Durmitor şi fraţii săi – despre toponimele balcanice cu sufix ’-tor’.

  Subiectul acestui articol este un grup de circa 14 toponime localizate cu precădere în Muntenegru dar şi în alte părţi din Balcani (Bosnia, Epir, Macedonia grecească) şi care au fost analizat cu insistenţă de numeroşi istorici şi lingvişti. Cele mai reprezentative toponime din acest grup sunt Durmitor, Visitor şi Cipitor, nume de munţi sau masive montane muntenegrene care au fost explicate de unii autori prin etimoane româneşti care ar exprima o antropomorfizare metaforică a munţilor văzuţi ca nişte fiinţa omeneşti adormite. Astfel: ’Durmitor’ ar deriva din rom. ’(a)dormitor’, neatestat, cu sensul de ’adormit’, ’Visitor’ ar deriva din rom. ’visător’, iar ’Cipitor’ ar deriva din rom. ’(a)ţipitor’, neatestat, cu sensul presupus ’aţipit, aproape adormit’. Aceste etimologii, propuse în sec. al XIX-lea, după cunoştiinţele mele au fost mai mult sau mai puţin acceptate, sau cel puţin nu au fost atacate, de majoritatea autorilor  care s-au ocupat de aceste toponime.

 În cele ce urmează voi prezenta argumentele mele  împotriva acestor etimologii şi voi prezenta etimologii alternative care după părerea mea sunt mult mai probabile, în lumina datelor pe care le avem despre modalităţile de formare a toponimelor româneşti.

  De la bun început trebuie remarcat că în română precum şi în alte limbi, toponimele derivă în cele mai multe cazuri de la apelative cu un sens precis, de cele mai multe ori utilitar, iar denumirile de origine poetică, metaforică sau alegorică, deşi nu sunt imposibile sunt totuşi mult mai rare decât primele. În acest context existenţa a trei toponime majore de origine metaforică apare drept dubioasă. Din punct de vedere lexical, în timp ce apelativul ’visător’ este cunoscut şi activ în română, celelalte două: ’(a)dormitor’ şi  ’(a)ţipitor’ nu sunt atestate ca substantive, iar ca adjective sunt dubioase: nu este clar de ce ar fi un ’Munte adormitor’ iar adjectivul ’aţipitor’ nu este deasemenea atestat. Dacă aceste apelative ar fi existat cu adevărat în limba română este de presupus că ar fi lăsat şi alte urme în afara acestor toponime.

  În concluzie apelative româneşti cu sufix de agent ’-tor’ sunt puţin probabil a fi la originea acestor toponime, iar tema comună a ’somnului’ decelată de autori în acest grup de toponime este mai curând o coincidenţă.

 După cum voi demonstra mai departe, mult mai probabil mi-se pare că sufixul aparent ’-tor’ să se datoreze de fapt unei deformări a unor apelative terminate în ’-tură’, apelative care frecvent stau la originea unor toponime româneşti (vezi: curmătură, ruptură, frântură etc.). Deformarea ’-tură’→’-tor’ s-ar datora vorbitorilor de limbi slavice care au moştenit şi transmis aceste toponime până în zilele noastre.  

Din punct de vedere morfologic apelativele terminate în ’-tură’ pot deriva prin două mecanisme: 

–          fie sunt adjective derivate de la o temă verbală prin sufixul ’-at/-ată’ iar apoi substantivate prin sufixul ’-ură’. De exemplu: curm-ăt-ură, fund-ăt-ură, sec-ăt-ură etc.

–          fie ’t’-ul provine direct din temă la care s-a adăugat ’-ură’ printr-un singular analogic reconstruit de la un plural terminat în ’-uri’ (astfel s-a format de exemplu apelativul ’fagure’: lat. ’favulus’→’*fag’→’faguri’→’fagure’). Exemple de apelative care sunt apte de a forma toponime din această categorie: cust-ură, but-ură, eventual bort-ură (care ar putea aparţine totuşi la prima categorie) sau cept-ură. Aceste apelative sunt mai rare decât cele din prima categorie.

Pornind de la premizele de mai sus, propun următoarele etimologii pentru toponimele discutate:

 Durmitor (masiv de 2522m în V Muntenegrului): rom. ’dărâmătură’ cu semantismul ’munte cu grohotişuri, cu stânci prăbuşite’ ceea ce corespunde din punct de vedere topografic. Fonetic o formă ’dărmătură’ cu ’â’ sincopat este şi mai adecvată şi este foarte posibilă. În ceea ce priveşte celelalte transformări fonetice: ’ă’→’u’ respectiv ’ă’ →’i’ mi-se par mai dificil de explicat, dar am să las lingviştii să se pronunţe. Alternativ, dar cu o probabilitate mai mică, toponimul ar putea deriva totuşi din familia semantică a lui ’a adormi’ dar cu un sens mai special: este vorba de entopicul rom. vechi şi puţin atestat ’adurmiş’ cu sensul ’pădure mare’. Deşi forma actuală ’Durmitor’ nu poate deriva direct de la ’adurmiş’ nu se poate exclude existenţa istorică a unor apelative neatestate, de exemplu *’adurmitură’, care să permită stabilirea unei legături etimologice între aceste două elemente lexicale.

Visitor, Vizitor (masiv de 2211m în NE Muntenegrului): rădăcina slav. ’vis’  cu sensul ’înalt’ care stă la baza entopicului actual slav ’visok, visoki’,’înalt’. În Balcani sunt atestate numeroase oronime cu forma ’Vis’ sau ’Viš’ ceea ce înseamnă că entopicul presupus *’vis’ trebuie să fi fost activ cândva în această zonă. E de presupus că vorbitorii de limbă romanică, absorbiţi ulterior în masa slavică, au cunoscut acest entopic de la care ar fi derivat  toponimul ’Visătură’ prin derivare cu sufixele ’-at’ şi ’-ură’, toponim care apoi prin mijlocire slavică a devenit ’Visitor’.

Cipitor (toponim nelocalizat, dar citat de numeroşi autori): este cel mai clar ca mecanism de formare. În dialectul aromân este cunoscut entopicul ’cipită, chipită’ cu sensul de ’culme, vârf’. De la acest entopic este naturală derivarea prin cel de-al doilea mecanism propus a unui toponim ’Cipit-ura’ cu sensul de ’munte, vârf ascuţit’. Această etimologie prezintă avantajul că nu necesită eliziunea unui ’a’ iniţial precum în etimologia curent aceptată ’aţipitor’→’Cipitor’, fiind astfel mai simplă şi având o probabilitate mai mare să fie corectă. E de remarcat că etimologia propusă este un contra-argument la afirmaţia autorilor care au pretins că toponimele balcanice cu sufix ’-tor’ prezintă caracteristici pregnant dacoromâne, cel puţin în cazul lui ’Cipitor’ originea dacoromână este practic exclusă, toponimul derivând în mod clar în cadrul dialectului aromân.    

 În continuare prezint şi celelalte toponime balcanice cu sufix ’-tor’ cu menţiunea că foarte probabil această familie nu este omogenă (conţine toponime de origini diferite – slavică, romanică sau nedeterminată – unite doar prin coincidenţa sufixului sau pseudo-sufixului ’-tor’):

Dimitor (vârf de 1483m în apropiere de Travnik în Bosnia): foarte probabil o deformare de la antroponimul ’Dimităr’ formă caracteristică limbii bulgare.

Krisitor (vârf de 2024m în Kucka Krajna Muntenegru): pare să derive din entopicul sud-slavic ’krš’,’culme stâncoasă’ care este cunoscut în forma ’cârşă’ şi în teritoriile din SE României care au suferit o influenţă sârbească mai pronunţată (Banat şi Oltenia). Conform mecanismelor prezentat de mai sus forma originală a toponimului trebuie să fi fost ’Cârşitură’ deşi nu se poate exlude şi un intermediar albanez pentru a explica prezenţa infixului ’-t’ care poate reprezenta articolul hotărât neutru în limba respectivă (a se vedea toponimul albanez Maja i Krsit, în traducere ’Muntele Cârşei’). Vezi similar toponimul Cârjiţi (sat în Hunedoara, atestat 1453 Kersecz, 1808 Karseczu) care ar putea deriva însă şi direct dintr-o formă slavică cu sufix ’-eţ/-ec’ şi anume ’Krsec’.

Palator (toponim nelocalizat precis în defileul Tarei): varianta general acceptată derivă acest toponim de la rom. ’spălător’ cu semnificaţia ipotetică de ’loc de spălat cânepa’. După cunoştinţele mele rom. ’spălător’ nu are o circulaţie populară autentică, fiind mai curând un neologism târziu, calchiat după latinul ’lavatorium’, şi prin urmare nu poate sta la baza acestui toponim. Mai curând ar fi vorba de un derivat al rom. ’spălătură’,’loc spălat de ape, stânci dezvelite de eroziunea apei’. Vezi toponimele Spălătura Păpuşii în Retezat şi Spaltura, vârf în masivul Peristeri din Grecia, denumire probabil de origine aromână.

Toplitor (toponim pe Bregava lângă Stolac în Bosnia):  posibilă legătură cu apelativul ’topliţă’ cu multiple sensuri sau un derivat substantival ’topitor’ de la verbul ’a topi’ probabil cu referire la activitatea de topire a cânepei în vederea recuperării fibrelor pentru tors. În general varianta generală rom. a entopicului cu sensul ’loc de topit cânepa’ este ’topilă’, deşi în Moldova se folseşte cu acest sens şi apelativul ’topliţă’. Originea toponimului poate fi slavică sau română.

Lagator (sat Lagatori aparţinător la Berane în N Muntenegrului pe Lim, sat Lagatora la V de Araxos în Epir, sat Lagator la N de Sofia, sat Lagator la V de Sofia în Bulgaria): aparent poate fi derivat din rom. ’legătura’ sau ’legătoare’ deşi semantismul nu e clar. Mult mai probabilă este însă explicația de la termenul balcanic – cunoscut cel puțin în bulgară – ‘lagator’,’comandant al unui detașament de soldați creștini neregulați aflați în serviciu otoman’. Acest cuvânt provine la rândul lui din medio-grecul ‘alagator’,’călăreț bizantin greu înarmant’ și a cărei orgine ultimă este probabil în grec. ’alogos’,’cal’. Aceast tip de organizare socio-militară de tip bizantin a fost adoptată și perpetuată de otomani în folosul lor după cucerirea peninsulei balcanice în sec. XIV-XV, ceea ce a garantat păstrarea acestui termen și a altora similari (primikiur etc.). Conform acestor explicații conexiunea toponimelor de mai sus cu rom. ’legătura’ apare drept improbabilă, fiind doar o simplă coincidență fonetică.

Vergetor sau Vresturci (sat la E de Vardar în Grecia de astăzi, în apropiere de Meglen): având în vedere concordanţa semantică parţială dintre rom. ’vergea’ şi slav. ’vrusta’,’dungă’ se poate imagina o derivare a toponimului pe această filieră. Legătură cu rom. ’vergelator’,’persoana care ghiceşte viitorul prin ritualul vergelatului’ improbabilă.  

Pirlitor (vârf de 1450m în masivul Durmitor în Muntenegru, cu ruine de fortificaţie medievală): foarte probabil un derivat din rom. ’pârlitură’,’loc ars’. 

Demenitor (pârâu la S de Nesebăr Bulgaria): semnificaţie şi origine neclară. Puţin probabil să fie o derivare din rom. ’domnitor’ care nu prea a generat toponime nici pe teritoriul României.

Zelentor sau Zenlentor (deal în Bosnia de SE lângă Slivje): semnificaţie neclară, pare să conţină rădăcina slavică ’zelen’,’verde’.

Pribištor (deal 840m în Muntenegru): semnificaţie neclară, poate să conţină rădăcina slav. ’pribež’ din care derivă inclusiv rom. ’pribeag’ sau slav. ’pribiti’,’a bate în cuie’, eventual în legătură cu antroponime precum ’Pribislav’ sau ’Pribina’.

 În concluzie, fără pretenţia de a fi epuizat subiectul, cred că am demonstrat că etimologiile clasice propuse pentru toponimele balcanice cu sufix ’-tor’ sunt foarte probabil greşite iar tema comună a ’somnului’ doar o coincidenţă, forţată într-o oarecare măsură de autorii care s-au ocupat de subiect. Familia toponimelor cu sufix ’-tor’ este foarte probabil neomogenă, iar unele dintre aceste toponime se pot explica cel mai natural de la teme româneşti cu sufixe ’-ătură’ sau ’-ură’.

 

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Varia și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

22 de răspunsuri la Durmitor şi fraţii săi – despre toponimele balcanice cu sufix ’-tor’.

  1. Victor Grigor zice:

    Cum explicam Midzor?

    • vchindea zice:

      Nu am fost preocupat decat in mod tangential de acest toponim. Stiu ca este intre Timoc si zona Vidinului, ambele cu populatie romaneasca.
      Singura ipoteza pe care o am ar fi o compunere intre elementele de origine latina ‘mid’ adica ‘mijloc’ si ‘jur’ adica ‘zi’ cu semnificatia de ‘varful de la amiaza’ adica ‘varful aflat la sud’. Insa e de remarcat ca in limbile neolatine orientale, din cate stiu, nu s-a pastrat familia lui ‘jur’ (precum in franceza sau italiana), ceea ce inseamna ca etimologia de mai sus este totusi dubitabila. Sunt deschis oricarei alte ipoteze.

      • Victor Grigor zice:

        E greu de crezut ca poate proveni din Magior . Din Medior ,ar putea, dar nu e atestata existenta unei astfel de forme.

      • vchindea zice:

        Dupa cum spuneam era doar o etimologie ‘surogat’, in lipsa de altceva mai bun.

  2. Victor Grigor zice:

    Lasand oronimele, ce credeti despre aberatiile de genul ; Lapus= iepure in limba daca?

    • vchindea zice:

      În general încerc să evit disputele cu susţinătorii teoriilor protocroniste în toponimie, dar în mod evident nu pot să fiu de acord cu această etimologie care pe lângă faptul că neglijează lipsa atestări acestui apelativ, desconsideră şi transformările fonetice care ar fi acţionat asupra unui cuvânt cu o asemenea vechime şi care ar fi dus la pierderea ‘l’-ului iniţial şi a ‘s’-ului final. Forma moştenită a toponimului ar fi trebuit să fie *’Iapu’.

      • Sorin5780 zice:

        Ce fel de transformări sunt astea? 🙂 *lapus ar fi devenit *ljapus? De unde până unde ai scos asemenea grozăvie?

        Ar trebui să citești puțin pe lingviștii noștri. Un dacic -us (mult mai probabil -uș) putea fi sufix adjectival, sufix diminutival sau o terminație de participiu. În fiecare caz în parte avem exemple a căror terminație s-a păstrat bine-mersi: căpușă (participiu substantivat), baloș (adj.), bardzoșe, bruș, căluș (grămăjoară), burduș, daș (*daus; var. dașcu), etc. etc.

        ”L” inițial nu se palatalizează decât sub influența accentului care diftonghează vocal [e] în [ie].

        Nu știu cine a scos acest *lăpuș (iepure) , dar probabil s-au gândit la lat.lepus, alb.lepor.
        Probabil coradicale cu labă, a se lăbărța, reg.lăpug (călcâiul ciorapilor), arom.lepeșe (sfârcurile urechilor), coradical cu alb. llapë (tongue, lap of the ear) din *leb- ‎(“to hang loosely”).
        https://en.wiktionary.org/wiki/lap%C3%AB#Albanian
        https://en.wiktionary.org/wiki/llap%C3%AB#Albanian

        De aici și ideea de urecheat, adică animal ale cărui urechi atârnă. Ar fi fost un nume interesant, dacă exista.
        Probabil că latina împrumută termenul lepus (leporem) din idiomurile ilirice. Albaneza formează astfel de cuvinte (cu terminația -or, -ur), dar la fel de bine și latina sau româna produc astfel de cuvinte independent.
        În shimb, sonorizarea lui [b] este, după cum se vede , specifică limbii albaneze și moștenirilor noastre.

      • vchindea zice:

        Nu reușesc să identific afirmațiile mele în legătură cu lapus/ljapus în articolul ‘Durmitor şi fraţii săi – despre toponimele balcanice cu sufix ’-tor’’. Poate era vorba de alt articol !?

  3. Victor Grigor zice:

    Am gasit la Tache Papahagi o afirmatie foarte interesantă cu privire la toponimul „Bihor”. In opinia sa, la originea acestui apelativ ar sta albanezul „bigorr”, care se traduce prin „ piatra calcaroasa”.Semantic este cat se poate de adecvat.Prezenta sunetului /h/ poate fi un impediment?Papahagi mentioneaza existenta unui „Bihor”si in Serbia. Putem explica acest/h/ ca o influenta slava?

    • vchindea zice:

      Întradevăr limbile slavice pot prezenta alternanţa ‘g/h’, în special slovaca şi ucrainiana sunt cunoscute pentru predilecţia pentru consoana ‘h’. Nu cumva Papahagi s-o fi gândit la entopicul ‘bigăr’ care este cunoscut şi în Banatul nostru şi în Serbia cu sensul de ‘izvor carstic, izbuc’ ? O serie de toponime derivă din acest entopic în Balcani şi Banat (de ex. satul omonim din Caraş-Severin).

      • Victor Grigor zice:

        Etimologia propusa de Papahagi se gaseste in DICTIONARUL DIALECTULUI AROMANESC la cuvantul „biga”. Mi s-a parut mult mai potrivita decat cea propusa de Al. Filipascu sau decat sanscritul „vihara”.

      • vchindea zice:

        Nu am suficiente date pentru a formula o opinie tranşanta privind acest toponim. Mai ştiu de o etimologie (nu ştiu cui i-se datorează) pe linia: bour ->bohor (formă atestată)-> bihor. În ceea ce priveşte această etimologie cel mai dificil mi-se pare a explica transformarea fonetică ‘o’->’i’. E de remarcat ca primele atestări ale toponimului nu sunt în legătură cu Munţii Bihorului în accepţiunea curentă ci în legătură cu cetatea lui Menumorut de lângă satul Biharia şi ţinutul înconjurător. E posibil ca extinderea toponimului spre zonele montane să fie ulterioară.

  4. Victor Grigor zice:

    A.Filipascu sustinea aceasta etimologie. Eu nu stiam de existenta in graiul banatean a cuvantului „bigar”. E posibil sa fie din substrat si nu imprumutat din albaneza?

    • vchindea zice:

      Bigăr e un cuvânt balcanic, apare în sârbă, română (nu ştiam să fie atestat în albaneză), drept urmare ar putea proveni din substratul balcanic dacă nu se poate identifica o rădăcină slavică veche din care să poată fi derivat.

      • Victor Grigor zice:

        Eu n-am pregatirea necesara pentru o asemenea cercetare. Ar fi frumos sa fie din substrat! Consultand Dictionarul roman-albanez am aflat ca „bigorr”are si intelesul de „scara” ,adica sinonimul lui „skalle”. La Papahagi apare ca „piatra calcaroasa poroasa”. Interesant este si faptul ca atat in albaneza cat si in reto-romana exista pentru „stanca” apelativul „karpa(e)”! De unde vine oare ? Din indo-europeana comuna?

      • vchindea zice:

        Eu sunt de părere că orice se poate învăţa, inclusiv lingvistica. În ceea ce priveşte ‘karpa’ din cate ştiu se consideră că este o rădăcină indo-europeană din care derivă, printre altele şi numele Carpaţilor. Provenienţa apelativelor în cele două idioame menţionate poate fi însă multiplă: dintr-un dialect germanic (în general astfel se explică italianul ‘scarpa’ cu sens similar), prin intermediul latinei târzii sau poate chiar direct din indo-europeana comună (având în vedere că se ştie destul de puţin despre limba raetilor antici).

  5. Rodica zice:

    Toponimia este istoria nescrisă(I. Iordan).Tor, are înțelesul de Treime, Religia precreștină, venera o treime, g-dacă, ce s-a numit generic, Mi T(e)ra. În funcție de modul zonal de pronunție, a cifrei trei, la care se adăugau și alte apelative, ale acestei treimi, au intrat în hidrotoponomastica spațiul ui în care era venerată.Ex:S-Trei, IS-Tru,His-Tria, Pie-Troa-Sa,Târ-Nava,Troe-Smis,Bis-Trița, Is-Trița, S-Târ-Mina,Sâm Pe-Tru,Pie-Tro-Șani,S-Trâ-M(a)-Tura, Târ-sa, Tăr-Tăr-ia,Turi-ța,Tir-as,Mo-Tru,Tro-Ian,Târ-goviște,Târ-Gu…Pe monedele vechii dacii apare:Tera Dacia. A fost o străbunică, înțeleaptă și frumoasă, încât Solomon, în Cânt. Cânt. spune: -Ești frumoasă, precum Trița Eudochia(Doichiana cea Frumoasă, ca …) Ea a avut doi copii gemeni, pt. care se mai numea GeMina.Ștampila din desc. arh. nu era a leg. romane, ci a Dochianei-Tera Dacia.

    • vchindea zice:

      De acord cu afirmația lui Iorgu Iordan dar nu și cu ce urmează. Cred ca cea mai clară obiecție la cele prezentate este faptul că limba română si din cele ce cunoaștem si limba daco-tracică nu sunt și nu au fost limbi aglutinante care să permită concatenarea arbitrară a unor morfeme (cuvinte). Dacă descopunem orice apelativ sau toponim în morfeme (sau pseudo-morfeme) suficient de mici, orice poate fi demonstrat. Un exemplu celebru ar fi toponimul ‘Washington’ care poate fi analizat în limba maghiară (o limbă aglutinantă !) drept ‘vash-ing-ton’ adica ‘Tonul cu cămașă de fier’ etimologie care desigur că nu poate fi acceptată.

  6. Sorin5780 zice:

    „infixului ’-t’ care poate reprezenta articolul hotărât neutru în limba respectivă (a se vedea toponimul albanez Maja i Krsit, în traducere ’Muntele Cârşei’). ”

    Din cîte am mai răsfoit dicționarul lor, maja se traduce vîrf, coroană,(origine latină după uniii, autohton după alții) iar acel articol „i” se traducea în românește „cea”, însoțește cîte un adjectiv. Exemplu: i madh- cea mare.
    Probabil că avem ceva de genul „coroana cea de piatră” sau „vîrful stâncăriei” căci sufixul -t sau -it formează și genitivul.
    Cârșie poate fi slavic, în schimb albaneza are și ea coradicalele ei (Crasium, CARSIDAVA) http://en.wiktionary.org/wiki/karsh

    Sînt curios care-i etimologia acestui „adurmiș”. E un construct metaforic din verbul a adormi? Știu că sufixul -iș formează adverbe la noi și la albanezi, alteori pare să formeze un gen locativ (ex: buciniș, albiniș, etc.) indo-european care exista în dacică (presupunea Pîrvan) și în albaneza veche de sec. XVI și după (azi doar în unele dialecte).

    Amintesc aici, deși nu cred că e cazul pentru toponimele de mai sus, că în albaneză verbele de participiu au terminația ur sau uar (depinde de gen, număr) și funcționează și ca adjective.

  7. Sorin5780 zice:

    Hai că am avut o epifanie.
    Adurmiș ar putea fi legat etimologic de cuvântul ilir adur- „apă, mare” din radicalul IE *oid- „a se umfla, a crește”, de unde ies derivatele IE „oidos `tumor ‘, in-dro- `swelling ‘strong’” .

    La nivel indo-european se remarcă v.ind. Indra (nume mitologic), indriyam- putere, bogăție, etc.
    gr.oidos- tumoare (reg.mold udmă, poate chiar dacic acest reg. îndrele- „vine omoroidale”, sufix augm.-andru, reg.îndrica (d.nori)- ”a se ridica” dar semantic evoluează din „a se umfla”..zic eu, și altele).

    Adurmiș putea evolua la fel ca reg.bunget din IE *bhū- ”a fi, a crește”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s