Istoria și posibila origine a toponimului medieval Ongl

Istoric în jur de 679-80 este atestat toponimul Ongl (după alții Ongal, Ongala) teritoriu nelocalizat în apropiere sau la N de gurile Dunării unde se retrăseseră protobulgarii în fața atacurilor bizantine. Ar putea proveni de la rom. ’unglul’, forma veche a lui ‘unghiu’ deoarece formele echivalente în slav. sau grec. – vezi mai jos – nu prezintă fenomenul de nazalizare care apare doar în latină și rom. Topografic ar putea fi vorba de teritoriul aflat în unghiul dintre brațele de vărsare ale Dunării în Marea Neagră și litoral, teritoriu cunoscut mai târziu drept Basarabia și Bugeac.

Tot din aceași arie semantică și din nou cu o localizare nord dunăreană ar fi numele tribului slavic. al Ulicilor (după unele surse Uglici) care locuia în sec. VII-X (prima atest. 915, după unele surse ultima atestare la 970 după alții 1197) teritoriul cuprins între Basarabia, Bugul sudic, Nipru și Marea neagră. Numele lor al proveni de la slav. ’ugol’,’ unghi’ sau grec. ’oglos’ cu același sens. O atestare semantic identică în același teritoriu. https://en.wikipedia.org/wiki/Ulichs.

După 1484 denumirea turc. Bugeac  se genealizează pentru teritoriul de la N de Dunăre cucerit de otomani. Denumire semantic identică cu ‘unghiul’ fiind provenită din turc. ’bucak’ cu același sens.

Tot din aceași arie semantică, deși localizate mai la E ar fi hidronimele actuale Ingul (Inhul, cca. 300 km lungime) afl. Bugul sudic la câteva zeci de km de vărsarea acestuia în Marea Neagră, în apropiere Ingulets (Inhulets, 549 km) afl. de dreapta al Niprului.

http://en.wikipedia.org/wiki/Inhulets_River

http://en.wikipedia.org/wiki/Inhul

Pentru a elucida originea acestor toponime ar fi interesante primele atestări ale acestor toponime (sursele cele mai vechi pe care le-am găsit provin din 1648 și indică o formă fonetic echivalentă celei actuale: Angulet, Ingulet). Prezența acestor toponime la o distanță destul de mare de gurile Dunării pledează sau pentru o semnificație mai largă a Ongl-ului medieval sau pentru un entopic ‘unglul, înghiul’,’confluență majoră de ape ?’ cu multiple realizări toponimice în stepele nord-pontice. Din punct de vedere fonetic presupune un rom.’înghiul’ care corespunde perfect cu forma fonetică veche ‘înghiu’ derivată din lat. ‘anglus’. În general hidronimele nord-pontice cu sufix ‘-gul’ sunt considerate a deriva dintr-un turc. ‘gol, gul’,’lac’ precum în Tiligul glosat în turc. drept ‘Deli gol’ adică ‘Lacul turbat’, sau ‘Tilik gol’,’Lacul vulpii’, totuși acest lucru nu este nici pe departe cert, astfel avem contraexemplul râului Cahul care este atestat prima oară la 1503 drept Cahove și doar la 1598 este atestată forma sufixată cu articol hotărât rom. Cahovul din care provin actualele rom. Cahul, ukr. Kahul și rus. Kagul.

Pentru tratamentul fonetic aplicat de populații alogene unor forme derivate din rom. ‘unghiul’ vezi  localitate dispărută lângă Făget Timiș atestată atfel: 1514-6 Wngli, 1597 Vngiul, 1612 Ungh, 1620 Ungyul. De remarcat că toponime precum Uglja – localitate din Maramureș – provin cel mai probabil din etimonul slav. ‘ugol’ deoarece nu prezintă fenomenul de nazalizare întâlnit doar în Ongl și Ingul.

În concluzie avem o ipoteză interesantă pentru originea și semnificația toponimului medieval Ongl, care trebuie să  fie validată de cercetări ulterioare. 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Varia și etichetat , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Istoria și posibila origine a toponimului medieval Ongl

  1. Sorin5780 zice:

    Denazalizarea elementelor slave vechi are loc cu mult înainte de sec.VII. Doar dialectal și rar păstrează formele mai vechi cu n și m. În Bugeac au stat multe triburi. Primii atestați istoric erau geții și locul era numit pustiul getic, apoi iranici, turcomani, bozgori și unguri(se traduce zece săgeți/neamuri), slavi probabil.
    Depinde unde e atestat acel toponim. Nu cred că un lat.angulus ar fi devenit Ongl (după alții Ongal, Ongala). Ar putea fi slavic, deoarece ei au transf. a >o (și dacii conform toponimelor și numelor atestate) apoi au prostul obicei de a traduce toponimele locale în slava lor. Un daco-rom. anglu (probabil în sec.VII era deja înghiu, cu var.unghiu) s-ar fi tradus relativ asemănător în slavă, după cum se cunoasc deja paralele tracice sau slave. Apropo, în tracică întâlnim și terminația -l ca la slavi și alții.

    De exemplu, țin minte un sat Petrae (?) pe o hartă bizantină a jud.Tulcea din sec.III sau IV care apare Camenița în evul medieval până azi. N-ar strica să mai românizăm din toponimele astea secundare care nu au importanță istorică pentru noi. Babadag și Siutghiol sânt anacronice. Cred că sântem ultimii din Europa care n-am modificat samavolnic toate toponimele, oronimele și hidronimele. Ungurii și turcii au transformat-o în politică de stat, grecii nu mai spun. Noi nici măcar n-am înlocuit denumirile slave de cancelarie care aveau corespondenți românești populari. Ține mult de respectul de sine, de mândria noastră ca popor.

    • vchindea zice:

      Desigur că ‘o’-ul inițial indică o filieră slavică dar prezența nazalizării îmi sugerează un prototip latin sau strărom. Cu atat mai mult cât Ingul, din cate știm aflat oarecum în apropiere, cere un rom. înghiul.
      După mine trebuie să primeze toponimie autentică vorbită indiferent de originea ei, nu mi se pare corectă interferența politică și nu cred că ar trebui să-i copiem pe alții din acest punct de vedere. De acord cu reînfințarea – măcar simbolică – a unor județe precum Pădureț, Muscel sau de Baltă, dar mai ales cu renunțarea la falsele pudori (Dumbrăvițe, Viișoare, Cucuceni în loc de Diug, Beșineu sau Căcăceni) sau denumiri festiviste (orașul Stalin, comuna Sergent Ionel Stefan) care mai curând sărăcesc decât îmbogățesc moștenirea culturală.

      • Sorin5780 zice:

        Nu sărăcește nimeni dacă traduci ici și colo câte ceva. E o tradiție veche de când cu construcția turnului Babilonului și nu văd de ce noi am fi mai proști! Ce pușca mea înseamnă Ilfov pentru un român? Dacă îl traducem direct în Ariniș (râul Ilfov)(var.aniniș) sau Arinet și Arinești așezarea (suburbia Bucureștiului azi) e cu totul altceva. Și trans. Arinde (să fie influența unui coresp.săsesc) îmi place la fel de mult. Mai sînt diverse Slănicuri prin țară. De ce nu le-am traduce în Săruna, Sărunești etc. Satul Mâgla din Bacău l-aș traduce în Măgura (măgură- ceață, negură, e corespondentul dacic al termenului slav, conform cu alb.mjegull).
        Nu sărăcește nimeni la treaba asta, ba din contră, îmbogățim limba româna și îi arătăm respectul cuvenit după secole întregi de excludere.
        Nu susțin că ar trebui traduse toate, dar măcar acelea care nu au atestare în dicționarele noastre, care au fost traduse sau schimonosite în ungurește, germană sau aiurea și cele care nu sînt legate de un eveniment istoric național.
        Ar fi o bună doză de igienă toponimistică. 🙂 ..dacă are vreun sens ce vreau să spun.

        Asta e opinia mea rațională, căci aceea mai sentimentală și subiectivă ar traduce și numele unora, cum ar fi Dobre în Badiul (îmbadiu- bun, frumos), Badiu, Bădica sau Radul, Rada cu Bucur (-a, -el) ori amândouă. 🙂

  2. Sorin5780 zice:

    Ai idee cum se traduce „străuana”? Era un dans și o localitate (cred că din Moldova).

    • vchindea zice:

      Mă faci să-mi dau cărțile pe față înainte de vreme 🙂 ! De fapt am de multă vreme un articol ‘Streauă, Strauă’ în pregătire. Există o mulțime de toponime și antroponime care par să derive din acest etimon. Sensul lui nu e clar: pentru hidronime ar fi acel IE (poate chiar trac) ‘istr’ cu sensul de ‘curgere’ (dar multe toponime nu sunt hidronime), o posibilă legătură cu ‘strai’,’haină’. Interesant ar fi și acel ‘strava’ cu sensul de ‘ospăț mortuar’ raportat de Priscus în sec. al V-lea, pe când vizita curtea lui Attila, drept cuvânt hunic – multe din cuvintele înregistrate de el sunt de fapt indo-europene și nu uralice, deci foarte probabil aparținau populațiilor dominate de huni.
      Străoane e o localitate în Vrancea și probabil derivă de la antroponimul Straua atestat medieval în zonă.

      • Sorin5780 zice:

        Strava poate fi coradical cu lat.strues, struix- „morman, produse de patiserie oferite ca ofrande” , deși poate fi o coincidență.
        strava ca ospăț are câteva coradicale în legătura (linkul) de mai jos: „ OCS. trovo ̨, truti , ablaut. Causative traviti `consume ‘(IE * treu̯ō: * trōu̯ei̯ō .); OCS Trava f `Garden ‘(ablaut. Treva from * Treua ), Russ Trava `grass’ (NHG FlN to the Travelodge ); ablaut. urslav. * trūi̯ō `rub ‘in ksl. tryjǫ , tryti (cf. gr τρύ̄ω `rub on ‘: τρῡσί-life βιος` exhaustive’); here also ksl. Trizna `funeral ‘(from * Tryzna );”
        http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/pokorny&text_number=1998&root=config
        Pot fi câteva coradicale și la noi: cotroapă (prefix lat.com- nu e izolat la italici, se găsește independent și la celți sau la albanezi; probabil și la daci), ștroapă, stroapă, toroapă.

        IE: *stere-, *strē- „strong, steady” ar fi foarte interesant. Am impresia că era un nume dacic Sterissa (puternic sau bătrîn?).
        E important și contextul istoric al acelui nume. Așa cum remarca Iorga, multe nume ,contemporane lui și mai vechi, nu mai aveau un înțeles.
        M-aș bucura să aud că mai sînt nume dacice rare care s-au păstrat măcar pînă la cumpăna între milenii (I și II d.Hr.).
        Mai e și prenumele foarte popular în trecut Stroe. Cred că am căutat de cel puțin cinci ori etimologia numelui, dar uit mereu ce înseamnă. Numele Straua ar putea fi o formă mai rară a lui Stroe?
        Cum o fi corect: Strauă, Straua sau Străuan? E prea mic numele să considerăm un prefix *stră (lat.extra)?!
        În linkul despre satele vrîncene nu au deloc diacritice, o prostie monumentală foarte răspîndită. Parcă le-ar fi lene să folosească și acele puține litere specifice nouă. Ungurii, scandinavii și alții n-au probleme în a scrie corect, deși au un volum net superior de caractere speciale.

      • Sorin5780 zice:

        Cred că sînt mai multe etimologii pentru Istru decît un radical IE pentru curgere. Eu cred că inițial a fost *eis-r cu t infix între s și r ,foarte comun la IE-eni: la traci *Stryma/Struma din IE*ser (eng.stream) , zestre din IE *g’hes-r „mână” (alb.dorë; la alb.e generalizată transf. *g’h>d, la noi ca urmași ai dacilor nu).
        Cred că la Russu am citit acea tălmăcire: Istru din *eis http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=++1315&root=config
        Din aceeași rădăcină derivă numele dat de greci pe calapodul tracic. Posibil ca și strașnic să vină de acolo cf. cu pol.strasznie- really, extremely, terribly, horribly.

        Hașdeu îl lega de albaneză mai ales că aceștia folosesc „i” (și „e”)ca prepozițional la adjective ..„cea neagră” sau „neagra”, unde culoarea semnifica adînc și mult.

        Altă opinie îl lega de Nistru și iranici: Dana-istru. Foarte logic țînînd cont că invadează Dunărea de jos și ajung pînă în Banat de-a lungul Dunării.

        Apropo de Străuană, am găsit un reg.bănățean „strem – loc neprecizat, ca în expresia „s-o dus în strem”. ”

      • vchindea zice:

        Strem-ul bănățean poate deriva din denumirea provinciei Srem (în srb.) moștenitoarea Syrmium-ului antic. La început un toponim precis localizat, cu timpul și-a pierdut semnificația (și a fost deformat fonetic) devenind, probabil, un fel de ‘du-te învârtindu-te !’.

      • Sorin5780 zice:

        Străuană ar putea fi un compus latin cf. cu „extrā omnēs (‘out, all of you.’, ‘everybody else, out’)”.
        Ce poate fi mai potrivit decît această descriere pentru horele noastre? Eu nu cunosc nici un arhaism care să includă pe acest lat.omnis.
        Am chiar și un exemplu la îndemînă pentru transformarea [mn] în [un]: reg.scamn și scaun.
        (u se diftonghează.)

        „străuaneásca s.f. art. (reg.) numele unui dans popular care se execută la nuntă după terminarea mesei; melodie după care se execută acest dans. ”
        Definiția indică o legătură cu acel strava, numai că acum ar fi masa de nuntă. Sînt împrumuturi slave în română al căror final în v se transformă într-un u lung în graiuri. Apoi străuan ar putea conține un sufix adjectival -an (sinonim -esc) așa cum avem în boureán.
        Fiind un sufix mai puțin folosit în sensul lui -esc, au adăugat încă unul: străuan-easca (*străunească?).

        Dacă e un fel de tropotită are sens și ca termen dacic din IE *ter- „to rub”.(alte derivate strepede, tărăboi, poate și reg.trare).

      • vchindea zice:

        De ce nu ar deriva numele dansului ‘străuneasca’ de la localitatea Străoane ? Sunt atestate derivări similare: Ardeleana, Abrudeana, Băițenească. Deși sufixul ar cere mai curând un toponim original Străunești. Ar fi de văzut zonele enografice în care apare acest dans.

      • Sorin5780 zice:

        Nu s-ar putea să avem un entopic străuană cu sensul ”bătrânească” dacă nu vine din sl.strava(masă, ospăț). Mă gândesc la sl.starâi sau staro (bătrân) care ar fi dat și în dacică ceva apropiat ca sens, pe lângă sl.staroste; poate acest prefix stră- folosit și de albanezi are origini multiple sau doar una, traco-iliră.
        Uneori nu înțeleg semantismul sufixului. Ce vrea să spună străpas(trecere) ?
        *extra-passus?
        Mi-am adus aminte de transformarea sufixului genitival -ov din slavă, care apare la noi ca -ou, -ău sau -eu: http://www.banaterra.eu/biblioteca/sites/default/files/fascinatia_lingvisticii_text.pdf
        Același sufix genitival îl găsim în antichitatea tracică în inscripții, unde tracologii bugari spun limpede că-i un sufix genitival: seuthou guni (femeia lui Seuthes), nume bitematice Reskou-poris (reskus- rapid), Aulou-soukos și altele.
        Deci e un pic mai complicat, uneori am putea avea suprapuneri.

    • Sorin5780 zice:

      let. strauji = fast, sharp
      straujš = rapid, fast, swift, rampant, impetuous, double
      let. strav(a) „curs”, „râu repede”, „ploaie torenţială”, „nor”

      Sunt toponime Românești care ar putea avea o explicație în dacică, limbă apropiată dialectului baltic comun la un moment dat. http://limbaromana.md/index.php?go=articole&n=1529
      http://onomasticafelecan.ro/iconn3/proceedings/3_5_Butnaru_Daniela_ICONN_3.pdf

      Eu cred că străuană este un adjectiv la origine (sufixul -un), chiar dacă toponimele au clar un moș (cioban) Straoa.

  3. Sorin5780 zice:

    Poate fi justă presupunerea că cetatea Ung ocupată de maghiari ar putea reține tot un derivat din lat angulus? http://www.cristiannegrea.ro/istoria-necunoscuta/istoria-uitata/2013/05/arta-militara-romaneasca-ii-ungurii/
    Zona respectivă a fost populată o lungă perioadă de către români, iar acel „castru” era condus de un duce. Mă gîndesc că românii aceia continuau o tradiție romană, decît una inspirată mai nou de slavi (cu voievozi și cnezi).

    • vchindea zice:

      Mi-se pare foarte puțin probabil. Transcarpatia de astăzi nu făcea parte din teritoriile controlate de romani. La fel nu am date credibile despre prezența apelativului ‘ducă’,’duce’ în româna populară – desigur l-or fi cunoscut și utilizat unii cronicari, dar e mai curând un împrumut medieval.

      • Sorin5780 zice:

        Știu că romanii nu au ocupat Transcarpatia, nu-s chiar atît de naiv. Populația respectivă a roit treptat spre acele zone sau sînt produsul unei romanizări in situ. Păcat că nu mai știm cum se numeau conducătorii militari și politici ai stră-românilor. Pînă la venirea slavilor aveau și ei un tip de organizare incipientă. Eu cred că „ducă” a fost folosit, alături de căpetenie.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s