Originea și implicațiile apelativului medieval ’sclavus’

Acest apelativ, atestat în medio-greacă (Procopius, cca. 550) drept ‘sklavos’, provine din slav. ‘slov-en-inu’ cu sens etnic ‘persoană de origine slavă’. Din greacă pe canale ’cărturărești’ a trecut în limbile Europei occidentale dobândind sensul social ’persoană aflată în robie’ ceva mai târziu (după unele surse din sec. X când în urma expedițiilor germane mulți slavi vestici au fost luați în robie).

În rom. *‘sclav’ a evoluat natural spre ‘schiau’ (similar cu ‘urecle’→’ureche’ sau ’cleie’ →’cheie’) însă doar cu sens etnic ‘bulgar, slav’ ceea ce e un argument în plus că evoluția semantică spre domeniul social a avut loc mai ales în vestul Europei și e mai târzie. Arom. ‘șclau’, după unele surse doar cu sens etnic după altele și social, are o evoluție normal fonetică pentru un termen vechi moștenit. Interesant alb. ‘shqa, shkja’ cu sens etnic are un fonetism care pare să indice o influență dacoromână.

Fapt intuit de unii dintre lingviști (3) termenul grecesc medieval ‘sklavos’ pare să fi fost preluat dintr-o limbă neo-romanică (probabil proto-română), deși o demonstrație a acestei teorii lipsește. Cel mai interesant aspect fonetic al etimonului ‘sklavos’, insuficient studiat însă, este transfomarea ‘sl’→ ‘scl’ din ‘slov-en-inu’→ ‘sklavos’. În cele ce urmează voi prezenta argumente privind necesitatea unei influențe proto-române pentru a explica această curioasă transformare fonetică.

Argumente pentru lipsa acestei evoluții fonetice în alte limbi contemporane etimonului

Pentru a argumenta originea proto-română a acestei transformări, o condiție necesară, dar insuficientă, este demonstrarea faptului că nu este posibil a explica această evoluție printr-o influență a unei alte limbi contemporane etimonului ‘sklavos’. Sunt avute în vedere următoarele limbi vorbite în Balcanii secolului al VI-lea și pentru care există material lingvistic consistent: slava comună, greaca medievală, limba gotică.

Consultarea unei liste de rădăcini paleoslavice (reprezentând etapa slavei comune) nu a indicat nici un substantiv cu grupul ‘skl-’ inițial (17).

Deasemenea majoritatea apelativelor sud-slavice moderne cu grup ’skl-’ inițial par să derive din compunerea ‘s-kl-’ unde ’s-’ inițial este probabil o alofonă a frecventei prepoziții slavice ’z/za’ devenită prefix. Astfel avem în slovenă (9): sklad (din ‘klada’,’grămadă’), sklanjati (‘klanjati’,’a se închina’), skleda (?), sklep (‘klepati’,’a ciocăni’), skleniti (legătură cu ’klen’,’sănătos, viguros’ sau ’klon’ explicat mai jos), sključen (‘ključ’,’cheie’), skloniti (probabil tot ‘klanjati’,’a se închina’ sau ’klon’), sklop (‘klop’,’bancă, formă’ sau ‘klepati’,’a ciocăni’), sklenina (’smalț’, posibilă legătură cu ’steklo’,’sticlă’?). Similar tot în slovenă avem compunearea ‘z-gl-’: zgled (‘gledati’,’a privi’), zglasti (‘glas’,’grai,vorbire’), zglavje (‘glava’,’cap’).

În sârbă avem (unele apelative explicante anterior) (2): sklad, sklata (‘kleta’,’blestemat’), sklenica, sklibiti (semnificație: ’a face grimase’ pare a fi în legătură cu rom. ’scălâmb’), sklizak (’klizav’,’alunecos’), skloniti, sklopiti, zglob (semnificație ‘încheietură’, posibil din slav ’glav’,’cap’)

În bulgară avem (unele apelative explicate mai sus) (20): sklad, sklon (semnificație ‘pantă, înclinare’, probabil din ’klonia’,’a se înclina’, posibilă legătură cu rom. ’(în)clina’ de origine lat.), skljuceni.

În greaca medievală (19), exceptând familia lexicală a lui ’sklavos’, doar un singur alt apelativ este atestată cu ’skl-’ inițial, este vorba de ’skliro-’,’tare, a întări’ care este însă moștenit din greaca antică, deci nu ar fi relevant ca argument pentru o eventuală transformare ‘sl’→ ‘skl’ în greaca medievală.

Nici una din sursele privind limba gotică (18,30) nu indică existența unor apelative cu ‘skl-’ inițial.

În concluzie, în lumina datelor de mai sus, originea evoluției fonetice ‘sl’→ ‘scl’ într-una sau sub influența unei dintre limbile de mai sus este improbabilă.

Urme ale unor evoluții fonetice similare în dacoromână

În dacoromână, în special în dialectele vestice (din zona munților Apuseni), această transformare, precum și varianta ei mai sonoră (‘zl’→ ‘zgl’) sunt consistent atestate. În cele ce urmează vom prezenta exemple ale acestei transformări afectând atât apelative cât și toponime, în special când acestea din urmă aduc infomații suplimentare în ceea ce privește vechimea și localizarea transformării fonetice. Se poate observa că această transformare afectează preponderent cuvinte de origine slavică și excepțional epenteza are loc nu doar inițial ci și în interiorul cuvântului. Pentru fiecare termen prezint transformarea fonetică în discuție, originea apelativului, semnificația (în special în cazurile în care este vorba de termeni mai rar întâlniți), date privind distribuția și eventualele toponime relevante

  • slog (‘răzor’, rom. din slav.) → sclog: apelativ, microtoponim Sclog la Luncşoara Hălmagiu, Sclog la Poiana Hălmagiu (12)
  • sleme (’culme, vârf de acoperiș’, rom. din slav.) → scleme: apelativ cunoscut pe valea Iadului în Apuseni (1), vf. Sclemea Tonii 965m în masivul Șureanu
  • slab (apelativ, rom. din slav.)→ sclab: la Mocirla (actualmente satul Vasile Goldiș Arad) (31)
  • slepica (apelativ slav.) → sclepț (tăune, rom.): apelativ cunoscut și în Maramureș (26)
  • Slav (antroponim sau etnonim, slav.) → Sclav: toponimele Valea lui Sclav la Bodești Hălmagiu, Sclăvoiu la Hălmăgel, d. Sclavu 465m la Luncasprie Bihor (Pojana Zklavo la 1806-69, 1864) (8), accidental top. Daragoszklov atestat astfel în loc de Dragoslav la Mânăstireni Cluj la 1822 (22).
  • Slatină (rom. din slav.) → Sclatina: apelativ, top. Szklatyenasza la Gurani Bihor la 1864 (13). Cele mai vechi urme toponimice ale acestei transformări par să privească una sau mai multe localități medievale atest. în jud. Arad astfel: la 1337 Stalatina/Scalatina, 1479 Sclathyna/Slathyna (alte atestări ale acestor toponime: 1366 Salathniakwtha, 1455 Zlathana, Zlathyna) (32). E vorba fie de satul Slatina de Mureș com. Bârzava Arad și/sau de o altă localitate dispărută lângă Căprioara Arad. Dupe unele indicii notația medievală maghiară a grupului ‘szl’ putea fi uneori și ’scl/skl’ (de ex. Zenthlasclo în loc de Szentlaszlo) ceea ce sugerează că atestările de la 1337 și 1479 cu ’scl-’ inițial nu ar reprezenta o pronunție reală. Însă varianta aceasta nu explică pronunția reală Sclătineasca de la 1864 precum și celelalte apelative cu o evoluție asemănătoare (de exemplu forma Scley discutată mai jos).
  • slin (‘murdărie’, rom. din slav.) → sclin (‘uger’, rom.): apelativ în Maramureș (26)
  • slobod (rom din slav.)→ sclobod: apelativ, la Mocirla Arad (31), pe valea Iadului Bihor (1)
  • slănină (rom din slav.)→ sclănină: apelativ pe valea Iadului Bihor (1). Top. sat Sclănini în județul Sac Muntenia la 1649 (6)
  • slovac (rom din slav.) → sclovac: apelativ pe valea Iadului Bihor (1)
  • sporadic iesle (lat.) → iescle: apelativ pe valea Iadului Bihor (1). Epenteza consoanei ‘c’, mai rară, dar după cum se vede nu imposibilă.
  • zlobiv (apelativ, slav.) → zglobiu (apelativ, rom.). Unele surse susțin existența unui apelativ pol. vechi ‘zglobiwy’,’rău’ pe care nu l-am identificat cu certitudine
  • Glavacioc Muntenia atest sporadic drept Zglavaciogu la 1652 (anterior la 1441 Glavacev, Glăvăciov) (7)
  • znamen, zlamăn (‘mormânt, semn’, rom. din slav.) → zglamăn (‘mormânt, semn’, rom.): apelativ cunoscut în multe zone. Toponime relevante: dl. Zgleamăn la S de Vadu Crişului în M. Pădurea Craiului, Dl. Zgleamănu pe Crişu Văratic în Codru-Moma, Zglamenele la Făgetu Ierii Cluj (atest. 1771 Zgleminye), Zglaminea la Cacova Ierii Cluj, Zgleamănu microtoponim lângă vârful Prisaca in M. Lăpuşului, microtoponim Zglamen la Ruşor Chioar (27), Zglamin la Bogata Cluj (27), Zglameni la Târguşor Cluj (27), Zgleamen la Tiocu de sus Cluj la 1930 (25), Kostea Zgleamuluj la Fodora ungurească Cluj la 1942 (23), d. Zgleamănului la Recea-Cristur Cluj la 1942 (24), Szglamurj la Nireș Cluj la 1871 (Szoglamurj la 1898) (21), dealul Zglamin la Boiereni Lăpuş, Părăul Sgleamenului la Coșna (Todoșcani) Bucovina la 1806-69 și 1869-87 (8, 28), vârful Sglominuluj la Măgura com. Poiana Blenchii Sălaj (27), Pe sglamen la Şasa Sălaj (27), Sklamunuj la Herepeia Hunedoara la 1770 (16). După unele surse toponime similare ar exista și în Oaș și în Maramureș deși nu am reușit să le identific în sursele primare disponibile (cel mai probabil reprezintă alte forme ale apeltivului: zneamăn, zlamăn nerelevante pentru discuția de mai sus). După cum se poate constata toponimele sunt distribuite pe o arie mai largă decât cea ocupată actual de dialectele vestice. Desigur aceast lucru se poate explica și printr-un împrumut mai târziu al apelativului în alte dialecte, dar nu exclude nici prezența transformării ‘zl’→ ‘zgl’ în alte dialecte.
  • Slac, Zlac (fitonim, rom. din slav.) → Zglac (rom.): apelativ, top. valea Zglacului la Stâna de vale Bihor ()
  • Eventual slav. glavoc (ihtionim, fitonim) → rom. zlăvoc, zglăvoc (identic, rom.). Sârb ‘zglavak’,’încheietură’ nu are grupul ‘zgl-’ etimologic, e mai curând o compunere ‘z-glavak’ (‘glava’,’cap’). Similar top. Izglăvociu în Muntenia la 1542 (5)
  • Probabil similar se explică slav. ‘žljeb’→ rom. ‘jgheab, zgheab’. Evoluția fonetică pare a sugera o formă intermediară *‘ jgleab, zgleab’ necesară pentru apariția formelor atestate (similar ungle→unghie). Deoarece cuvântul e de uz general acestă etimologie sugerează că evoluția ‘zl’→ ‘zgl’ poate să aibă loc pe un teritoriu mai larg decât Munții Apuseni.
  • Eventual Slivar/Zlivar (antroponim, slav.) → Zglivăr (antroponim ?, rom): top. vf. Zglivăr (sau vf. lui Zglivăr) 1708m în munții Cernei la 1806-69 (8). Similar top. Zlivăr tot în Banat la Pătaș la 1806-69. Derivă probabil din antroponimul slav atestat Slivar/Zlivar, în legătură cu ‘sliva’,’prună’. Conform însă atestării de la 1520 a top. Zglivăr, etimologia corectă pare să fie alta (‘Zli vărh’ adică ‘Vârful Rău’), ceea ce nu afectează însă concluzia privind transformarea fonetică în cauză.

Din datele de mai sus se poate trage concluzia că evoluțiile fonetice ‘sl’→ ‘scl’ și ‘zl’→ ‘zgl’ au putut avea loc în dacoromână nu doar ca un simplu fenomen recent și limitat spațial la dialectele vestice. Indiciile oferite de unele apelative și toponime pledează atât pentru o vechime semnificativă (1337, top. Scalatina) cât și pentru o distribuție spațială mai largă (a se vedea: Sclemea, sclepț, sclin, zglobiu, zgleamăn, jgheab, Zglivăr) a acestei transformări fonetice.

Alte aspecte interesante pot fi decelate din răspândirea top. ‘șcheau/șchei’ pe teritoriul României. Observațiile lui Iorgu Iordan (10) privind răspândirea toponimelor mai ales în Muntenia și Moldova nu se justifică decât pentru localități. La nivelul toponimiei locale și Transilvania cunoaște numeroase fixări toponimice ale acestui apelativ. În speță câteva exemple în zona munților Apuseni: orașul Ștei Bihor (la 1580 Skeey, 1692 Stej) (32), cătunul Ștei-Arieșeni, sat Șteia la Hălmăgel Hunedoara, eventual șeaua Steaua în M. Mare, La Steaua la S de Mal Sălaj, toate forme cu palatalizare plozivelor. Un caz interesant este cel al localității Ștei com. Densuș în Hațeg (atestată astfel: 1438 Scley, 1480 Skey, 1516 Eskey, 1888 Stej) (32). Aspectele atestate ale toponimului par să indice că forma etimologică ‘șclei’ era încă vie în sec. al XV-lea ceea ce pledează pentru persistența acestui fenomen lingvistic și în alte zone conservatoare, nu doar în Apuseni. Deasemenea această atestare exclude lectura ‘szl/sl’ a grupului ‘scl’ menționată anterior (nu s-ar putea explica astfel evoluția palatalizată ulterioară: ’scl’ → ’sch’→ ’șt’).

Urme ale unor evoluții fonetice similare în aromână

Similar pot fi identificate urme ale acestei transformări fonetice și în aromână. În acest caz este vorba în special de toponime care prin localizare pot să fie de origine aromână, fără ca acet lucru să poată fi demonstrat în mod inechivoc

  • Sulfur (lat.) → Sclifur (același sens): apelativ arom. (4)
  • Sat arom. Sklinasa (sau Scliniassa, în prezent Stefani) în regiunea Aspropotamos, atestat la Poucqueville (cules între 1806-15) (15), apoi la 1854. Etimologia nu e clară: poate spin (lat.) → schin (arom.) → Sclin (ca un hiperurbanism), eventual o legătură cu apelativul rom. ‘sclin’ amintit mai sus.
  • Slatina (slav.)→ Sklatina (sau Sklatena, în prezent Rhizoma): sat în Tesalia lângă Kalabaka, apare la Leacke la 1835 (11) și apoi la 1910 (29). Alt sat Sklataena (probabil actual Keramario sau Spathes) pe râul Kottas în Tesalia la 1897
  • Eventual toponimele vf. Kakarditsa Scliva 2007m între Kalarites și Dzurdza (Aia Paraskevi), vf. Sclava 2087m la N de Vourgareli în masivul Tzoumerka (14). Ambele toponime în zone montane locuite de arom., ar reprezenta o dovadă a faptul că apelativul ’sclav’ era productiv toponimic în limba arom.
  • Eventual sat Sklivano (actual Lafina) pe Aspropotamos lângă Pachtouri la 1910 (29). Derivat probabil dintr-un top. slav ‘Slivani’.
  • Sat Sklupo (actual Ampelohori) la SE de Calarlu (Kalarites) în Epir la 1910 (29). Posibilă legătură cu slav. ‘slap’,’cascadă’.
  • Eventual sat arom. Sesklo lângă Volos în câmpia Tesaliei. Probabil derivat din arom. articulat ‘șes-lu’ cu epenteza consoanei ‘k’.

Alte lexeme asociate sau similar cu cele de mai sus: antroponim Dargaskavos (arhonte slav în Elada în sec. al IX-lea), muntele Skavnosikari 1809m la SE de Metsovo la 1910 (top. dipărut ulterior) (29). Legătura aceste cuvinte cu cele de mai sus este incertă, posibil să fie o reducere secundară a grupului ‘skl-’→‘sk-’.

Concluzie

Toate argumente de mai sus par a sugera că evoluția ‘slav’→ ‘sclav’ a avut loc în proto-rom. de unde cuvântul au trecut în medio-greacă drept ‘sklavos’. Ulterior fenomenul fonetic ‘sl’→ ‘scl’ s-a restrâns doar la zone periferice și conservatoare ale daco-rom. și arom. Este clar însă că această transformare fonetică nu a fost universal răspândită în proto-rom. deoarece numeroase apelative daco-rom. nu o prezintă: slugă, slujbă, a slei, slovă, Slănic etc.

Implicațiile istorice ale intermedierii proto-rom pentru acest etnonim sunt evidente și ne vorbesc despre o perioadă la începutul sec. al VI-lea în care vorbitorii de proto-rom. erau în contact mult mai strâns cu populațiile slavice decât vorbitorii de greacă, cel mai probabil la nord de Dunăre.

Bibliografie:

  1. M Blaga, O Blaga, Câteva aspecte ale graiului din Remeți Bihor, Oradea, 2010, ISBN 978-973-0-09804-4
  2. L Cahen, Serbian-English and English-Serbian pocket dictionary, Ed. Kegan Paul Trench Trubner & Co., London, 1920
  3. T Capidan, Limbă și cultură, Fundația Regală pentru literatură și artă, București, 1943
  4. T Capidan, Aromânii, Dialectul Aromân, studiu lingvistic, Monitorul oficial și imprimeriile statului, București, 1932
  5. Documenta Romaniae Historica, Seria B, vol. IV (1536-1550). Ed. Academiei R.S. România, 1981
  6. Documenta Romaniae Historica, Seria B, vol. XXXIV (1649). Ed. Academiei Române, 2002
  7. Documenta Romaniae Historica, Seria B, vol. XXXVII (1652), Ed. Academiei Române, București, 2006
  8. A doua ridicare topografică a Imperiului Austriac, 1806-1869, http://mapire.eu/en/map/collection/secondsurvey/#zoom=6&lat=46.81258&lon=18.42373
  9. D Komac, Splošni Angleško-Slovenski in Slovensko-Angleški moderni slovar, Cankarjeva založba, Ljubljana, 2001
  10. I Iordan, Toponimie românească, București, 1963
  11. W M Leake, Travels in norther Greece, vol. IV, Londra, 1835
  12. T Mager, Ținutul Hălmagiului – monografie, 1938, Arad, http://www.darnick.com/halmagiu/onomastica.html
  13. Culegerea toponimică a lui Pesty Frigyes 1864-5 (manuscris), ediția Debrecen, 1996, ISBN 963 472 053 6 
  14. Harta Pindul sudic, Tzoumerka, Peristeri, Koziakas, Avgo, 1:50.000, Anavasi, 2012
  15. F C H L Poucqueville, Voyage de la Grece, vol. II, Paris, 1826
  16. Prima ridicare topografică austriacă, 1769-73, https://ro.wikipedia.org/wiki/Ridicarea_topografic%C4%83_iozefin%C4%83
  17. https://en.wiktionary.org/wiki/Appendix_talk:List_of_Proto-Slavic_nouns
  18. A Rajki, Gothic dictionary with etimologies, 2004
  19. E A Sophocles, Greek lexicon of the roman and byzantine periods, C Scribner’s sons, New York, 1900
  20. C Stefanov, Complete Bulgarian-English Dictionary, Ed. J H Nickoloff, Sofia, 1914
  21. A T Szabó, Nireș-Szásynzires települes-, népiség-, népesedés- és helynévtörténeti viszonzai a XIII-XX. Száyadban, Ed. Minerva, Cluj, 1937
  22. A T Szabó, Kalotaszeg helynevei, Ed. Minerva, Cluj, 1942
  23. A T Szabó, B Gergely, Borsavölgyi kutatsok, Ed. Minerva, Cluj, 1945
  24. A T Szabó, B Gergely, Doboka völgy helynevei, Ed. Minerva, Cluj, 1945
  25. A T Szabó, B Gergely, A Szolnok-Dobokai Tőki völgy helynevei, Ed. Minerva, Cluj, 1945
  26. D Ștef, Dicționar de regionalisme și arhaisme din Maramureș, Ed. Ethnologica, Seria Cultura tradițională, Baia Mare, 2011
  27. K Tagányi K, L Réthy, J Pokoly, Szolnok-Doboka vármegye monographiája, Dej, 1901, http://mek.oszk.hu/04700/04755/html/
  28. A treia ridicare topografică a Imperiului Austro-Ungar, 1869-1887,1:25.000, http://mapire.eu/en/map/hkf_25e/#zoom=6&lat=46.91249&lon=20.42512
  29. A treia ridicare topografică a Imperiului Austro-Ungar – Europa centrală, 1910 , 1:200.000 http://lazarus.elte.hu/hun/digkonyv/topo/3felmeres.htm
  30. C C Uhlenbeck, Kurzgefasstes Etymologisches wörterbuch der Gotische sprache, Amsterdam, 1900.
  31. http://vasilegoldis.sapte.ro/cultura/graiul/
  32. A J Vistai, Tekintő – Erdélyi helynévkönyv, http://web.archive.org/web/20110710231100/http://www.fatornyosfalunk.com/html/erdelyi_helynevkonyv.html
Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Varia și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Originea și implicațiile apelativului medieval ’sclavus’

  1. Sorin5780 zice:

    Era un tip pe net care scria despre graiul crișănean și acest c epentetic. Un pic cam greu de citit deoarece folosea caractere speciale ca să reproducă toate sunetele.

    E posibil ca la vest de Apuseni și până la Tisa să fi avut un grai distinct, puternic rotacizant, dar și cu particularități din astea de care vorbești mai sus?
    În restul teritoriului n-au fost și alte numiri pentru slavi? Știu una de bulgar la marginea Maramureșului. Era chiar o denumire acolo pentru „vecin” cred.

    Mai era o chestiune pe care o credeam izvorâtă din aceeași regiune, despicarea consoanelor n în „nd” și m în „mb”. Dacă albanezii vin din cultura dacilor vestici rămași în afara Daciei romane ar putea fi rezolvat și misterul acesta. Hașdeu zice că mulți dintre carpii mutați de romani în imperiu ar fi inițiat exodul ăsta în Panonia, apoi spre sud în Dalmația și Grecia.

    Pe harta Daciei de Adrein Hubert (wikipedia) apare la cotul de sus al Tisei o loc.Tirana, mai jos Bormanum (alb.bormă- fully grown, ripe) iar la cotul de sus al Dunării (Ungaria) un castru Ulcinum (oraș alb. Ulcin în muntenegru; alb.ulk- lup).
    Nu mai zic de Docirana (alb.docă- datină, zacon, etc.) undeva în jos de Debrețin.
    Mai sunt și alte curiozități în munții Slovaciei privitor la câteva triburi dacice: saboci, biengetai (piengetai la istoricii antici), carpi și burri.
    Ai zice că toate lamura vechii Dacii s-a mutat spre nord și vest.

    Tare aș vrea să sparg misterul ăsta al originii albanezilor, dar și al dacilor. Cum au fost romanizat și de ce s-au lăsat romanizați. Ce determină o națiune numeroasă pt. acele vremuri să abandoneze total limba și cultura lor?
    S-au răsculat de multe ori în aceia 165 de ani de ocupație, apoi vin și dacii răsăriteni de ocupă câteva arii. De ce nu s-au schimbat la lor limba și cultura dacilor, ca în Africa și Orient pentru culturii locale (berberi, semiți)?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s