Mocşanda – o interesantă problemă de toponimie bănăţeană

 În dialectul bănăţean entopicul ’mocşandă, moşandă, mocşandră’ semnifică ’movilă folosită ca semn la delimitarea proprietăţilor, momâie de pietre’ pentru el existând o serie de atestări toponimizate: Mocşanda la Sasca Montană Caraş-Severin, La Moschandra la Dalboşeţ ţinutul Almăjului la 1878, Moksandra hotso (probabil ’hoţului’) în masivul Vârşeţ la NV de Vărădia la 1819-69, mai multe ’moşande’ sunt amintite la Moniom Caraş-Severin, nu este clar dacă este vorba de toponime autentice, dar este evident că entopicul este încă viu aici. Ce aş dori să aduc în discuţie aici ar fi o foarte posibilă atestare timpurie a acestui entopic prin intermediul toponimului Moxond, localitate atestată la 1370 în Banat. Din punct de vedere fonetic e de remarcat că sursele medievale maghiare foloseau frecvent litera’x’ pentru a reda sunetul ’cş’ (de exemplu ’Nexe’ pentru numele ’Neacşu, Neacşa’ sau ’Baxa’ pentru ’Bocşa/Baksa’), deasemenea a mai intervenit şi fenomenul de armonie vocalică caracteristic limbii maghiare (toate vocalele dintr-un cuvânt trebuie să aparţină aceleiaşi clase, sau chiar să fie identice, în cazul de faţă vocalele au fost armonizate  la ’o’). Rezultă că forma iniţală a toponimului trebuie să fi fost ’Mocşand’ probabil cu eliziunea vocalei finale de la ’mocşandă’ pentru a scoate în evidenţă sufixul ’-d’ frecvent în toponimia maghiară. Atestările ulterioare ale toponimului sunt: 1385 districtus Moxond (după unele surse district românesc), 1390 Makxand, localitatea dispărând ulterior din izvoarele scrise pentru câteva secole. Toponimul reapare în documente turceşti de la 1579 în forma Moşandi, o denumire alternativă a satului Alibunar din Banatul sârbesc, în timp ce alte surse din sec. al XVII-lea folosesc toponimul Maxond pentru a denumi dunele Deliblato aflate în apropiere. Toate aceste atestări sugerează localizarea satului medieval Moxond în imediata vecinătate a dunelor Deliblato. În acest caz derivarea toponimului devine extrem de transparentă: pornind de la sensul de ’movilă’ al entopicului ’mocşandă’, probabil că astfel au fost denumite la început dunele Deliblato care se impun atenţiei privitorului, ridicându-se cu 100-150 de metri deasupra monotoniei câmpiei bănăţene, identificarea lor cu movile sau grămezi fiind naturală. Ulterior denumirea s-a extins asupra satului şi districtului din vecinătate, iar după dispariţia acestora a rămas ca oronim a căui perenitate poate fi demonstrată şi de toponimul Moşanda mare 143m vârf în N dunelor lângă localitatea Seleuş, toponim înregistrat de hărţile austro-ungare de la 1907. E de remarcat că toponimia dunelor Deliblato, în primele surse cartografice din sec. XIX şi ulterior, era în mare măsură romînească, probabil datorită faptului că fiind inutilizabile din punct de vedere agricol au fost lăsate la discrecţia păstorilor valahi care puteau exploata vegetaţia pipernicită prin turmele lor. Este de amintit că pentru toponimul Moxond s-a propus şi o etimologie alternativă, astfel într-un document de la 1323 al regelui Carol Robert prin care se confirmă privilegiile alanilor (jaszok) stabiliţi în Alföld este amintit numele nobilului alan Paul fiul lui Mokzun, astfel toponimul Maxond are deriva de la un antroponim Mokzun prin derivarea cu sufixul toponimic maghiar ’-d’. Fără a putea respinge în totalitate această etimologie este de observat că ea este totuşi mai puţin probabilă decât cea propusă anterior deoarece nu ia în considerare şi nu poate explica existenţa entopicului ’mocşandă’ şi realizările lui toponimice care după cum am arătat formează un grup compact pe teritoriul bănăţean. În încheiere câteva detalii privind posibilele etimologii ale entopicului ’mocşandă’: având în vedere sensul de ’movilă folosită la delimitarea proprietăţilor’ o ipotează seducătoare ar fi să considerăm ca formă iniţială ’moşanda’ văzută drept o derivare de la ’moşie’ cu sufix ’-andă’ iar din această formă iniţială să fi derivat celelalte variante ’mocşandă, mocşandră’. Această ipoteză însă este destul de puţin probabilă având în vedere că nu există un sufix românesc ’-andă’ iar atestările istorice (1370 Moxond, 1579 Moşandi) sugerează că forma mai veche ar fi ’mocşandă’. O altă etimologie care porneşte de la cuvântul german ’markscheinde’ este cu totul improbabilă în lumina datelor de mai sus deoarece astfel de germanisme ar fi putut pătrunde în dialectul bănăţean cel mai repede în sec. al XVIII-lea. În concluzie etimologia apelativului ’mocşandă’ rămâne necunoscută, din această formă rezultând variantele ’moşandă’ prin pronunţarea mai laxă a grupului de consoane ’cş’, eventual şi prin contaminarea cu ’moşie’, respectiv varianta ’mocşandră’ datorită predilecţiei vorbitorilor pentru grupul de sunete terminale ’-ndră, -ntră’ (fenomenul este activ şi în prezent, vezi ’balast’→’balastru’).   

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Varia și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s