o dar se citeste a”.

      • vchindea zice:

        De acord în principiu, dar orice etimologie trebuie demonstrată, altfel tot demersul e fără o bază ştiinţifică. Familia slavică ‘pad-, paditi’ este extrem de bine reprezentată şi răspândită.

      • George Valah zice:

        Gubaucea – Gub+ucea
        Ucea-ucide/na-ucit/nauc/etc Ucea este probabil arhaism pt maciuca/bata/ciomag. In urma loviturii in cap, erai ametit (nauc) sau „ucis”/omorat
        Guba – gubernie (slav)=tinut/regiune
        Gubaucea = tinutul unde localnicii te ataca si te ucid (lovesc in cap) cu batele… 🙂

      • George Valah zice:

        „Padină – cuvânt românesc de origine slavică”…. A se observa si „pad”-engl. cu acelasi inteles (evident nu luat din slava ci tot din romano-daca) Dacia cuprindea tot teritoriul pana la Bug, iar populatia si civilizatia daca s-a intins pana in N-V Indiei si chiat Koreea. Marea Neagra era mare interioara a dacilor, Azerbaigeanul (vine de la „ozer=lac, la noi iaz, iezer) Georgia, Osetia, Armenia, Afganistanul, etc erau populate de daci… De aceea cuvintele vin „din daca” si nu noi le-am imprumutat din slava.

      • vchindea zice:

        pad (n.) 1550s, „bundle of straw to lie on,” possibly from or related to Low German or obsolete Flemish pad „sole of the foot,” which is perhaps from PIE *pent- „to tread, go” (see find (v.)), but see path (n.). Sursa http://www.etymonline.com/

        Nu aș zice că are același sens cu rom. Să nu uităm că limbile germanice au multe în comun cu cele slavice (plough/plugu) și în final toate acestea cuvinte coincid și datorită provenienței comune din Proto-Indoeuropeană (PIE) care nu e același lucru cu limba dacă. Ce ne dă dreptul să ne însușim PIE ? Aceleași ‘drepturi’ ar trebui să le aibă toți ‘descendenții’…

      • Sorin5780 zice:

        gubáv (gúbavă), adj. – 1. (Înv.) Lepros. – 2. Bubos, plin de bube. – 3. Bolnăvicios. Sl. gąbavŭ „lepros” (Cihac, II, 131; Löwe 32), prin intermediul sb. gubav „rîios” (DAR). – Der. gubăvi, vb. (a se îmbolnăvi de lepră), cf. sb. gubati se; gubăv(en)ie, s. f. (înv., lepră; sifilis; Basar., decrepitudine).

  5. Olsen Jeremy zice:

    Va multumesc enorm pentru opinia dumneavoastra!!

  6. Claudiu M. zice:

    Va salut cu respect! Caut de multa vreme etimologia cuvantului Ciuperceni. Este o localitate din Jud. Dolj. M-as bucura sa primesc o opinie din partea dvs. Va multumesc!

    • vchindea zice:

      Sensul lui ‘ciupercă’ cred că e clar, cât despre sufixul ‘-eni’ se poate spune că este destul de polivalent în limba rom., poate avea atât sensul de ‘loc caracterizat prin …’ cât şi ‘nume de loc derivat de la antroponimul …’ dar mai ales în Moldova. Astfel că ambele sensuri sunt posibile în principiu: ‘sat aflat într-un loc bogat în ciuperci’ sau ‘sat aflat în legătură cu un antroponim Ciupercă’ (legătura antroponimului cu locul e mai greu de stabilit – unul din moşii pe care mergea satul sau un boier proprietar etc.).

  7. Sorin5780 zice:

    Te-ai ocupat vreodată de toponimele cu tema Viștea (Viștea de Jos și Viștea de Sus, Viștișoara)?
    N-am găsit o singură explicație, nimic! Bagă în ceață și probabilitatea ca Târgoviște (Târgul-Viștii) să fi fost o așezare întemeiată tot din zona asta făgărășeană a Viștei.
    http://www.targoviste.light-soft.ro/geneza.html
    Mai e o localitatea Viștea în jud.Cluj.
    Localitățile făgărășene vin de la hidronimul Viștea,

  8. Sorin5780 zice:

    M-am lămurit cu Târgoviște, dar eu mai țin nădejdea că poate nu-i slav, ci slavizat.
    Am mai găsit un articol în care un anume domn Ghe. Șeitan aduce un sinonim al stejarului de care nu am mai auzit, grădun. Ai dat peste el vreodată? E un entopic pe undeva prin țară pe la noi?
    http://dacologica.wordpress.com/studii-si-cercetari/gheorghe-seitan-%E2%80%9Eritualuri-dacice-pastrate-malanca-de-la-ruginoasa-%E2%80%93-un-ritual-antic-dedicat-zeului-get-al-razboiului%E2%80%9C/

    PS: sunt multe cuvinte care nu se regăsesc în dicționare.

    • vchindea zice:

      Nu am auzit de grădun și aș avea nevoie de mai multe atestări pentru al lua în considerare. Pe de altă parte există o familie slavică (sau poate, interesant, mai curând doar balcanică) de apelative pentru quercinee care au toate sufix ‘-un’. La noi se folosesc: gorun (slav. ‘gora’,’pădure, munte’), slădun (poate din slav. ‘slad’,’malț,borhot’) dar sârbii și bulgarii cunosc și blagun (slav. ‘blago’,’bogăție’).

  9. George Valah zice:

    Raspuns: vchindea says:
    17 septembrie, 2014 la 19:21

    Definitia engl. defineste o „rogojina” sau impletitura de paie ce putea folosita ca „fata de masa”.
    „Pie” este ca forma: plata si intinsa adica…o placinta!
    Toate definesc o suprafata intinsa si dreapta, care la noi ar fi „campie” sau „Padina” si Padis…

    Plug – plugh, etc… Limba „PIO” – de unde „provine”? Au venit cumva „inzii” peste Europa, sau a fost o migratie „protofaca”/daca (hai sa le zicem mai corect cum isi ziceau ei insisi: „dionisieni” sau „nissa”, decaj jargonul dakka) catre India, cca 3000-1500 iH cand „dionisienii” (daci) au cucerit o parte a Indiei civilizand-o totodata?
    http://georgevalah.wordpress.com/2010/02/19/inaintea-lui-alexadru-macedon-dacii-au-cucerit-india/

    Evident ca nu ne putem insusi ceva ce ne apartine. Si cand spun „ne” nu ma refer la „judetele Romaniei” ci la toti dacii din toate locurile nu mai putin daci decat toti ceilalti! Mai mult, steagul dacic cap de lup cu trup de dragon arata atat stapanirea asupra Asiei (parte) cat si a Europei (mare parte). Si mai mult decat la noi, traditiile dacice s-au pastrat pana tarziu in est ! Un simplu ex: la noi dansu „calusul”/calusarii, in Egipt „vlaha”, in Iran „Kalisha”, in Punjab „Khalsa”, toate cu acelasi inteles: dansul celor puri, al luptatorilor ce actioneaza organizati in comun…

  10. George Valah zice:

    ptotodaca -rog corectie (dactilo) Multumesc.

  11. Sorin5780 zice:

    Am văzut că ai discutat pe un site toponimul Vf.Strunior ca provenind din strămior. http://alpinet.org/main/liste/index_en_t_re-a-intrebari-bistriciorul_id_42514_print_1.html

    E posibil să însemne ceva în sensul celor discutate privind toponimul Zurzugău (Zuzurgău) din mag. zúgó- rapids (praguri, repeziș). Privind prin ochelarii mei dacizanți am impresia că acest toponim Strunior ar proveni din radicalul *ser-, sre- „to hurry, to flow, to attack ” http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=1695&root=config

    Poate fi vorba de un mai vechi strumior „intr-o pronuntie palatalizata tipica zonei” (te citez aici).
    Am căutat traducerea eng.rapids la baltici și am dat peste doi termeni (probabil) din radicalul de mai sus: lit.sraujymė / sraunuma – rapids, chute, cataract, shoot
    În tracică avem o evoluție *Struma cu „t” infix în tema scurtă *sre- , apoi anticul Sirmium, Germisara, tradus „izvor cald” sau „apă/râu cald(ă) ”. Poate și reg. dat de Russu în contul moștenirilor dacice din Țara Oașului: „să sarmeadză” – se împrăștie.(lexicul păstorilor de oi)

    În limbile slave a dat și struga- „părâu, râu”. (cred că în Polonia).

    Struniorul s-ar potrivi și cu Bistricioru, un toponim cu explicație destul de clară (slavică).

    Un anume Doru îți răspundea, citez: „ciobanii numesc Strunior la „tot ce misca in zona aia”. Nu-i bizară afirmația?

    PS: mulțam și pentru explicația toponimului Azuga. Acum ce origine are mag. zúgó? 🙂

    • vchindea zice:

      În aceste condiții Strunior ar fi trebuit să fi fost inițial un hidronim. Există un pârâu cu acest nume, dar mai pregnant pentru localnici e oronimul (..ceea ce nu înseamnă că istoric a fost întotdeauna așa…). Struga cu sensurile de ‘șanț, adâncitură’ (parcă) e general slavic. Probabil că explicația ta e posibilă, dar eu de regulă merg pe principiul ‘economiei de mijloace’ (dacă o explicație mai e simplă este posibilă atunci ea este și cea mai probabilă – recte în acest caz din rom. în loc de substrat).
      Zugo este considerat în general de origine onomatopeică (zgomotul unei ape curgând). Dialectal e cunoscut și în rom. din Transilvania.

      • Sorin5780 zice:

        Dar zugo este sigur maghiar sau l-au împrumutat din altă limbă? Întreb pentru că eu presupun că de-a lungul Carpaților s-au păstrat cuvinte dacice și celtice, pe care uneori putem doar să le ghicim când le găsim în monografii. N-ar rost să căutăm poziții oficiale ungurești, căci ăștia mint mai mult ca noi și sunt inflexibili.
        Un exemplu recent este un alt nume al roții olarului din Apuseni (Bârsa, jud.Arad): „corâng”. Olăria era arsă într-un curptor tronconic numit „clotan”. N-am găsit nicăieri o etimologie, dar eu presupun că-s dacice, mai ales că sufixul -âng (adjectival și diminutival; poate și sufix de agent cf. exemplului ăsta) este folosit rar, dar mai des în vestul și nord-vestul țării, pe granița dacilor liberi.

        Azuga folosește un prefix foarte vechi în limba noastră, aproape ieșit din uz: „a” cu sensul „la” (Abrud, Amunte, Azuga), Doar în Maramureș și prin Apuseni și Hunedoara se mai folosea curent la începutul secolului trecut.
        Un alt radical IE care ar oferi o explicație pentru mag.zugo: „PIE ĝhē-2 , ĝhēi- ”to gape, yawn”; cf. lit. žiõgris ”palisadă”, isl. gjǫgrar ”crăpături în stâncă”.”
        http://hroderic.wordpress.com/2014/02/09/zaganuta/

        Pentru strunior întrebam dacă ești familiar cu reg.ăsta și sensurile sale în limbajul ciobanilor locului. Poate e banalul strună (coardă) diminutivat, iar hidronimul a fost numit ca o metaforă pentru cursul său sinuos.

      • vchindea zice:

        Duplicarea vocalelor indică destul de clar originea lui ‘corâng’. Astfel rom. a preluat pe slav. ‘krug’ cu sau fără nazalizare: ‘crug’ sau ‘crâng’, dar în nici un caz cu duplicarea vocalei, care este în schimb caracteristică maghiarei (korong). Explicația ‘furculisionică’ a lui Strunior este posibilă dar poate că nu foarte probabilă (după cum spuneam istoria sugerează că primul ar fi fost oronimul nu hidronimul, în plus ‘strună’ pare să nu fi fost foarte utilizat ca element toponimic).

      • Sorin5780 zice:

        http://hroderic.wordpress.com/2010/09/07/zagra-si-taga/

        O variabilă a mag.zugo(?): Cheile_Zugrenilor „Venind dinspre Vatra Dornei, pe cuprinsul cheilor se observă numeroase vârtejuri, REPEZIȘURI și ochiuri adânci de apă. Impresionante sunt stânci cu forme bizare cum numite Colțul Acrii, Piatra lui Osman, Grindul Pușcatei, Râpa Scara, Stânca Coifului.
        http://ro.wikipedia.org/wiki/Cheile_Zugrenilor

        M-am gândit mult și la etimologia zăganului mai demult. Îl consideram doar un alt coradical al alb. alb. zë , care nu-i onomatopeic: http://en.wiktionary.org/wiki/z%C3%AB#Etymology_1

      • vchindea zice:

        Zugr-eni nu poate fi redus foarte ușor la zugo (zugău). Trebuia să fie Zugăoani. E mai curând vorba de o legătură cu elementul slavic care apare și în toponimul Zigreva (posibil cu sensul fulger sau trăznet).

    • Sorin5780 zice:

      E posibil ca azuga și dacicul aidz (alb.dhe) să fie coradicale, dacă nu cumva înseamnă același lucru, dar s-a pierdut sensul. Top.dacic Aizis (*aidz) putea însemna orice, de la un sens de ”țap, capră sau ied”, până la un nume al unui stejar local (stejăriș); dar să zicem că-i primul.
      Transformarea spre cele două cuvinte IE are, paradoxal, același morfem. *eig'(h)- *aig’- ”to break, to burst” http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=++2928&root=config
      La fel și pentru IE *aig’- ”oak”.

      let. aiza = gorge, ravine, crevice, chasm, notch, rift.

      Hașdeu spunea că azuga ar fi un pește local. Nu cumva se gândea la boiștean (Phoxinus phoxinus)? Cărturarii ca el nu prea aruncă vorbe-n vânt așa, „de-a surda”. (ca mine), dar mai uită să precizeze sursa.

      sin. pește-de-bătaie (arh. boiște). Am și o teorie finuță privind boiște, dar las pe altădată, când se ivește ocazia.

  12. mihai zice:

    buna ziua ! spuneti-mi va rog numele satului parpanita de la ce poate veni. multumesc

    • vchindea zice:

      Am găsit o posibilă legătură cu numele lui Istratie Părpăuț care vinde o bucată de ocină în ‘satul Drăgușeni care e pe apa Stavnicului în ținutul Vaslui’ la 1644. Evoluția fonetică: Părpăuț -> Parpanița ar mai necesita un pic de studiu, dar nu e imposibilă chiar și numai ca deformare populară.

  13. Suntem foarte interesați de părerea dv. privind etimologia toponimului „bălătau/bolătău”. Punctul nostru de vedere (e vorba doar de o … privire superficială, contextuală) ni l-am expus pe http://www.muntesiflori.ro/lacuri-de-alunecare/, în legătură cu descrierea fostului Lac Bălătău (a se vedea și nota de subsol).

    • vchindea zice:

      Etimologia este perfect corectă! Chiar dacă originea finală a apelativul este comună cu ‘baltă’, pătrunderea lor în limba rom. a avut loc în epoci diferite. Inserția vocalică din ‘boloto/bălătău’ (față de blato/baltă) este caracterictică limbilor ukr. și rusă. (alt exemplu: ‘moloko’ față de forma general slavică ‘mleko’ – ‘lapte’). Pentru toponimul de la Dărmănești am mai văzut și etimologia alternativă maghiară ‘Bala tó’,’Lacul lui Bala’, dar această se datorează doar necunoașterii (nu se pot explica de la un antroponim Bala zecile de microtoponime bălătău răspândite pe tot teritoriul Moldovei). Un exemplu pe care nu l-ați amintit este Bălătăul Ciutelor de lângă vf. Cărunta din munții Ciucului (apare pe hărțile topografice din anii 1950′). E o dovadă în plus că aceste toponime nu sunt simple preluări de la o populație slavică ci sensul lor este cunoscut de localnici (cunoscând obiceiul căprioarelor de a se tăvăli în noroi în perioadele caniculare).

      • Mulțumim mult pentru precizările și adăugirile dv. pe care le vom insera și în cuprinsul articolului nostru. Avem, în plus, satisfacția de a ne lămuri o veche „enigmă”: citiserăm cândva despre un lac Bălătău ca fiind pe undeva, pe Valea Trotușului, mai sus de Comănești, dar n-am mai reușit să ne aducem aminte unde; am vrea să credem că era vorba despre Bălătăul Ciutelor ! Rămâne să mergem să-l și găsim !

      • Bălătăul Ciutelor există ! Mai bine zis, mai subzistă ! Este un (fost) lăculeț de baraj natural format la izvoarele Crăciunoaiei – un pârâu ce pleacă de sub versantul nordic al Mt. Cărunta. Dimensiunile sale inițiale (cca 50 m x 10 m) s-au redus din cauza unui drum de tractor tăiat pe malul său stâng. Lucrările forestiere din zonă au afectat și barajul, ceea ce a condus la, aproape, dispariția lacului !

    • vchindea zice:

      Apropo de zona montană a Țării de jos a Moldovei poate va suscită interesul articolul de mai jos (în caz că nu-l cunoașteți).

      Poate găsiți alte atestări ale acestui apelativ !

  14. Paul zice:

    Bună ziua,

    Cum nu am găsit un email de contact, vă adresez o întrebare aici:
    oiconimul Șoimuș/Șoimoș, prezent în Transilvania, ce sens poate avea? Nu am găsit nicio sursă pe internet care să-l explice. Bănuiesc că e din maghiară, dar nu am găsit o posibilă traducere.

    Paul Pătrățanu

    • vchindea zice:

      Prefer să am discuții deschise 🙂 ! Poate sunt utile și altora.
      Etimologia e bine cunoscută: hu. ‘solyom’,’șoim’ sufixat ‘-os’ devine ‘solymos’ adică ‘(loc) cu șoimi’.
      Păsările de pradă și în special șoimii erau o resursă naturală foarte apreciată în Evul Mediu. Șoimii antrenați pentru vânătoare erau daruri regale, se putea chiar plăti tributul în această ‘monedă’.

  15. Sorin5780 zice:

    Ai cele două volume Toponimia minoră a Bucovinei (1996) de Nicolai Grămadă și Ion Popescu-Sireteanu? http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1529

    Cică pe vremea lui Vasile Lupu se folosea un entopic moldă (munte), iar în altă parte găsește și moldău (deal).
    Mai era un hidronim Muldowa aproape de Marea Baltică, unde se încerca traducerea sa după un radical celtic *mulda (cap, vârf). http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/05/ETIMOLOGIA-rIIDHONIMULUI-MOLDOVA.pdf
    Nu avea sens, bineînțeles, dar radicalul respectiv cred că a dat entopicele de mai sus. http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=3159&root=config

  16. calin zice:

    buna,
    am si eu o problema> satul PICLEU [com Brusturi Bihor] ce inseamna acest toponim [nu am mai gasit altul in RO] pana in 1918 se numea Bogdanfalva [care iar nu gasesc nici o legatura cu Bogdan, [in limba maghiara este f rar]] Pe hartile imperiale 1840-1875 apare doar bogdanfalva-szovarhey [adica loc cu arama] fara denumire in limba ro in conditiile in care hartile militare din acea perioada sunt trilingve de ex loc vecina Tatoros/ Tatarus[si in ro]. Pe titluri de propietate din 1900-1918 apare si Pikleu
    cu stima
    Calin Pinta
    Oradea

    • vchindea zice:

      La 1469 Bogdanfalwa, Zohanhegh (Zowarhegy) – posibil să fie două sate apropiate. Prima atestare a formei Picleu e mai timpurie (la 1782-5 Piklodu – referința mai jos):

      Apoi la 1851 și 1806-69 Piklo: http://mapire.eu/en/map/secondsurvey/?bbox=2468017.8785288422%2C5963999.131950878%2C2483305.2841858775%2C5971432.632951612
      Forma Szovarhegy nu are legătură cu arama (e o confuzie cu numele hu. al masivului Șes-Plopiș ca este Rez hegyseg). Mai curând e vorba de o legătură cu etimonul ‘so’,’sare’. Cealaltă localitate transilvană cu denumire similară (Suarăș/Szovaros) din jud. Cluj e explicată astfel de autorii maghiari și chiar se numește alternative Slatina la 1553. Pe hărțile de la 1806-69 e indicat un izvor sărat (Salzquelle) în apropiere de Brusturi.
      În ceea ce privește Picleu ar fi posibile mai multe explicații: unul din sensurile rom. ‘pâclă’,’negură, mlaștină, vulcan noroios’. Etimologic cuvântul slav. din care derivă pâclă înseamnă ‘smoală’ termen ce s-ar putea asocia foarte ușor nisipurilor bituminoase exploatate în apropiere la Derna și Păulești. Cu observația că nu era necesară apariția exploatărilor miniere din sec. al XIX-lea pentru a fixa toponimic o ‘realitate geologică’ mai deosebită precum aceste bitumuri și că în imaginația populară o confuzie sau asociere între diferitele semnificații și manifestări de ‘tip pâclă’ (smoală/mlaștină/vulcan noroios) este foarte posibilă. Dumneavoastră ca localnic (presupun) puteți judeca cât de probabilă e o astfel de asociere, argumente ar fi….
      Alternativ o formă sincopată a apelativului dialectal ‘pic’uleu’,’vârf ascuțit’ (compus din etimonul lat. astăzi dispărut ‘pic’ + sufixul expresiv ‘-leu’, precum în dâmbuleu, ghergheleu etc.) nu poate fi complet neglijată.

  17. In nordul Muntilor Tarcaului, mai precis, printre munceii din preajma vaii Doamnei (afluent al Bistritei cu gura de varsare in Lacul – de acumulare – Batca Doamnei) exista unul de vreo 800 m inaltime, numit Oghilocu, fiind prins intre vaile Domnisoara și … Oghilocu. Nu reusim sa dibuim provenienta acestui toponim. Poate ai vreo idee. Noi ne-am fortat sa ajungem la o posibila sorginte slava (vezi de ce pe http://www.muntesiflori.ro/lipoveni/); degeaba !
    Multumim !

  18. In nordul Munților Tarcăului, în preajma văii Doamnei (afluent al Bistriței, cu gura de vărsare în Lacul – de acumulare – Bâtca Doamnei), sunt câțiva muncei, precum, Oghilocul – de vreo 800 m înălțime. Este prins între văile Domnișoara și … Oghilocu (pe alte hărți, Mândrilă). Oricât ne-am … sforțat, n-am reușit să aflăm ce sorginte poate avea acest toponim. Poate aveți vreo idee !
    Mai adăugăm că noi am … tras tare spre proveniența sa slavă (de ce, a se vedea pe http://www.muntesiflori.ro/lipoveni/) !

    • vchindea zice:

      Cea mai adecvată explicație pe care am găsit-o ar fi următoarea: est-slav. (a se citi ukr. sau rus.) ‘U Dylok’ -> ‘O Ghiloc’ prin palatalizare și apoi -> ‘Oghiloc’. Unde ‘u’ – e prepoziția ‘la..’ iar ‘dylok’,’deal mic’ (la fel cum în rom. deal -> deluț în ukr. dil -> dilok, ambele diminutivale). Un toponim similar ar fi: localitate cunoscută în prezent drept Dil (dar la 1789 era Dylok) la N de Mizhhiria (Poiana Boului) în Maramureșul istoric. Mai sunt și altele.
      Alte toponime menționate în articol:
      Bahrin – desigur de la antroponim, care la rândului lui poate fi în legătură cu slav. (cunoscut dialectal și în rom.) ‘bagren/bagrin’,’salcâm’sau arab. ‘bahr-‘,’apă, râu’.
      Siregna – în mod clar slav. ‘Seredna’,’…de mijloc’. E interesantă preluarea fonetică ‘-dn-‘->’-gn-‘ care ar trebui să fie caracteristică mai ales dialectelor nordice (a se vedea Rovna -> Rodna -> Rogna – denumirea populară pentru satele maramureșene Rona de jos/sus) dar pentru care sunt urme și în alte zone (top. Siregna la Potoc/Deleni Mureș, localitate cu populație est-slavică atestată istoric).
      Pohartele – compunerea cu sufixul ‘po-‘ ar putea fi iarăși est-slavică dar următorul apelativ pare să fie 100% moldovenesc: ‘a hărtui’,’a aluneca, a se răstura’ (despre sanie sau căruță). Toponime similare – reflectând aspectul abrupt, dificil de abordat cu mijloace de transport populare al unor locuri – apar și în alte părți.
      Nu am identificat apelativul slav. ‘îngust’ de la care ar deriva Uzenche.

      • Mulțumim mult pentru răspuns, cu deosebire pentru consistența sa, care ne-a prilejuit o reală satisfacție.
        Legat de Siregna, am găsit în … ultimul moment acest nume, pe o hartă de la începutul sec. trecut, informația suprapunându-se peste ceea ce aflaserăm de la localnici; pe harțile topografice din zilele noastre este înscris sub forma Sirena, cu adevărat o … ciudățenie toponimică în zona în cauză.
        Pentru Uzenche am găsit rusescul „uzchii” cu diminutivul „uzen’chii” însemnând „îngust”.

      • Sorin5780 zice:

        ‘a hărtui’,’a aluneca, a se răstura’ (despre sanie sau căruță)
        https://dexonline.ro/definitie/h%C4%83rtui

        răstura înseamnă a aluneca conform reg.turiș (ghețuș, alunecuș) și a unui verb a se tura sau ai vrut să scrii răsturna?

      • vchindea zice:

        Doar o greșeală ortografică: a se răsturna.

      • Referitor la ‘a hărtui’, îmi aduc aminte de o expresie a tatălui meu, vânător, cu mulți ani petrecuți în Câmpulung Moldovenesc (apropo de link-ul din comentariul lui Sorin Olteanu), care se plângea, după o zi de umblat pe dealuri, că ‘s-a hărtănit prin râpi’. Mai amintesc apoi și toponimul Hărtan (pe o hartă veche, de la începutul sec. XX, Hertan) desemnând o pădure, o poiană, un munte de pe culmea principală a Munților Vrancei (de pe interfluviul Putna-Ghelința); în acest din urmă caz poate fi însă vorba și despre o origine maghiară (Hertan putând fi preluat – și prelucrat – de pe hărțile austro-ungare) [Radu Pușcarciuc].

      • vchindea zice:

        ‘A hărtăni’ derivă din ‘hartan, hărtan’,’bucată, halcă’ cu sensul de ‘m-am rupt, sfâșiat…’ (figurat sau poate chiar la propriu..). Toponimul Hertan/Hărtan e chiar mai vechi, apare în unele surse transilvănene de la 1578 (menționat printre munții Ghelinței). Nu cunosc o etimologie hu. credibilă, oricum un top. de o asemenea vechime era de așteptat să fi suferit o armonie vocalică caracteristică hu. (adică Hartany în loc de Hertany – cum apare și pe hărțile de la 1769-73). Pe lângă explicația de la rom. ‘hărtan’ care corespunde fonetic dar pare prea facil, mă mai pot gândi la antroponimul (probabil armean) Hertan (un negustor din Focșani cu acest nume fiind menționat la 1546).

  19. Într-un dicționar rusesc de termeni geografici (http://ansya.ru/health/slovare-narodnih-geograficheskih-terminov/pg-18.html) găsim pentru ”uzina” sensurile geografice de fâșie îngustă de pământ de-a lungul munților, mlaștinilor, pădurilor (de exemplu, Uzinka – braț îngust al râului din regiunea Smolensk); de loc îngust/strangulat pe un lac, canal îngust cu apă între două lacuri (de exemplu, este numit astfel, canalul dintre lacurile Pskovski și Ciudskii din bazinul râului Enisei). În ucraineană “uz’min’” înseamnă cel mai adânc loc al unui râu vijelios ce nu îngheață iarna; în Siberia „uz’”este o albie de râu care are ochiuri de apă pe maluri. Termenul geografic provine din rusescul vechi ”uzk”.
    În același dicționar, găsim următoarele precizări privindu-l pe “dil”:
    1. – șir/lanț de munți, vârf de munte; munte care separă două sate, două văi; deal; piemont, interfluviu (în ucraineană). Termenul este întâlnit, de obicei, în oronimia Carpaților și apare ca atare în Ucraina cu semnificația “parte”, provenit din slavul “del’”; în acest sens, consemnăm și termenii slavi: ”delit’” (a împărți, a separa, a delimita etc.), “predel ” (graniță, limită), “nadel” (bucată de pământ din obștea sătească dată în folosul câte unei familii de țărani), ”udel” (regiune/ținut condus de un cneaz feudal sau aparținând familiei țarului), ”vîdel” (izolare), ”razdel” (separare, fragmentare), ”delej” (diviziune). În bulgară îl întâlnim pe ”deal” cu sensul de ”parte” (de aici termenii “predeal”, ”pridel” – înălțime care separă două posesiuni), dar și înțelesul de ”deal” pentru interfluviu, pantă de munte, ca și pentru graniță/hotar, țară, o suprafață de pământ definită; tot în bulgară se folosește “del” pentru vârf de munte, “zadel” pentru dumbravă/pădure și pentru pășune. În cehă îl întâlnim pe “dil” (departament, parte), în polonă pe “dzial” (cu înțelesul de parte, precum și de regiune condusă de un cneaz ori de graniță) și pe “dzialwodny” (interfluviu), în sârbo-croată pe “dil” și “dijen” (parte, munticel, munte).
    Din slavă, “dil” a fost împrumutat de limbile romanice: moldovenească (sic ! – n.n.) – unde există “deal” (cu sensurile deal, vie, câmp) – și română, “deal” însemnând măgură, munte ce desparte teritorii/pământuri sau proprietăți.
    Exemple de toponime se întîlnesc , uzual, în Carpați, Moldova, România, Balcani, “Dil” și compuse cu el, dar și, simplu, “Diloc”. Există chiar și în Germania, în apropiere de Leipzig, orășelul Delitsch.
    2. – înălțime, partea superioară a unui râu. În iakută, “dîl”, cu sensurile precizate, este întâlnit în toponime, precum: Dîl (lac), Dîl-Yuryah (râu),Diolomo-Dîl (deal).

  20. Victor Grigor zice:

    Dupa foarte mult timp revin cu oronimul MIDZOR. Este probabil sa provina din MEDIOLUS. In latina are sensul de miez de ou, fiind de fapt un diminutiv al lui MEDIUS. Tinand cont ca muntele separa Dacia Ripensis de Dacia Mediteranea, semnificatia poate fi acceptata. Fonetic nu exista nici o piedica. Alte derivate ale lui MEDIUS din limba romanesca ( PRIMEZ, PREMIEDZA, MIEZUINA) au acest sens de ” separator”, „despartitor”.

  21. Sorin5780 zice:

    http://alpinet.org/main/articole/show_en_id_2899_print_1.html

    Referitor la entopicul alpin „malga” și arom. ’mălăghia, mălăâia (pășune, ierbărie) nu cred că ai sesizat existența alb.mëllagë (nalbă), probabil coradicale cu lat.malva, gr.’moloche, malache’ și eng.mallow.
    PIE *malgʷ ”a herbaceous plant
    Culoarea (franceză) mov provine dintr-un nume al malvei.

    Nalba este numită după culoarea sa conform unui derivat din radicalului *molw (roșiatic, gălbior) sau dintr-o sursă semitică, ceea ce nu prea cred.
    https://hroderic.wordpress.com/2009/09/08/intre-galben-si-rosu/
    https://hroderic.wordpress.com/2014/05/16/malaut-si-mai-de-apa/
    https://en.wikipedia.org/wiki/Malva

    În dreptul acelui nordic Muscet (Muscel) îți amintesc faptul că în graiurile noastre se mai folosea odinioară sufixul diminutival -et(e). Citisem undeva că ar fi găsit mai mult în limbile romanice vestice, nu la noi, dar evidențele contrazic acest lucru: șerpete , nume de peștișori (sorete, asprete, molete, babete, juvete, poprete, oblete, popete), etc. scârlete (săniuță),
    mușchete(?).
    https://dexonline.ro/definitie/%C8%99erpete
    https://dexonline.ro/definitie/sc%C3%A2rlete
    https://dexonline.ro/definitie/mu%C8%99chete
    Muscet/muscet: https://toponime.wordpress.com/2014/02/12/muschet-muscet/

    În limbile IE sufixele posesive evoluează semantic spre a deveni diminutivale. Cele bărbătești ca augmentative și cele feminine ca diminutivale.
    Referitor strict la acest caz, îmi vine în minte doar sufixul posesiv (albanez) -it.
    Nume personale: Scorobete, Râmbeta (Hunedoara).

    Bănuiesc că mai are/avea și un rol adjectival sau feminizant, cf. NP Râmbeta (râmboi)

    A treia completare ar fi la ultimul articol, despre reg.stârmină, stârminos (Sterminos) și restul acestor cuvinte (var.). https://dexonline.ro/definitie/st%C3%A2rmin%C4%83

    Am o intuiție că originalul ar fi putea fi un entopic prefixat (românesc) sau cel puțin foarte vechi, din perioada slavo-română. Poate chiar o suprapunere tracică peste un slavic strmina din rad.*ser, *sre – to flow (down), run. (sl.struga, pârâu; ilir.Sirmium; trac. Strymon/Struma, eng.stream și altele).
    Construcția logică se aseamănă cu reg.scorotă (*sker- run, flow).

    Amintesc aici de un toponim Miniș, prezent pe o arie extinsă în sud-vestul României. http://www.eutopiamall.com/images/MD/6419/Minis%20Monografie.pdf

    Inițial se credea că ar proveni din mag. mén (armăsar) pentru că semnifica conform bătrânilor „loc cu păşuni”. Posibil! Dacă nu mă înșel, mai era un toponim Valea Minișului unde s-au descoperit niște oseminte foarte vechi (Peștera cu Oase).
    râuri: https://ro.wikipedia.org/wiki/R%C3%A2ul_Mini%C8%99
    Am crezut inițial că ar fi coradical cu reg.merea, miriște, (o derotacizare).

    Oare este înrudit etimologic cu neologismul mină? Nu cred! 🙂 https://en.wiktionary.org/wiki/mine#Etymology_1
    http://www.etymonline.com/index.php?allowed_in_frame=0&search=mine

    • vchindea zice:

      Cam multe subiecte atinse concomitant, îmi e greu să răspund la toate. Mă limitez la ‘Miniș’. Etimologia clasică face apel la hu. ‘men-es’,’herghelie (de armăsari)’, dar având în vedere răspândirea toponimelor ar fi dificil ca acest etimon să le explice pe toate. Dacă există într-adevăr o legătură cu ‘mină’ nu sunt urme că derivarea ar fi avut loc în rom.

  22. Sorin5780 zice:

    Te-ai ocupat până acum de top.Ardeu?
    http://www.formula-as.ro/2013/1062/periscop-60/cetatea-ardeu-16231
    http://www.ardeu.ro/

    E vreun entopic legat de verbul a arde sau altceva legat de geografia locului, cum ar fi de exemplu lat.arduus sau dacicul a ardica (rădica).
    ardău https://dexonline.ro/definitie/ard%C4%83u

    coradicale: ir. ard (înălțime), galica scoțiană aird „promontoriu” (Aird na Craoibhe ‘promontory of the tree’)
    Old Irish aird f ‎(“peak, point; point of the compass, quarter, direction”).
    alb.hardhi (viță)
    ardhje (origine, descendență)
    ardhme (viitor)
    https://en.wiktionary.org/wiki/arduus
    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/h%E2%82%82erHd%CA%B0-

    În această fam.lexicală ar trebui integrate și lexemele oarzăn (văratic, crescut prematur) sau
    RÁDĂȘ s. v. excedent, plus, prisos, prisosință, surplus.

    • vchindea zice:

      Comentez doar în legătură cu ‘oarzăn’. Derivarea din ‘orz’ e mult mai naturală. În lumea agrară a satului arhaic era cunoscut că orzul era printre primele cereale care se putea recolta vara (vezi în https://ro.wikipedia.org/wiki/Orz – la Cultivare). Rezultă că secerarea orzului era un reper anual important care putea fi folosit și pentru a puncta și identifica soiuri de fructe care aveau un sezon de coacere apropiat. Deoarece merele respective se coceau deodată cu orzul au fost denumite ‘oarzăne’…. Similar, în raport cu alte repere temporale importante, avem și soiuri de fructe sântiliești, sântămăriești etc.

  23. Ina87 zice:

    Bună! Exista denumiri românesti ca „Sântamarie”. Cum se numește acest fel de a comprima fonetic un toponim?

    • vchindea zice:

      Din punct de vedere fonetic cred că ar intra la categoria apocopă. Toponimic există destul de puține denumiri de locuri rom. de acest tip. Cele foarte numeroase din Transilvania sunt denumiri de origine patristică catolică – localități denumite după hramul (sfântul) bisericii locale – fapt demonstrate și de prezența unor sfinți caracteristici catolicismului în aceste denumiri (Martin, Gothard, Egidius). În schimb limbii române vechi îi erau caracteristice niște antroponime (nume de persone) astăzi din păcate desuete, majoritatea, care reflectă o psihologie similară: Sintion (Simption), Sintoader, Simjorzu (adică Sângiorgiu), Simziana (Sânziana), Simpietru, Simedru (de la Sfântul Dumitru) etc. Astfel de antroponime sunt fără echivalent la populațiile vecine spațiului românesc, ceea ce sugerează că ar fi niște creații originale sau o moștenire a creștinismului incipient (înainte de orice influență ortodoxă greacă sau slavă).

    • vchindea zice:

      Pentru Arjana e nerealist să coborâm în istorie până la hitiți. Ar mai fi de amintit, în această ecuație, că prima atestare e de la 1520 (în documentul care privește delimitarea frontierei dintre Transilvania și Oltenia, disponibil în Documenta Romaniae Historica, Țara Românească, vol II) sub forma Răjiia, ceea ce sugerează că prefixul ‘A-‘ este secundar (probabil o formă genitivă, ulterior sudată, ‘A Rjanei’. Nu pot să nu remarc similitudinea dintre presupusa rădăcină *’Răj-/Răș-‘ din acest oronim și forma tradițională bănățeană a numelui Orșovei care era Rășava. Deși nu pot să ofer o soluție definitivă acestei probleme toponimice, cred că o legătură între aceste două toponime este foarte probabilă ceea ce ne poate aduce cu un pas mai aproape de soluționarea ei.
      Pentru Biliana etimologia de la slav. ‘bil-‘ este corectă, fie de la antroponimul identic, fie de la sensul primar de ‘alb’. Dacă nu mă înșel în unele dialecte bulgărești există chiar un apelativ ‘bilo’ cu sensul de ‘culme montană’ (a se vedea similar alte top. Bila/Belia în Carpați).
      Pentru Zascol compunerea cu prefixul slav. ‘za-‘ pare evidentă. Nu pot identifica cu precizie rădăcina slav. în cauză (probabil e aceași rădăcină implicată în compunerea ‘raz-skol’ –>’răscol’).

      P.S.: Cu circa un an în urmă admiram și eu Arjana și Biliana din culmea vecină a Mehedinților…
      https://goo.gl/photos/gc94VtNVSRkz884W9

      • Mulțumim pentru informații și precizări.
        În privința acestui prim nume, atestat documentar, al Arjanei, Răjiia, avem o oarecare îndoială că este grafiat/transcris corect în/din documentul original (chiar autorii culegerii de documente atrag atenția, în general, asupra acestui aspect); cel puțin pînă la confirmarea prin apariția sa într-un al doilea document ! Ceea ce este interesant, legat de documentul în care apare numele Răjiia, în descrierea hotarului care trece prin vârful Răjiia/Arjana acesta este precedat de La Piatră, care apare imediat după Vf. Prislop, ceea ce ar însemna că La Piatră este Zascolul de azi.
        Intr-adevăr, pentru bulgarul ‘bilo’ există și sensul de vârf al unui munte.
        În Cehia, lângă Praga, se află celebrul Bila Hora (Muntele Alb), o înălțime, de vreo 300 m însă, unde a avut loc o celebră batalie (1620) între habsburgi (catolici) și cehii (protestanți). Am mai găsit apoi, numele unei stațiuni de schi, Bila, tot în Cehia.

      • vchindea zice:

        Desigur fiecare e liber să creadă ce vrea. Dar obiectiv vorbind e ciudat să neglijăm forma cea mai veche a unui toponim (potențial cea mai apropiată de etimonul corect). O demonstrație toponimică comprehensivă nu trebuie să neglijeze forma particulară a top. de la 1520, ci să o explice ! De ex. acelaș document explică foarte bine originea top. vecin Zglivăr/Zlivăr (slav ‘zli/zla’,’rău’ și ‘vărh’,’vârf’, similar vf. ‘Zla Kolata’,’Kolata cea rea’ 2534m din Muntenegru). Autorii „Documenta Romaniae Historica” calchiază în varianta rom. ‘Vărful Rău’, dar forma atest. local și istoric este totuși Zglivăr (infixul ‘-g-‘ l-am explicat într-un alt articol) ceea ce pledează pentru ‘autenticitatea’ informației din hrisovul de la 1520.

  24. Întâmplător am dat peste oronimul Arjana și pe culmea sudică – terminală – a Munților Mehedinți, deasupra obârșiilor pârâului Pecinișca: Dealul Arjana de 848 m. Apare pe Open Street Map, dar și pe hărțile Direcției Topografice Militare, ca și pe harta austriacă, ediția 1869-1887, sub numele Arsana.

  25. Gigi zice:

    Salutare, ma puteti ajuta sa aflu se inseamna oiconimele Bacu, Carapancea, Marsa, Oinacu si zboiu, acestea sunt sate in jud Giurgiu.

    • vchindea zice:

      Deoarece lipsesc diacriticele mă pot pronunța cu greu în ceea ce privește unele toponime. Totuși, fără un studiu prea aprofundat, la prima vedere, pot menționa următoarele:
      Bacu – formă morfologică extreme de simplă și deci explicabilă în multe feluri, fără mai multe informații istorice privind denumirea nu pot spune nimic
      Carapancea – sufixul ‘-ancea’ sugerează o derivare dintr-o limbă turcică (probabil un nume de persoană), vezi similar Carapciu – numele unui boier muntean de la 1359, sat Carapciu în Bucovina nordică
      Mârșa – cuvânt slav dar preluat și în rom. cu sensul ‘cadavru’, similar ‘mârșală’,’mâzgă lângă apă’.
      Oinacu – unii autori au văzut aici o legătură cu rom. ‘oină’ din care derivă și ‘hoinar’, deci posibil un termen depreciativ ‘om fără căpătâi’ sau ceva asemănător.
      Zboiu – mai multe top. de acest gen sau similar în Munții Buzăului și Vrancei (Zboina Verde, Frumoasă etc.), un top. similar în Slovacia. Origine posibil slavică dar fără un sens clar (probabil în legătură cu ‘boiti’,’a se lupta’).

      • Gigi zice:

        Multumesc pentru ajutor.
        Eu folosesc progranul cartografic Qgis 2.10 pentru a realiza harti cu toponime (oronime si oiconime), lucrez la un atlas de toponime cu harti gen ( harta localitatilor Valea din RO sau harta localitatilor terminate cu sufixul esti ,, actuale , inglobate si disparute”).
        In viitorul apropiat o sa mai apelez la ajutorul vostru.

  26. Gheorghe Marian zice:

    Bună ziua! Mă adresez dvs cu rugămintea de a mă îndruma,dacă se poate,în a afla originea toponimului Cocora,localitate în jud. Ialomiţa.Pe un sit local se spune că îşi are originea în faptul că aici coborau cocori (total eronat după părerea mea şi nu intru în amănunte).Precizez că,în căutările mele,ca amator,am găsit toponime în jud. Vâlcea:muntele şi plaiul Cocora.Am găsit,de asemenea o Vale Cocora în Columbia.Ar putea avea o legătură cu Cocorăşti Colţ sau Cocorăştii Misli din Prahova.Spun aceasta bazându-mă şi pe faptul că moşia a aparţinut familiei domnitorului Antonie Vodă din Popeşti,fiului acestuia Pană Negoescu şi apoi,înainte de a fi cedată mănăstirii Sf. Gheorghe Nou,doamnei Marica Brâncoveanu.În dieta sa aceasta ne spune că…a fost a mamei mele de zestre.Familia domnitorului mai sus amintit având posesiuni (sau posedând chiar în întregime) în zona celor două comune prahovene amintite.Într-un dicţionar de pe la 1900,Cocoară-femeie înaltă,mândră.(de ea).Mulţumesc!

    • vchindea zice:

      Pe lângă formele derivate de la antroponime (nume de oameni) cum este foarte clar că este toponimul Cocorăștii, există într-adevăr un număr ne-neglijabil de toponime similare, răspândit pe un teritoriu destul de întins, ceea ce sugerează posibilitatea unui apelativ (cuvânt al limbii, posibil pierdut în prezent) care să le explice pe toate. Mai jos o listă de top., cu siguranță ne-exhaustivă:
      vârf în Bucegi 2191 m, vârf în Căpăţânii 1899 m, vârf în Rarău 944 m, vârf Cocorâciu (2006 m) în Făgăraş, sat Cocora jud. Ialomiţa, sat Cucora raionul Cahul în Basarabia, vf. Kokorja cca. 1100m la SE de Covasna în M. Vrancei, Kokora la 1772 la Micola jud. Cluj, Poiana Cocoriţii la Asuaju de jos zona Codrului (posibil de la ‘cocorățea’,’narcisă’), Kokorasu la Băbdiu (Zăpârţ) Cluj, deal Cocora la Târgu-Trotuş Bacău.
      Printre apelativele care pot fi invocate: rom. ‘cocor’,’cucui’ cunoscând că rom. ‘cucui’ se poate referi și la anumite aspecte topografice (anume, dealuri mai ascuțite); cuvântul sard ’kukkura’ ‚’vârf’, apoi formele sud-italiene ’cocorizo’ cu semnificaţii de genul’ vârf, grămadă de lucruri’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s