Vătaștină, Vătajniță

Vătaştină, Vătajniță (29-32) 

Semnificaţie: rom. vechi ’vătajniţă’,’teren aflat în proprietatea unui sat sau a unei biserici’, conform altor surse și sensul ’parte de hotarul unui sat stăpânit în devălmășie’ cunoscut cel puțin în Vrancea, probabil ’vătaştină’ are acelaşi sens, etimologie: din rom. ’vătaş, vătaf’ prin intermediul verbului ’a vătăji’,’a administra’ prin sufixare cu ’-tină’ similar ’orzaştină, cosaştină’, vezi şi sensul dialectal în Maram. ’vătaş’,’obicei’, cuvântul ’obicei’ având şi sensul medieval de ’privilegiu, sumă datorată’, legătura cu hu ’vetes’‚’a semăna, semănătură, lan, holdă’ improbabilă

Varianta ‘Vătaștină’:

Vatastyina la Agrij jud. Sălaj,

Vătaştină la Domnin Sălaj,

Vatastina la Vâlcele (Buduş) com. Bobâlna jud. Cluj,

Vatastinye (la 1769) la Ceaba com. Unguraşu Cluj,

Vatastyina la Ceaca com. Zalha Sălaj,

Vetastyina (la 1766) la Ciubanca com.Recea-Cristur Cluj,

In Vetastyi la Nadăşu Cluj la 1770,

Vatastine la Cociu com. Şintireag Bistriţa,

Vetastyi (la 1769) la Cutca com. Sânmărtin Cluj,

Vatastine la Coroieni ţinutul Lăpuş,

Vatastina (la 1750) la Nicula com. Fizeşu Gherlii Cluj,

peşteră Vatastinye (la 1770) la Piroşa com. Băbeni Sălaj,

La Vatastina la Salatiu (Silagiu) com. Mintiu Gherlii Cluj,

Vetastyin la Cernuc com. Gârbău Sălaj,

Vetostyina la Hăşmaşul-Ciceului com. Uriu Bistriţa,

Vetastyina la Petrihaza com. Mintiu Gherlii Cluj,

Pegyin szusz gye Vetastyinye (la 1784) şi p. Vertastyni la Pustuţa com. Recea-Cristur Cluj, Vetestana la Silivaş ? Cluj (la 1719),

valea Vătăşkinii la Săpânţa,

Vătaștină la Săliștea de sus Maramureș,

Vătaştină la Sărmaş Mureş,

Vătaştină la Dumitriţa Bistriţa  

 Utilizarea ca entopic:

vătaștina satului (posibil entopic) la Năruja Vrancea la 1702 (pe locul ei se înființează cătunul Vâlcani), vătaștină (entopic) la Câmpuri Vrancea la 1766, 2 vătaştini (probabil entopice) lângă Huşi la 1798 

Varianta ’Vătaşniţă’(8) 

Semnificaţie: vezi mai sus, alternanța sufixelor ‘-tină’/’-niţă’ este cunoscută, posibilă și prin contaminare cu ’delniţă’

Vataşniţa la Văleni Pogăceaua,

Vătăşniță la Botez Mureş,

Vătajniţa la Lăscud,

La Vătajniţă la Urisiu de sus,

p. Vătaşniţa la Heleşteni Iaşi,

Vătaşniţa la Stupini Bistriţa-Năsăud,

d. Vătaşniţa la Icuşeşti Neamţ,

Vataşniţă la Rebra Bistriţa-Năsăud la 1864

Eventual alte variante ale acestor două forme de bază: 

păşunea Vălăşiţa la Şomoştelnic, p. Vălăjiţa la Mihalţ Alba, Vătăgină la Chiheru de jos

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Entopice și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

25 de răspunsuri la Vătaștină, Vătajniță

  1. Sorin5780 zice:

    Cred că acel sufix -tină semnifică „teren” în mai toate instanțele în care e folosit: cosaștină, șestină și altele. Probabil ar putea fi refolosit și azi cu foarte mult succes.
    Vătaș (obicei) e destul de bizar. Nu știu dacă are vreun sens să-l leg de radicalul *wet- „an, de anul trecut”, http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=2197&root=config

    Sensul „trecut de ani” sau „vechi de ani” a dat cîteva derivate în dialectele antice italice, slava comună și ituaniana veche, deci e drept să presupunem că vătaș (obicei) și sensul de conducător administrativ, jude, etc. au un sens prin această sursă.

    • Sorin5780 zice:

      Vătaștină ar putea fi empiric legat de alb. vetë
      http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpiet&text_number=++3082&root=config
      http://en.wiktionary.org/wiki/vet%C3%AB

      Nu pare deloc legat de Vătaș ca functie, dar ar merge legat de vb. a vatasi, fiind o proprietate in devalmasie al satului sau al bisericii, in administratie, colectiva sau particulara, cand inca nu aveam neologismul adminsitratie 🙂
      De dragul dacofilismului meu, am mai putea traduce termenul drept pamantul lor (insisi).
      Inca nu stiu sigur cum transformau proto-tracii grupul de litere *sw-, caci unii specialisti zic ca devine *sv apoi v, dar eu am gasit instante unde *w dispare, iar *s se palatalizeaza.
      Probabil merg toate daca percepem radicalii IE drept conventii inexacte, care nu se aplica mereu la toate dialectele, caci de multe ori acel s mobil incurca mereu apele etimologilor.

      • vchindea zice:

        Nu s-ar rezolva toate (sau multe din) acestea dacă ‘vătaș/vătaf’ ar proveni din acest ‘vete’? Desigur detaliile morfologice sunt de lămurit.

    • Sorin5780 zice:

      Legat de cosaștină, Dex-ul spune că avem un sufix -ștină și atât. De ce oare nu scot filologii noștri o carte care analizează atent toate afixele noastre? Sunt multe afixe care nu-s lesne de ghicit.
      Vreau să înțeleg perfect cum se construiesc cuvinte noi, nu vreau să caut ca besmeticul în latină, albaneză sau limbile slavice.
      A cosi + ștină
      orza + ștină
      sau
      cosaș + tină
      orzaș + tină
      și am avea sufixul latinesc -tinus < *ten – "to strech, to extend" (a întinde) : https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/ten-
      Ori [ș] este parte din temă ori din sufix. Nu are sens ca în primul caz să avem un verb (a cosi), iar în al doilea un substantiv (orz sau a urzi?).
      Știu că -aș este un sufix adjectival, diminutival, de agent, iar într-o zonă mică din Moldova indică și originea (localitatea, râul pe lângă care locuiește).

      Orzaștină este o întindere cultivată cu orz? Am mai găsit un adj orzaștin (fruct) timpuriu, văratic. Clar înrudit cu adj.oarzăn.
      Dacă era sufixul -iște știam de unde să-l iau.
      Exemple: orziște, loc semănat cu orz, orzărie; dubiște, pădure de stejari;
      PS: cred tot mai mult că avem în vătaș și vătaștină același radical indo-european (*su̯e-t- ‘self; one's own’) care a dat și alb. vetë (yourself, ourselves, itself, themselves, himself, myself)
      veten (ourselves, themselves, herself)
      https://en.wiktionary.org/wiki/vet%C3%AB#Albanian

      • vchindea zice:

        În afară de ‘cosaștină’ și ‘vătaștină’ care sunt mai dificile și necesită o discuție aparte, multe alte apelative similar provin din substantive derivate (cel puțin apparent) cu ‘-ștină’. Vezi: ‘doștină’ (dos-ștină), ‘șeștina’ (șes-tină, deși există și o variantă contrasă ‘șest’), ‘oveștină’ (ovăz-ștină), ‘hodobaștină’ (rădăcina e hodobană cu schimbare de sufix), ‘corobaștină’ (similar de la corobană). Mă gândesc la o evoluție paralelă fonetic cu ‘-esci’ devenit -ești în evul mediu. Probabil mai întâi a fost o derivare adjectivală cu ‘-esc’ (sau mai curând o formă sincopată ‘-sc’). Aceasta e de altfel și originea antroponimelor actuale în ‘-escu’, la origine forme adjectivale – moșul petresc, ionesc etc. – antroponime de acest gen fiind încă vii și în prezent în Hațeg (Săndesc). Probabil aceste adjective *’dosc’, *’șesc’, *’ovăsc’ au fost apoi re-substantivizate prin derivare cu ‘-ină’. Cu timpul s-a pietrificat un sufix compus ‘-ștină’ care explică instanțe precum ‘hodobaștină’ sau ‘corobaștină’.

      • Sorin5780 zice:

        S-ar putea să ai dreptate pentru cele mai multe cazuri. Unele n-au pornit de la o temă cu sufixul -isk / -esk, deci probabil s-au conformat printr-o uniformizare cu -ștină.
        plopésc, -eáscă, adj. (înv.) cu plopi, care are plopi; plopos.

        https://dexonline.ro/lexem/plo%C8%99tin%C4%83/43725
        ploștină (sîrb. ploština, d. vsl. ploskŭ, turtit, adică „adîncat, jos, mocirlos”).
        plóștină, plóștine, s.f. (reg.) 1. teren umed și mocirlos; mlaștină. 2. izlaz, pășune (lângă o apă). 3. mămăligă moale.
        Avem și noi un adj.plut (turtit; verb a pluti) pe Târnave.

        Oricum, încă nu mi-e clar ce rol are al doilea sufix în toate cazurile în afară celor clar latine. În latină (-ina, -inus, -inum) era un sufix genitival pentru genul feminin (la fel ca-n lb.slave), dar devine diminutival în italiană (scarpina, tavolina, piccolina). Același parcurs l-a avut în slavă, iar acum e și sufix diminutival, dar și feminizant.
        https://en.wiktionary.org/wiki/-inus#Latin
        https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/-in%D1%8A
        În geto-dacică apare în top. Arcīna, Altīna , -dīna (dava crobizilor).

      • vchindea zice:

        Pe de altă parte e posibil ca sufixul să provină în întregime din limbile slavice. Am gasit exemple în Carpații ucrainieni (ortografie e a limbii maghiare): Lazeszcsina, Woloszczina, Csaszarszcsina care nu provin de la teme rom., sau care nu au echivalent similar rom.

      • Sorin5780 zice:

        https://dexonline.ro/definitie/l%C4%83za%C8%99tin%C4%83

        Woloszczina clar face referire la numele românilor în dialectele locale (voloh). Ia să vezi ceva din limbajul românilor separați din trunchiul comun acum două sau trei secole:
        https://countrysideromania.files.wordpress.com/2013/10/dictionar-voloh-roman.pdf

        Lazeszcsina, Woloszczina, Csaszarszcsina sunt scrise cu caractere maghiare și luate de pe site maghiar, corect?
        http://mek.oszk.hu/11600/11641/11641.pdf

        Nu știu ce să zic despre sufixul ăsta, dar se vede că are o arie foarte întinsă. E ca atunci când descoperisem entopicul aret (var.ariet) mai întâi în Banat și credeam că e un regionalism. Apoi dau de el prin Maramureș, Apuseni și Moldova. Probabil prezent și-n Muntenia.

      • vchindea zice:

        De mult căutam date despre dialectul voloh din Poroșcovo și nu găseam. Mersi pentru ele !
        Toponimul Woloszczina face referire la români dar nu pare a fi o creație toponimică românească. În primul rând voloh este exonimul pe care rom. nu l-au folosit pentru ei înșiși (decât eventual în stadii de asimilare și aculturație avansată). În plus pare să fie o formă adjectivală (‘Româneasca’) nu una substantivală precum exemplele pe care discutam anterior (șeștină, orzaștină). Sunt numeroase toponime derivate de la ‘voloh’ în Carpații nordici dar care nu pot fi considerate morfologic creații toponimice rom. (Wolosate, Wolosanka).

      • Sorin5780 zice:

        Evident m-am referit la dialectele locale slavice (boiko, lemki, huțul). Daco-româna nu are dialecte la nordul Dunării.
        http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?linkpath=pages%5CB%5CO%5CBoikos.htm
        http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?linkpath=pages%5CL%5CE%5CLemkos.htm
        http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?linkpath=pages%5CE%5CA%5CEasteregg.htm

        Mulți dintre ucrainienii ăștia au fost români la origine. Boiki se ghidau după lex valachorum și nu plăteau dările pe care alte grupuri erau obligate să le plătească. Încondeiau ouăle ca noi, construiau case de munte ca noi, etc.
        Acum vor spune că sunt ale lor, cum fac bulgarii cu mărțișorul nostru.

        Ăștia sunt coistobocii și carpii : http://www.encyclopediaofukraine.com/display.asp?linkpath=pages%5CT%5CR%5CTrypilianculture.htm

      • Sorin5780 zice:

        Au o chestie interesantă poroșcovenii. Ceea e noi pronunțăm ca ūou ei au transformat în vou, ūameni, arh.ūomini în vomini și tot așa.
        alte cuvinte sunt arhaisme interesante, unele resemantizate, dar ce-i interesant sunt acele tipare mentale vechi: suflet (inimă) ca-n albaneză, furic (roabă) e bizar, parcă ar traduce robalău, budilar l-am mai întâlnit ca buzunar la chimir într-o doină, ghemos (murdar) are coradical albanez, și așa mai departe.
        Dacă am studia limba asta rămasă la un stadiu mai vechi cred că am descoperit multe lucruri importante, inedite.

      • vchindea zice:

        Din păcate materialul din acel dicționar nu e cel mai concludent (conține în special exotismele -din punctul de vedere al românei și neologisme care nu sunt concludente pentru istoricul limbii). Particularitatea cu v- inițiala în locul vocalei sau al diftongului poate fi o influență a ukr. Pentru aceasta pledează etimoane proto-slavice care au suferit această transformare în ukr. și sporadic și alte limbi est-slavice ( ‘ucho’,’ureche’-> ‘vucho’;’olicha, elicha’,’arin’-> ‘vilcha’; ‘usta’,’gura’->’vusta’). Chiar și mai recent top. rom. Aluniș preluat de ukr. în forma Walunies. În rest multe maghiarisme (paplan, ezeră, timitiu, corhaz, oiagă, meg, arșăvu), germanisme (frihang, șparhet), ucrainisme (navolocica, dosca, culico, gramotnă, bgiola, ijacu). În contra experților care au susținut lipsa oricărei legături dintre acest dialect și cele nord rom. (în special maramureșean) pledează: dătilin(d), apocopa ‘aca’ în loc de ‘acasă’ și chiar budilar (cunoscut cu același sens cel puțin în Bistrița-Năsăud). Per ansamblu nu puține influențe ukr. în pofida aceloraș experți care susțin că influența ar fi restrânsă și doar de data recentă. Sensul lui pipirigă sugerează posibile conexiuni balcanice. În concluzie nu mă pot pronunța asupra poziției istorico-geografică a acestui dialect dar legătura cu daco-rom. nu se poate să fi fost pierdută de mai mult de 200-400 de ani, altfel ar fi avut o evoluție mult mai divergentă decât arată în prezent…

      • Sorin5780 zice:

        Nu știu dacă e corect să spui că acela este un „v protetic”, căci așa l-au numit unii în necunoștință de cauză.
        „v” inițial este urmarea unei transformări a vocalelor lungi din radicalii IE sau proto-formele traco-ilire primitive, nu un accident sau un adaos pentru eufonie.
        În ucraineană, limbă pe care n-o cunosc și nici nu mă interesează în mod deosebit, poate fi același lucru de care vorbeam mai sus. Aș fi curios cum pronunță poroșcovenii adv. oare care se pronunță *ūare. https://en.wiktionary.org/wiki/vall%C3%AB
        Doar româna (probabil) a întors sau a păstrat nealterat pe *ū, ceea ce se întâmplă și cu multe slavisme (crou-crov) sau dacisme (brudiv/brudiu), Moldūa/ Moldaūa – Moldava( până în sec.17), Moldova.

        Deși spunem că urmăm principiul fonetic, uneori scriem greșit cu scop, doar, doar o semăna un pic mai mult cu originalul latin. Ar trebui să îmbrățișăm principiul fonetic strict și să băgăm niște vocale lungi acolo unde trebuie.
        Încă două exemple: soare îmi sună a *suare sau *sūare, iar soagă ca *suagă/*sūagă.

        Am mai spus în altă parte că acest proces este foarte antic: cunoaștem forme dacice daūa, dar și dava.
        Acum nu știu dacă acest [u] este lung sau scurt, ori doar accentuat. Așa îmi sună în ureche.

        vatër, votër (vatră) < IE *āt-ra (foc)
        alb.vesh (ureche) < IE *ōus
        vezë (ou) dracō
        luan (leu) > gr. leōn, Latin leō, leonis (era unul care tălmăcea într-o carte top.Lăunele de la un arh.lăun (leu), dar e altceva probabil. O plantă sau un adj. din verbul a se la (spăla), comun și albanezei din limba originală (nu din lat.).

        Pipirig nu spune nimic despre originea dunăreană. Eu cred că e dacică tema *pir. O găsim în nenumărate cuvinte: pirău (iarbă țepoasă), alb.pirun (furculiță), pir (iarba câmpului), piron, etc. Sunt multe.

        barane (oi) este iar o lexemă interesantă. Chiar dacă se găsește și-n slavică, cred că e coradical cu alb.berr, dar și cu baran(berebec), bărăniță (oaie), bârâiec (bărăiec), etc.
        https://en.wiktionary.org/wiki/berr#Etymology

      • vchindea zice:

        Un argument privind caracteristica v-ului initial în ukr. După cum se știe ‘opscina’ este un apelativ slav. larg răspândit cu sensul de ‘ținut, regiune’. Doar în jumătatea nordică a Carpaților orientali rom. ‘opcină/obcină’ a dobândit sensul secundar și binecunoscut de ‘culme lungă împădurită’. Localizarea geografică a entopicului/toponimelor pledează pentru un împrumut din ukr. (care a influențat în special Moldova nordică și NE Transilvaniei). Ce e interesant e că și în zonele S ale Carpaților ukr. apar toponime ‘Wipcina/Vibcina’ care sunt perfect echivalente semnatic rom. ‘opcina’! Deci rom. a preluat din ukr. apelativul ‘opcina’, i-a modificat semnificația iar ulterior l-a restituit ukr. care a aplicat transformarea fonetică menționată (v-ul initial). Un argument că acestă transformare nu aparține doar epocilor post-IE sau proto-slavică, ci este un fenomen care a acționat și în perioada medievală (opcina->vipcina și fonotactica dialectului voloh).

      • Sorin5780 zice:

        Nu prea am încredere în chestiunile astea cu împrumut inițial, resemantizare și reîmprumut decât dacă e vorba de ceva local. Cum ar fi dialectele slavilor carpatici, care urcă spre munte foarte târziu în timp.
        Mai degrabă au asimilat români și traci, așa se explică multe cuvinte comune. De exemplu băndură se găsește și la boiki și la lemki. Noi mai avem un *bend (legătură, stăvilar) , bundă, bondros

        Rădăcina este aceeași cu eng.bind sau teonimul Bendis: *bʰendʰ- ‎(“to tie”)
        https://en.wiktionary.org/wiki/bind#Etymology
        https://en.wiktionary.org/wiki/p%C3%ABrbind%C3%ABsh#Albanian
        https://en.wiktionary.org/wiki/bind#Etymology_2
        *bend < Dicț.Onom. Rom. pag.199 NP: Bendea (moț), Bendrea (ard.), Bendrela.

        Nu știu ce să zic de obște/opște. Mai demult credeam că l-au luat de la traci slavii ăștia. Mă gândeam la radicalul *ap- "to clench, to tie round; to take, grab, reach"
        http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=++96&root=config
        Fără derivate în limbile balto-slavice.
        https://dexonline.ro/definitie/ob%C8%99te

        Din acest radical avem verbul "a apuca" coradical cu lat. apō ‎(“fasten, join”) și multe altele; dacismele astea sunt efectiv peste tot, doar că stau "ascunse". Cine ar putea zice că țol e coradical cu lat.occultus, dacă nu citește ceea ce trebuie?
        De exemplu reg. habă (șezătoare) sau hopșe, opincă sau obială.
        Dor o remarcă, Ce bine se potrivește obcină cu lat.apex!

        Mă întreb adeseori care era tiparul mental al dacilor și al românilor după ei privitor la neam. Au rămas împărțiți pe clanuri până foarte târziu. Pot spune mai multe despre chestiunea la albanezi pentru că am căutat. Au komb (cumbară – cumătră, nănașă), fis (IE *wik' – sat, neam) cu der.fshat (rom.fsat).. trevë (tribales), vend
        https://en.wiktionary.org/wiki/komb
        https://en.wiktionary.org/wiki/fis#Noun
        https://en.wiktionary.org/wiki/trev%C3%AB
        https://en.wiktionary.org/wiki/vend#Etymology_2

        Foloseam și noi în trecut "sat" cam ca alb.fis….sau mai exact trevë .
        De unde ești de sat!
        https://en.wiktionary.org/wiki/fshat
        http://www.limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1769
        http://viitor.3x.ro/nr14/07-originea.php

        E bine de știut că în acest caz al fsatului/alb.fshat, un prefix normal v- (*awa- out of) ar deveni f când e alipit de anumite consoane. La noi devine și h în graiuri: hrapă (repeziș; pe răpușie- pe întrecute; rapăn- plin; râpcă, etc.), coradical cu alb.vrap și rrjep

        -dar și [f]: fulg , fluguri (alb.flug), fluier, fliar, fleură (entopic Vrancea), etc.
        alb. fletë https://en.wiktionary.org/wiki/flet%C3%AB
        alb.flugë https://en.wiktionary.org/wiki/flug%C3%AB#Albanian

      • Sorin5780 zice:

        „.. identificat corect cu keselyu « vultur », de origine turcească, de Gombocz (Nyt.
        Kozl, XXXI, 125—126), pe care Alexics (Magyar Nyelvor, XL,
        132—134) a încercat să-1 derive din rom. oacheş, ale cărui reflexe
        ungureşti însă sunt vakisa > bakisa > baksa (cf. şi mor. vakesa > bakesa,
        pol. bakieska). ”

        adică oacheșă, dar pronunțat ūacheșă. http://documente.bcucluj.ro/web/bibdigit/periodice/dacoromania/pdf/BCUCLUJ_FP_279430_1931-1933_007.pdf

        Pun pariu că toate cuvintele românește care se pronunțau cu un ū inițial devin v în limbile vecine.

      • vchindea zice:

        Desigur, exact ce ziceam și eu în legătură cu limbile care nu ‘suferă’ vocale sau diftongi inițiali. Uneori fenomenul apare și în interiorul cuvântului (vezi exemple în continuare). Pentru hu. exemple sunt nenumărate: On, Onul -> Von, Vonul; Iuon -> Juvon; Oniga -> Vonyiga; alior -> alivor; Oușori -> Vousory. Sporadic fenomenul apare și în dialectul bănățean: a lua -> a luva, probabil sub influență hu. sau srb. Dar nu trebuie căzut în extrema cealaltă: orice cuvânt cu această transformarea fonetică e de origine rom. (nu suntem singura limbă cu diftongi..). De ex. antroponimul lat. ‘Ioannis’ trebuie să stea la originea top. patristice catolice ‘Szentivany’ din Transilvania. Un sfânt catolic de origine slavă ‘Ivan’ nu e de conceput, iar un împrumut de antroponime din rom. ortodoxă nu e credibil (având în vedere și formele menționate Von, Juvon).

      • Sorin5780 zice:

        Nu sunt adjectivale la origine toate sufixele care formează antroponime?
        https://hroderic.wordpress.com/2012/09/20/escu/
        -escu este doar cel mai comun azi, dar în trecut circulau multe altele, iar unele au o vechime cel puțin bimilenară: -ilă [indica trăsături, forma porecle și antroponime]
        -ai formează adjective (bălai, mălai, pietrai, sălai, etc.), la fel ca-n limbile baltice, iar în albaneză și aromână formează patronime.
        -av, sufix adjectival, dar intră și-n numirea unor râuri și patronime (cred!). Moldava (Moldova) cred că e curat dacic și prin temă, dar și prin sufix. Am dat în trecut (”my two cents”) opinia mea asupra acelui sufix care apare în atâtea forme: ău, -eu, -ou (cu paralele atestate și confirmate în limbile tracilor ca afix posesiv)
        -ari http://www.diacronia.ro/ro/indexing/details/A1423/pdf
        Altele: -ină, -oiu (arh. -oniu) etc.

        Preferatul meu este sufixul -ai, (var.-aia, -ae) care la noi este de cele mai multe ori adjectival (bălai, mălai), dar alteori pare să fi făcut pasul spre altceva, cam ca sufixul -escu. Chestia e că nu știu dacă a evoluat spre a fi și sufix patronimic pe cont propriu sau ca influență din albaneză. Și nu e doar în aromână. Apare și-n Română ca sufix marital.

  2. Sorin5780 zice:

    „vătaștina satului (posibil entopic) la Năruja Vrancea la 1702…”
    Am o discuție pe un alt blog legat de etimologia Nerganei/ Nera (var: Nergăn, Nărgăn: în evul mediu era Naragh) și cred că Năruja (râu, sat) ar putea indica o paletă mai mare de hidronime numite astfel. Care-i părerea ta informată?
    Mai e un Niriș pe undeva în zonă și zic unii că-s maghiarisme pentru mesteacăn: https://books.google.ro/books?id=CMx1BwAAQBAJ&pg=PT109&lpg=PT109&dq=etimologie+N%C4%83ruja&source=bl&ots=QDA5GKs1Hm&sig=CC1VdMLj_m0IQhB1x0_XMjDQUjw&hl=ro&sa=X&ei=hEE7VcqzNo7VaqK-gLgE&ved=0CDIQ6AEwAw#v=onepage&q=etimologie%20N%C4%83ruja&f=false

    În antichitate Nerenta sau Noron e iliric pentru mai noul Neretva. Mai e un afluent Nereta al Vardarului și vreo trei la baltici.

    S-a propus un ossetic naräg ”îngust” pentru NERGANA, ce este cu siguranță cazul gurii de Dunăre numită Naracon în antichitate. Ossetinii sunt urmașii unor sarmați aproape anihilați dE către mongoli. La cumpăna celor două milenii umpleau toată partea de nord a Caucazului, însă azi mai sunt doar 500.000 în mijlocul munților Caucaz.

    • vchindea zice:

      Întradevăr există o familie de hidronime Europene cu sufix ne- sau ner-, deși nu am găsit nimic despre ea la Krahe (http://en.wikipedia.org/wiki/Old_European_hydronymy).
      Ar putea fi vorba de o rădăcină în legătură cu grec. ‘nero’,’apă’. Pe de altă parte realizarea toponimică a lui hu. ‘nyir’,’mesteacăn’ e certă, așa că e greu de diferențiat fiecare caz.
      Vezi mai jos o lista de toponime (predominant hidronime) cu aceste rădăcini. Multe din ele sunt situate în SV României:

      Ner-
      Nermed – sat și p. Carașova (atest. 1723 Nermy)
      Nermiș – p. afl. Marga (atest. cel puțin la 1782)
      Nermighi – sat Mermești Hălmagiu (atest. 1477 Nermygh)
      Nermiș – p. ? și sat. afl. Crișu alb la (atest. 1580 Nyrmeegh)
      Neargăn (Nergănița, Nergheș) – afl. Caraș (atest. 1359 Nyarad)
      Nergheș – p. afl. Bega (atest. 1488 Nyerges) – vezi și hu. ‘nyerges’,’înșeuat, în legătură cu șeaua’ care apare și în toponime dar e de regulă oronim (vf. Nyerges/Deșelat în Giurgeu)
      Nergase – top. la Fărășești la 1761

      Ne-
      Netiș – afl. Râul mare Retezat (atest. 1770)
      Neajlov
      Nieșu – p. în bazinul Crișului Pietros
      Năruja (Neruja) – poate fi pusă și în legătură cu antroponime/toponime precum slavul Nerusaj

  3. Sorin5780 zice:

    Cred că am găsit originea acelor termeni, vătaștină, vătaș. Provin din perioada gentilică conform sl.*větje.
    https://en.wiktionary.org/wiki/wiec
    http://en.calameo.com/books/001858853a304b0569b28

    La Gonța am găsit un coradical, vătănie (adunarea satului), deci e mai mult decât probabil să fi avut o serie mai mare de cuvinte. Probabil ca nici funcția vătășiei să nu fie de origine turco-mongolă (vataha, vataga).
    Eu, inițial, m-am gândit, la fel ca alții, la IE *weh₂t-ós, from *weh₂t- (“excited, possessed”) https://en.wiktionary.org/wiki/wod#Old_English
    Mai ales că aveau și tracii un idol (cavaler) Vetespios , unde probabil ca *aspios sau *espios să fie numele calului tracic, coradical cu NP Esbenis. (lat.eqqus, ir .asba, av. așva, etc.).

    Cred că inițial, acest radical provine din același morfem primar ca lat.via, *weyh₁- (“to pursue, be strong”). De aici vine și radicalul *wadʰom- *to go, to proceed; to pass, to traverse) conform eng. to wade, lat.vadum (vad), balto-sl.vodă (conducător), apoi ie *weǵʰyeh₂- conform lat.vehere , alb.vjedhull (viezure), rom.-sl. voză, etc.

    https://en.wiktionary.org/wiki/veho#Latin
    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/weh%E2%82%82d%CA%B0-

    După ce m-am prostit atâta, vătănie, vătaș, ar trebui să fie coradicale tot cu alb. vetë, deci să avem un fel de onducător local într-un anumit tip de ierarhie primară, proto-tracică. Mai sus erau probabil clasa nobiliară denumită de unii tarabostes și pe care eu am tălmăcit-o prin două vocabule albaneze: tără- alb.tërë (all, full) prezent probabil în vocabula almăjeană tărălenga (lat. terra longa, zic aceștia/a umbla tărălenga) cf. leanca *„a umbla leanca”) și alb.ling sau lit.laygiti (vezi mai jos link-ul), iar tema secundă, *bostes ar fi coradicală cu alb.bushtër (vezi în ultimul link comentariile mele). Categoria asta de profesioniști ai armelor era comună IE-enilor, erau o trupă de elită sau un desant de șoc, dacă poți să-ți imaginezi. La celții medievali se numeau toron, iar istoria lor zice că aveau un țipăt caracteristic care inspira o teamă imensă. Tipul ăsta de soldați foloseau des acest tip de intimidare, bând tot felul de băuturi halucinogene. La fel și dacii, conform istoricilor.
    S-ar putea să fie coradical cu tărăboi și gr.thorybos, deși cred că acestea au o sursă preromanică (tracică), iar tarabostes este un derivat pe teren traco-ilir. Sursa primară trebuie să fie același radical ca gr. φωνή (phōnḗ, “sound”, IE *bʰeh₂- “to (re)sound; to speak, say”: a băuna, băsadă, a face (Moți. a spune; din lat.fātum), Slavic: *bàjati, etc. etc. etc.
    Dacă te interesează și vrei să înțelegi tiparul acesta mental, de ajuns să cauți sensurile vechi ale verbului a tuna din DAR și alte cuvinte IE. Probabil că același semantism avem cu rad. *byst, a da busna/busta, de unde avem hidronimele Bistrița sau ilir Bosona/Bozna.

    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Slavic/bystr%D1%8A
    https://en.wiktionary.org/wiki/fatum#Etymology
    https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/b%CA%B0eh%E2%82%82-

    https://en.wiktionary.org/wiki/%CE%B8%CF%8C%CF%81%CF%85%CE%B2%CE%BF%CF%82#Greek
    https://en.wiktionary.org/wiki/vet%C3%AB
    https://en.wiktionary.org/wiki/sve%C5%A1s#Latvian
    http://taraalmajului.ro/Preleg_nou.pdf
    https://en.wiktionary.org/wiki/ling#Etymology
    https://hroderic.wordpress.com/2010/03/08/tarabostes/

    Sunt ca un prepelicar când vine vorba de cuvintele astea. Dacă sunt pe undeva le găsesc eu într-un final.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s