Țurțudan, Țurțudău, Țurțudui, Țurțan

Țurțudan, Țurțudău, Țurțudui, Țurțan  (11-13)

Semnificație: din grupul lui ’ţurţure’ sau ’ţurloi’, având semnificaţia probabilă de ’vârf ascuţit’, în zona Buzău forma entopicului este ’ţurţudui’, în Prahova ’ţurţudău’,’râpă abruptă’, alternanța sufixelor sugerează și o interpretare expresivă a apelativelor, etimologie: lexicul de substrat

Atestări:

vf. Țurțudan la Brezoi nord (644 m) în M. Lotru (vf. stâncos ascuțit),

Ţurţudanele Urzicii în Cozia şi termen generic pt. stânci în zona Narăţu-Cozia,

vârful Ţirţideu (unele surse dau forma Tirtideu) din Făgăraş (1960 m),

vârful Ţurţanu Babei (1667 m) între valea Berivoi şi Râul Dejanilor (apare şi ca Turtanu Baba, Turţani Babei),

Ţurţudan la Corbeni Argeş,

Ţurţudan la Nucşoara Argeş,

Ţurţudan la Mioarele Argeş ?,

Ţurţudău lângă valea Sbârcioarei în Măgurile Branului,

Ţurţudău la Valea largă pe Cricovul dulce Prahova la 1898-1902,

eventual vf. ascuțit Zurzugău (Ţurţugău) din Călimani (1907 m),

Ţurţudău la Aldeni com. Cernăteşti Buzău,

Ţurţan pădure la Perişor (aceaşi cu cea de la Băileşti ?) jud. Dolj,

vf. Ţurţudui la Policiori în subcarpaţii Buzăului

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Entopice și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

11 răspunsuri la Țurțudan, Țurțudău, Țurțudui, Țurțan

  1. Sorin5780 zice:

    țuran- stâncă înaltă și prăpăstioasă (-an sufix adjectival sau augmentativ) coradical arm. sur (*kō-ro-) – ascuțit; alb.curr (a se citi țurr), reg.țurcă(băț ascuțit) și altele.
    http://en.wiktionary.org/wiki/curr#Etymology_1
    din radicalul *k’ēy- a ascuți, pisa, măcina: http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+867&root=config
    „catanus `cedar juniper ‘is perhaps gallic” pentru discția asupra cățânului și sensului de stâncă. Cine ar fi crezut că poate fi celtic la origine, probabil chiar preromanic și preluat direct de la celți țn Dacia.

    Cred că forma țurțudan , țurțur și altel trebuie înțelese ca reduplicarea normală a unui verb dacic (poate un participiu *țuțur- din < *k'uk'ur, ca v. iranic sisāti- a ascuți).
    țuțuí, țuțuíuri, s.n. (reg.) 1. țugui, vârf, pisc. 2. moț de păr. 3. cucui. (țuțuian)

    Nu înțeleg formele țurțudan, -dău, -dui. Să fie forme compuse din doi radicali?

    • vchindea zice:

      Există o familie foarte bogata de apelative și entopice în română care exprimă ideea de ‘ascuțit’ și care încep toate cu ‘ț’ (posibil ‘ascuțimea’ fonetică să fie asociată cu cea materială ?!), fenomen remarcat și de alți cercetători. Posibil ca și alte limbi să aibă astfel de apelative dar mi-se pare că bogăția familiei rom. este inegalabilă. Originea ei ultimă (dacă există) mă depășește. Câteva exemple:

      ţiglă, ţiclă, ţiglău, ţiclău, ţiclui – entopice
      ţâcmă (vf. Ţâcna lângă Pătârlagele)
      ţâf – vârf unei plante abia răsărite (apelativ) vf. Ţâfu Fugeştilor la Tega Buzău la 1634
      ţâu – vârf de piatră înfiptă în pământ ? (apelativ)
      ţuclă, ţaglă (cu sensul de ’vergea, ţepuşă’)
      (ţurţur), ţurţan, ţurţudan, ţurţudui, ţurţudău – entopice
      ţanc
      ţiflă, ţilfă, ţiflan, ţifleu, ţifleică, ţefeleică – entopice
      ţihlă (sensul primar este ca şi la ’sihlă’,’pădure deasă’ dar se cunoaşte şi sensul de ’vârf ascuţit acoperit de pădure’)
      ţugui
      ţuţui -entopic
      ţomândău – vârf abrupt la Vrâncioaia
      ţeapă – apelativ
      poate Țibleş – toponim

      Sufixul -dău este tipic pentru cuvinte expresive, eventual cu sens peiorativ, din care câteva entopice de exemplu: hududău, hărhădău, țomândău.

      • Referitor la Ţibleş, forma lui nu-i ascuţită îi chiar domoală ,are forma unor cocoaşe de cămilă. Denumirea probabil vine de la Cybele, îi şi o legendă, dar cred că îi destul de modernă.
        Muntele domină depresiunea Someşului Mare precum şi Valea Izei superioare .
        Ar putea să fie un munte venerat, în localitatea mea are o alură mistică dar doar ca şi prevestitor de ploi ,cea ce nu-i ceva fantastic.
        Oricum ar trebui studiat dacă au mai rămas ceva din cultul lui Cybele în zona Ardealului de nord şi Maramureş pentru a bate în cuie această origine .
        Zona îi destul de domoală cultul avea tendinţa de a face procesiuni pe culmea versanţilor.
        Fiind un versant impozant şi accesibil romanilor cu un vârf domol, mi se pare o variantă plauzibilă.

      • vchindea zice:

        Crede-mă l-am urcat ! Nu e de loc domol în comparație cu platoul vecin al Lăpușului și cu unele zone din Rodnei (așa numitele ‘Coaste Netede’). Iar despre abrupturile N și V ale vârfului Arcer din același masiv ce să mai vorbim. Oricum nu impresia mea sau a altcuiva contează, strămoșii puteau avea cu totul alte ‘standarde’ decât noi, contează ce se poate demonstra lingvistic, iar Cybele nu rezistă din acest punct de vedere – cel mai probabil ar fi devenit ceva de genul *Cier, sau cel mult *Ciber, în limba actuală.

      • Mă referem la aspectul din depărtare(fiindcă un toponim probabil se numeşte după cum arată) aşa muntele îi cel mai impozant din grupa vulcanică ce ne separă de Ardeal şi Crişana.
        Dar nu are aspectul ţuguiat ca şi Pietrosu’ Rodnei.
        Muntele îi o fostă calderă vulcanică, caldera fiind acum bazinul râului Baicu din Dragomireşti,Arcer îi singura rămăşită din craterul superior, ca şi Creasta Cocoşului din Gutâi de asta îi mai abrupt şi stâncos vârful.
        Am precizat că mi se pare o legendă modernă ,dar îi bine încetăţenită în Maramureş localnicii numind-o Ţipele/Cipele (ar putea fi altă zeiţă 🙂 ?) Mi se pare şi mie forţată, dar altă zeiţă cu posibilă prezenţă nu am găsit.
        Sincer nu ştiu cum poate suferi trasformări cuvântul dar mi se părea ciudată varianta fiindcă Ţibleşul îi pe graniţa Regatului Costoboc,nu cred că era tocmai nirvana pe pământ, probabil zona era plină de hoţi un tărâm al nimănui, (dar muntele îi vizibil din Dej, Beclean, deci un reper pentru romani, de aia am luat în calcul varianta).

      • Şi dacă varianta cu zeii şi alte nebunii îi exclusă, ce părere ai că ar însemna.
        Ţi(ascuţit)-bleş?
        De la ce poate veni bleş?

      • Sorin5780 zice:

        http://www.alil.ro/wp-content/uploads/2012/08/termeni-geografici-populari-din-Vrancea.pdf
        „Ţâgma de la Groapa Mare, Ţigma Chetrii (Cârlanului) denumesc la Năruja „stînci înalte şi ascuţite pe un ţârrmon de deal”.”

        Țârmon face parte din seria entopicelor de mai sus? Ai idee ce înseamnă? http://en.wiktionary.org/wiki/terminus#Etymology_2

  2. Sorin5780 zice:

    Te-ai ocupat vreodată de hidronimul Proava? E pe o hartă germană a Dobrogei și Bulgariei de răsărit: http://tiparituriromanesti.wordpress.com/2012/03/23/harta-a-dobrogei-din-1789/

    E vorba de Ialomița, dar cred că un nume paralel era Proava, așa cum e numit afluentul Prahova în vechime. S-ar putea să fie o sincopare a lui „h”, întâlnită în unele părți ale Olteniei. Poate și-n Muntenia, nu știu! Călmățuiul e numit Chricou (sau Chricov). Și aici la fel: http://tiparituriromanesti.files.wordpress.com/2013/03/f-j-j-von-reilly-das-furstenthum-viena-1789.jpg
    Nu eram familiar cu aceste două numiri. Au făcut germanii o eroare sau circulau cu adevărat?

    • vchindea zice:

      Acestea sunt mai mult scheme, nu hărți serioase. Plus că acești cartografi se mai copiau unii pe alții, ceea ce a perpetuat unele greșeli. De ex. pe aceste hărți Tolaschinul = Teleajenul sau Plestepatele = Blestematele. Călmățuiul e confundat ca nume cu un afluent al Prahovei (Cricovul care trece prin Urlați). E vorba deci de documente destul de puțin utile pentru a reconstituii pronunții originale românești (care erau deja destul de așezate în secolul al XVIII-lea). Lăsând toate aceastea la o parte, sincope de genul ‘Pra-ova’, din cate știu au mai fost atestate pentru hidronimul în discuție.

  3. Sorin5780 zice:

    Am găsit mai demult precizarea că entopicul țigmandău (var.țigmandauă) este superior celui de țâgmă, deci trebuie să fie un sufix augmentativ -and.
    „ţigmandăul este mai ascuţit decît țâgna” (Văcăria); „e mai înalt ca
    ţîgma şi-i neproductiv” (Tulnici)
    „un vîrf ascuţit şi mai înalt ca oricare deal sau munte” (Audreiaşul de Jos) ;
    „vîrf ascuţit, cu un perete abrupt” (Heghiu). Un informator din Larga – Mera
    ,,țîgmandăul este un vîrf înalt, cel mai înalt din toate, şi-i izolat.
    Este pietros la vîrf, ascuţit pe toate părţile: n-are nici o parte streșinuasă.”

    Mai e un top.Țigmandru pe Mureș, dar probabil era ciuc-mândru (vârf frumos) conform numirii mai vechi, Ciucmandru.
    Totuși, ce să fie acest sufix, un augmentativ mai vechi ca -andru (Zărand, corandă) sau o despicare a lui n conform var.țâgmană (suf.augmentativ -an)?
    Sufixul -andru este coradical cu gr.anthos și alb.end (a înflori) https://en.wiktionary.org/wiki/end%C3%AB#Albanian

    • vchindea zice:

      Forma veche atestată a top. Țigmandru e Chekmantul (1325), Checkmantel (1380). Rom. are o predilecție pentru sufixe ‘barbare’ precum ‘-ntru’ ‘-ndru’ și cred că le poate ‘descoperi’/asimila și unde etimologic nu ar fi cazul (balast -> balastru).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s