Gânduri despre Certez

 Entopicul ’certez’ şi toponimele derivate ocupă un loc aparte în istoria toponimică a Europei centrale şi de est deoarece fac parte împreună cu alte entopice de origine latină (Muncel, Grun – forma veche a lui Grui), slavă (Prislop) sau de substrat (Chiceră, Măgură) dintr-o familie de aşa-zise entopice şi toponime carpatice care atestă uniformitatea civilizaţiei pastorale carpatine din Moravia şi până în Timoc.

 Familia lexicală a apelativului ’certez’ în limba română este următoarea: substantivul ’certez’,’teren despădurit, ogor astfel obţinut’ în prezent cu semnificaţie în mare parte pierdută, verbul ’a certeji’,’a ciopârţi, a ciungi’, adjectivul ’certat’ în sintagma ’bou certat’,’bou cu un corn rupt’ şi verbul ’a certa’,’a decoji, a cizela’. Familii similare sunt sau au fost cunoscute în dialecte slavice carpatice: rutene, poloneze sau slovace.

 În ceea ce priveşte originea acestui apelativ ipoteza prevalentă, susţinută de argumente fonetice şi semantice, propune ca etimon slavicul ’črt’,’linie’ care are derivaţi cu sensul de ’a tăia, a zgâria, a rade’ care pot să evolueze semantic foarte uşor spre sensul ’a defrişa’, în timp ce derivarea cu sufix ’-ež’ fonetic ‘ej’ este obişnuită în limbile slavice. Aparent problema originii entopicului ’certez’ este rezolvată iar originea slavică pare a fi indubitabilă, însă studiul distribuţiei geografice a toponimelor derivate prezintă aspecte foarte interesante. 

 

 

Distribuţia toponimelor ’Certez/Certej’ pe teritoriul României

 

 Astfel pe teritoriul României toponimele se grupează cu precădere în următoarele zone: Banatul montan, de unde au radiat şi în ţinuturile vecine Haţeg şi Oltenia, în Munţii Apuseni şi sporadic în regiunile joase înconjurătoare şi în ţinuturile nordice – Oaş, Lăpuş, Chioar – deşi în mod surprinzător este măcar rar în Maramureş, cel puţin pe baza datelor disponibile. Toate aceste zone sunt recunoscute pentru conservatismul lor toponimic.

 În afara teritoriului României toponimul apare cu o frecvenţă ridicată în Carpaţii nordici extinderea maximă spre vest fiind până în apropierea munţilor Javornik la ’triplex confinum’ dintre Slovacia, Polonia şi Cehia. În Balcani, cu excepţia câtorva atestări izolate în regiunile Homolje şi Timok, probabil reflexii ale entopicului din Banat, toponimele par să lipsească. Această distribuţie diferă faţă de distribuţia unui alt toponim pentru care s-a propus o origine slavică, şi anume ’Prislop’, pentru care sunt disponibile numeroase atestări balcanice cu o răspândire destul largă din Muntenegru până în Bulgaria. În aceste condiţii – lipsa entopicului şi a toponimelor în Balcani – originea sud-slavică a entopicului ’certez’  pare puţin probabilă. În ceea ce priveşte o origine est-slavică a entopicului este de remarcat că nu există exemple de toponime de origine rutenă care să aibă o extindere geografică care să includă Banatul. De exemplu, toponime cum ar fi de exemplu ’Obcină’, pentru care se admite o origine est-slavică, apar în Transilvania şi Moldova fără să ajungă însă până în Banat. În concluzie analiza distribuţiei toponimelor ’Certez’ indică incongruenţe între teritoriul acoperit de toponimele respective teritoriile istorice ale idioamelor slavice presupuse a explica entopicul în discuţie.

 În aceste circumstanţe vom căuta etimologii alternative pentru ’certez’ pornind de la etimoane din alte limbi. Astfel e de observat că în franceza medievală era frecvent folosit entopicul ’essart’, care avea şi forma ’sart’ în dialectele din Picardia şi Valonia, cu semnificaţia ’defrişare’ şi care a lăsat numeroase urme în toponimia din Normandia, Picardia, Lorena şi Belgia, cum ar fi: Les Essarts, Sartes, Froissart, Rixensart etc. Entopicul provine din apelativul latin ’exartum’ derivat prin sufixare cu ’ex-’ din ’sarrire’ care avea semnificaţia ’a tăia buruienile’. E de presupus ca şi în dialectele neo-romanice orientale s-ar fi conservat o formă similară lui ’sart’ care a fost influenţată mai târziu de apelativele slavice derivate din ’črt’, atât de asemăntoare foentic şi semantic. Acestei influenţe i-s-ar datora modificarea consoanei iniţiale şi sufixarea cu ’-ez/-ej’ care ar fi dus la forma cunoscută în prezent ’certez’. Un alt etimon care ar fi putut influenţa evoluţia lui ’certez’ este aromânul ’sărcledzi’ cu sensul ’a tăia buruienile’ care provine din latinul ’serculare’ cu acelaşi sens, totuşi transformarea fonetică ’cl’→’t’ este dificil de explicat şi din acest motiv nu se poate deriva ’certez’ direct din ’sărcledz’.

 În concluzie originea pur slavică a entopicului ’certez’ apare destul de problematică pe baza datelor privind distribuţia toponimelor derivate, în schimb existenţa unui etimon de origine latină peste care s-a suprapus paţial un apelativ slav apare drept mult mai probabilă.       

   În ceea ce priveşte primele atestări istorice ale toponimelor din această familie probabil cea mai veche este ’possesio walachalis Churchas theluke’ localitate atestă la 1335-1341 în Bihor, în V munţilor Pădurea Craiului (posibil atestată anterior la 1314 drept Churzachk). Deşi forma toponimului nu corespunde întrutotul aşteptărilor, aceasta se poate datora consemnării lui deformate de către autorii medievali. Lucrarea lui Mihaly privind diplomele maramureşene aminteşte un Cherchyespatak la 1336 la Bedeu în Maramureş, dupe alte surse însă forma corectă a toponimului ar fi Cheresnyespatak adică ’Pârâul cireşului’. Primele atestări certe din Carpaţii nordici sunt Czyrczys atestat la 1407, ulterior localitatea Ungcsertesz în Ucraina transcarpatică şi Cherthws atestat la 1431 în prezent loalitatea Certizne în districtul Presovo Slovacia.

 

 Toponimele din familia ’Certej/Certez’ pe teritoriul României (formele de tip ’Cechez/Ciercieş/Tiertiej’ sunt variante transilvănene palatalizate ale formei originale) 

(58-59):

Culmea Certej 955 m lângă Văliug în M-ţii Aninei,

pârâul cu izbuc Certej la Buhui în M-ţii Aninei,

vârful Certeja Haiducilor cca. 1100 m în Semenic,

Poiana Certez între Nergane în Semenic

Cracu Certeziu la Brebu nou la Semenic

d.  Certej 788m la V de Buchin în Semenic (poate identic cu Certesiu la Lucaviţa),

piciorul Certejiu sub vf. Iuţii în M-ţii Cernei,

Certez 866m în V Ţarcului,

deal la Bocşa jud. Caraş-Severin,

dealul Certegu cca. 400m la Dubova jud. Caraş-Severin,

vf. Mali şi Veliki Certeg 834m la Berzasca în Almăjului (toponime asimilate în dialectul sârb local),

Poiana Certeg între p. Oraviţa şi Berzasca în Almăjului,

d. Certeg la S de Şopotu nou depr. Almăjului,

Feregaru certeg la V de Mehadia la cca. 1900,

Csertesu Csuli lângă Feneş în Ţarcului,

Kulmia Csertesy la Ohaba Bistra

Certeji sat disp. lângă Jirov Mehedinţi la 1483,

Certez între Tismana şi Boroşteni Gorj la 1648

Dial Schertiezu la Mălăieşti Haţeg

Culmea Certez în Şureanu,

d. Certeja la Roşcani Poiana Ruscă,

localitatea Certezu de Jos Hunedoara (atest. 1468 Chertez),

localitatea Certezu de Sus şi p. Hunedoara (atest. 1733 Chertes)

peştera Certejului la Almaşul de mijloc în Metaliferi,

dealul Certejului 1124 m la S de Mogoş în Metaliferi,

Cerchezu 881m la Groşi Metaliferi

Cherchezu 760m la Poiana Ampoiului Metaliferi

d. Certeze 1162 m la Bulzeşti în Bihorului

Certezu la Crişcioru de Sus în Bihorului,

Siercieji la Budeşti Hălmagiu

Tiertiegel (Cierciejal) la Lazuri Hălmagiu

Certej la Ocişor Hălmagiu

Ciercieş la Sârbi Hălmagiu

Ciertegia (Siercieja) la Tălagiu Hălmagiu

Certej la Vidra Hălmagiu

Cierciş la Hălmagiu

Vf. Certege 1026m în M. Mare la N de Lupşa,

La Certege 1365m în N Bihorului,

cătun Certege apartenent de Bistra în Apuseni (atest. 1839),

Pădurea Cerchezu la Măguri Răcătău M. Mare

p. Certeziu la Colibiţa Bistriţa

via Csertesz la 1754 la Cireşoaia (Decse) Bistriţa,

Csertes la Dolheni Sălaj la 1698

Csertyeze la Leleşti Bistriţa la 1767

Csertyeze la  Răzoare Lăpuş la 1768

Csertis la Măluţ Bistriţa la 1864

Csertyesz la Româneşti Chioar la 1770

Csertes la Glod (Gâlgău) Sălaj la 1715

Csertyese la Vima Mare Chioar la 1769

Csercsies la Şard Cluj la 1891

Cserkez la Pojana luj Kodran la Purcăreţi com. Letca Sălaj la 1770

Csertyeszu (la 1829 Csertyeszu Osztojanuluj) la Jugăstreni Chioar la 1770,

localitatea Certeze în ţara Oaşului (atest. 1493 Wyfalw, 1770  Csertez),

Certezu mare la Gherţa mare Oaş,

Certez la Boiereni (posibil Pojana Szerteuluj la 1784) în Ţara Lăpuşului,

Certez la Borcut în Ţara Lăpuşului,

Certeze la Săliștea de sus Maramureș

eventual Cherchuz în Maramureş

 

Cele mai sudice atestări (se poate observa că aceste sunt deformate faţă de forma originală):

Šergjeg 586m la Kljucata Homolje,

eventual Cercija în Homolje

eventual Cerkeo în Timok lângă Negotin

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Entopice și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Gânduri despre Certez

  1. Sorin5780 zice:

    http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=2507&root=config
    Nu e absolut nici o suprapunere de sensuri între slavă și latină. Eventual e o familie de cuvinte traco-dacică marginalizată de corespondentele sale latine sau de alte origini. Cu cît un termen e mai vechi, cu atît are mai multe derivate, iar ce avem noi sigur îl califică ca fiind foarte arhaic.
    Să nu uităm că daco-geții făceau parte din grupul satem la fel ca balto-slavii, iar apropierea geografică presupune contacte antice care puteau duce la un cumul lexical comun.

    • Sorin5780 zice:

      Sufixul -ez nu este unul străin de vechea limbă dacică. Ex: „pons Izez” în Maramureșul antic (pe Iza)

    • vchindea zice:

      Stiu ca se discuta despre apropierea dintre daco-traca si o presupusa proto-balto-slava, dar a califica un apelativ cu etimologie necunoscuta, comun in slava si romana, drept cert de origine daco-traca nu mi-se pare foarte stiintific, in lipsa unor dovezi suplimentare.

      • Sorin5780 zice:

        Am spus „eventual”, nicidecum cert. Sînt multe etimologii incorect atribuite în DEX iar în DER date ca imposibile sau puțin probabile. Asemenea contraziceri nu deranjează pe nimeni cît timp e dată o explicație, fie ea și eronată.
        Iau un caz evidențiat de cîțiva tracologi, adjectivul băl(-an) cu numeroase derivate în română. Are etimologie slavă în Dex, dar e și tracic în același timp: http://indoeuro.bizland.com/project/glossary/thra.html
        Bebrus e coradical cu brebul(iar slav) și tot așa. Paralele există și pot fi argumentate.
        Problema e că nu sînt îndeajuns studiate, nu sînt corectate nici acele etimologii sigur false.
        Tracologia e o ramură puțin dezvoltată, și prin urmare n-avem toate datele ca să dăm verdicte corecte în DEX.

      • vchindea zice:

        De acord cu tine că se pot încă îmbunătăți multe în ceea ce priveste etimologiile multor apelative. Din pacate având atât de puține date certe despre daco-tracă încât este greu să se facă progrese uriașe în această direcție. De asemenea trebuie evitate extremele de genul ‘limba română = daco-tracă = limba vechilor pelasgi, toate limbile europene provin din daco-tracă .. etc.’

  2. Sorin5780 zice:

    Informațiile nu sînt chiar atît de puține pe cît ai crede citind mizeriile protocroniste. Fundația e deja turnată de specialiști ca I.I.Russu, S.Olteanu, S.Paliga, Duridanov, Pokorskiy și alții.
    http://starling.rinet.ru/cgi-bin/main.cgi?root=config
    http://soltdm.com/index.htm
    http://indoeuro.bizland.com/project/glossary/thra.html
    Știm care sînt transformările fonetice principale din indo-europeana comună spre tracă, cunoaștem un lexic tracic sigur, avem limbile baltice, slave și albaneza veche, greaca antică, un glosar frigan și armean vechi ca să facem comparații.Ne lipsesc doar banii, pasiunea și noi specialiști. 🙂

    • vchindea zice:

      Sunt la curent (cât de cât) cu lucrările domnilor Olteanu și Paliga. Poate pentru că sunt totuși doar un amator în domeniul lingvisticii prefer să ma limitez la perioada medievală sau ulterioră, unde lucrurile sunt mult mai clare, iar eventualele descoperiri sunt – din punctul meu de vedere – mai palpabile. Totuși nu mă pot abține să nu menționez principiul explicației celei mai simple, care mi-se pare esențial: dacă un toponim se poate explica suficient de bine prin idioame recente (de ex. limba română, maghiară, slavă etc.) este nevoie să coborâm cu explicațiile până în epoca antică – la daco-tracă sau să zicem substrat pre-indoeuropean ?

      • Sorin5780 zice:

        Pentru mine e destul de simplă ecuația: avem doi strămoși mari și lați, romani și daci. Orice nou cuvînt recîștigat pentru dacism sau latinismul nostru e o victorie mai importantă decît orice etimologie slavă sau maghiară. E inevitabil să nu fi existat și un cumul lexical balto-slavo-dacic cît de mic (sau mare), iar în acest caz urmărim dacă există și o paralelă structurală cu greaca antică (o ipoteză de lucru a lui S.Olteanu) cum e cazul pentru zbîrci cu gr.pharkis (la slavi e mai comun smarč conf. rus. morščína, pol. zmarszczka decît bg.bărča(DEX) sau brŭchka, mai nou și probabil mai corect decît în Dex).

        O bună sursă sînt și cărțile lui Vladimir Orel despre albaneză. Ai o imagine de ansamblu asupra unei limbi care probabil e ultima ipostază vie a limbilor ilire și tracice din Balcani. Mi se pare normal să facem tot posibilul, să argumentăm cît mai solid o etimologie, iar dacă asta înseamnă să răsfoim toate tratatele de tracologie și toate studiile IE și de greacă antică ca să descoperim lexicul traco-dacic cu atît mai bine.

      • vchindea zice:

        De acord cu tine, cu observația că nu trebuie să ne jenăm deloc de adstratul slavic al limbii noastre. Fără el limba română ar arăta cu totul altfel astăzi, la fel precum engleza care cred că ar fi fost în ‘suferință’ fara adstratul romanic.

      • Sorin5780 zice:

        Stratul slav are locul său consacrat în limba română, nu se mai jenează nimeni cu el de la școala ardeleană încoace, însă, cum am spus și mai sus, nu trebuie acceptat totul fără o adîncă cercetare. De exemplu adj.nătâng ar putea fi dacic, nicidecum slav. Toate sensurile sale converg spre „lipsa inteligenței” , nu spre sl. netengu- leneș (lit.tingus) care nici nu pare să fie de uz comun azi la slavi.

        Am găsit chiar și radicalul IE corespunzător: IE *tong- to think (a gîndi)
        http://en.wiktionary.org/wiki/Appendix:Proto-Indo-European/tong-
        http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=1837&root=config

        Din fericire aici pot argumenta foarte simplu posibila origine autohtonă deoarece slavii nu au coradicale deloc. Cu albaneza e o altă mică probleme deoarece în anumite contexte suferă o mutație consonantică. În cazul acesta [t] după [n] sau [m] devine [d].

  3. Sorin5780 zice:

    http://en.wiktionary.org/wiki/shqerr#Etymology lit.skirti- to cut, devide.

    Se pare că avem un radical traco-ilir, iar dacă e adevărat că derivatele lui certez se continuă numai pe linia Carpaților poate fi chiar tracic. Spațiul ocupat de ruteni, slovaci și pînă în Moravia era populat de neamuri dacice (piengetai, soboci, bessi, arsietai, costoboci, carpi) și apoi urcă și păstorii români în Galiția și pînă în Moravia.

  4. Sorin5780 zice:

    Nu știu cum slavicul črt (’linie) ar evolua semantic spre verbele respetive! Cred că am indicat foarte corect etimologia sa corectă în primul comentariu, dar nu am spus cîteva cuvinte despre terminației -ez.
    În slavă s-a generalizat folosirea lui -ti pentru verbe, deci -ez e complet nefondat ca verb slavic. Radicalului *kert i se atașează -ti devenind *kert-ti, unde o regulă foarte precisă și argumentată de filollogia indo-europeană spune că primul t devine s, astfel avem verbul rus. ceresti (a tăia), căruia i se aplică regula silabelor deschise. Originalul era *cersti.
    http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/vasmer&text_number=+16448&root=config
    Altele ar fi oceresti- a trasa linie, čȓtam, črtati „uproot, scrape și altele. Eu cred că e destul de limpede că nu avem derivate slave, decît dacă îți imaginezi că într-un mod foarte bizar , românii au luat črtati și l-au prelucrat. În mod sigur nu puteau lua un verb slavic.

    Dacă „linie” (črt) are o astfel de evoluție semantică, poți enumera încă un exemplu?
    E interesant și acel arom.sărcledzi (a tăia buruienile), căci cel mai apropiat etimon latin ar fi sarculum(sapă). Deci au păstrat o formă *sarclu și l-au transformat în verb cu acel -edzi.
    S-ar putea să avem aici același construct în verbul certeji, dar restul nu prea se aplică slavilor:
    „ a certeji’,’a ciopârţi, a ciungi’, adjectivul ’certat’ în sintagma ’bou certat’ ,’bou cu un corn rupt’ şi verbul ’a certa’,’a decoji, a cizela’. ”

    Se pot îngrămădi toate astea peste črtati – uproot, scrape?

    • vchindea zice:

      Aveam la un moment dat intenţia să scriu un articol despre o – posiblă -largă familie (indo-europeană ?) cu sensul ‘tăiere/defrişare’ şi prototip ‘-rt-‘, dar am renunţat deoarece PIE nu este punctul meu forte (după cum spuneam prefer perioada medievală unde lucrurile sunt ceva mai ‘aşezate’ din punct de vedere lingvistic). Din această familie ar face parte lat. ‘arare’ (deşi nu corespunde în întregime prototipului), slav. ‘orati’ cu acelaşi sens şi în mod ciudat hu. ‘arat’,’a secera’ – clar slav. sau latin – dar şi ‘irtani’,’a defrişa’ cu derivatele substantivale ‘irtas,orotas’ (care au fost considerate de unii drept etimon pentru certez deşi se poate explica astfel ‘c’-ul iniţial iar distribuţia sincronică a toponimelor nu corespunde) şi care în mod interesant au şi o paralelă în ‘irni’,’a scrie’ şi’irany’,’direcţie’ (semantic parcă se apropie de ‘crt’ slavic. !?). ‘Certez’ s-ar înscrie natural în această familie deşi nu îmi e clar exact cum. Alţi membrii româneşti ai acestei familii în articolul următor.

  5. Cred că îi atestat şi în Maramureş, chiar în localitatea mea.
    După hartă arată coloana vertebrală a graiurilor nordice.Lipsa lor din Bihor ar putea releva că nu îi un cuvânt slav, iar Bihorul nu a fost zonă de supravieţuire a dacilor nici de formare a poporului român, cam respectă în mare limesul roman.
    Ar putea fi un cuvânt de substrat.
    Cea ce ar arăta că graiurl nordic are un substrat un pic diferit de cel sudic .
    Sau ar putea să fie morav ,deşi lipsa Bihorului îi surprinzătoare şi practic exclude moravii.
    După răspândire ar putea fi şi latin, apare des în zona minieră Apuseni şi în zona limesurilor Bănăţene şi chiar Ardelene.
    Aparţia lui în Maramureş ,nu-i problematică , deşi încă nu pot spune cu certitudine, dar am auzit de el.
    Oricum nu pare slav ,ar trebui ca Bihorul de vest să fie plin de el .
    Deasemenea lipseşte din Tara Codrului şi Sălaj zone în care dacii au fost exterminaţi, Se observă în Sălaj dar la est de Jibou adică în teritoriul roman şi peste someş în Chioar (posibil o migraţie acolo a românilor).
    Poate are origine celtică, marea majoritate a muncitorilor şi coloniştilor au fost din Panonia şi Noricum.

    • vchindea zice:

      Aștep atunci informații privind posibile noi atestări pentru a le include în articol. De aceea prefer formatul blog – îmi permite oricând să-mi actualizez ‘cercetările’. Lipsa apelativului în Bihor e doar relativă, posibil ca cea mai veche atestare să fie chiar din această regiune – ’possesio walachalis Churchas theluke’ la 1335-1341 în Bihor, în V munţilor Pădurea Craiului (posibil atestată chiar mai repede la 1314 drept Churzachk).

  6. Sorin5780 zice:

    http://ro.wikipedia.org/wiki/Castrul_roman_Certinae
    http://memim.com/certinae-castra.html
    Ținând cont că intră în aria entopicelor mai sus menționate, ar putea fi un nume dacic al unei așezări locale mai vechi. Poate un sinonim dacic pentru runc.
    Pe de altă parte ar putea fi un termen romanic, un derivat vulgar din lat.certus (?)
    http://en.wiktionary.org/wiki/certain#Etymology

  7. Ionel Muntele zice:

    din radacina *cert- au derivat si toponime din Moldova, insuficient explicate: de ex.Certioana (azi Hertioana jud.Bacău) sau Certieni, jud.Neamț, printre altele…Si termenul ciritel, din Moldova, care semnifică tufărișuri, crescute după îndepărtarea vegetației forestiere, de asemenea întâlnit în toponimie (sate cu numele Ciritei, lângă P.Neamț, în jud.Botoșani, pe lângă altele dispărute), ar pute fi legat de această rădăcină, poate comună cu cea de la care derivă cert-ez, ej.

    • vchindea zice:

      Probabil Certioana și Certieni ar merita studiate mai în detaliu în această direcție. Pentru ‘ciritel’ mai curând e vorba de o legătură cu forma botanică colectivă ‘ceret’,’loc cu ceri, Quercus cerris’. Această formă colectivă și-a pierdut probabil sensul inițial și a fost singularizată diminutival luând forma și sensul actual ‘cirit-el’,’tufiș, desiș’. Semantic fenomenul e similar în hu. ‘cser’,’Quercus cerris’ ->> ‘cserjes’,’tufă’.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s