Ceptură

Ceptură (14-17) 

Semnificaţie: pare a fi vorba de un entopic rom., cu semnificaţie pierdută în prezent, ‘ceptură’ cu sensul ‘deal, versant abrupt’,  etimologie: din rom. ‘piept’ în formă palatalizată ‘chiept, cept’ prin adăugarea sufixului ‘-ură’ precum în ‘curmătură’, pentru semnificaţia topografică a se vedea şi cuvântul ‘pieptiş’,’de-a dreptul în sus, abrupt’, derivatele ‘Cepturar’ cu sufix ‘-ar’ sunt mai greu de descifrat: pornind de la cuvântul bănăţean ‘cheptoare’,’încheietoare pentru nasturi’  ar putea fi vorba de un sens de agent neatestat ‘fabricant, negustor de nasturi’ deşi nu se explică fixarea toponimică în zona montană şi se neglijează astfel existenţa şi semnificaţia destul de evidentă a formelor înrudite ‘Ceptura’, mai curând poate fi vorba de o formă colectivă precum în ‘ferigar’ cu sensul de ‘zonă cu multe abrupturi, multe cepturi’.

Este interesant de observat că etimologia cuvântului necesită o etapă de palatalizare şi totuşi toponimele sunt atestate în special în regiuni (de-o parte şi de alta a Carpaţilor Meridionalilor: sudul Apusenilor, Haţeg, Oltenia, Buzău) în care palatalizarea nu este un fenomen foarte pregnant sau vechi. O problemă interesantă care merită investigată ! 

Pentru a demonstra cât de absurde pot fi unele etimologii grăbite care nu iau în considerare vechimea unor cuvinte sau distribuţia unor toponime citez următoarea explicaţie propusă pentru numele satului cu specific vinicol Ceptura jud. Prahova: prin compunerea ‘cep’ cu ‘tură’ rezultă ‘ceptură’ cu sensul de ‘tură la cepul butoiului’ ! Această explicaţie ignoră faptul că limba rom. nefiind o limbă aglutinantă cu greu poate admite astfel de compuneri cu sens dubios, ignoră prezenţa unor toponime similare pe o arie mult mai largă şi faptul că ‘tură’ e un neologism de secol XIX în rom. în timp ce primele toponime din această familie sunt atestate deja din sec. al XV-lea. 

Atestări:

localitate Ceptura în Prahova (atestată 1447 ?) şi p. Ceptureanca (localitatea este aşezată la contactul destul de abrupt dintre dealurile Subcarpatice şi câmpie în zona de Curbură a Carpaţilor)

Cepturaş cătun la S de Starchiojd Prahova

Ciupturaş stâncă la E de Buzău la Păltineni

p. Cepturari sau Cepturaru la Vultureşti Olt

p. Ceptura la Bărăştii de Cepturi (atestat 1480 Cepturile) Olt

sat Cepturoaia (în prezent Iancu Jianu) jud. Olt atest. cca. 1510 ?

În Cepturi la Turburea com. Corbeni Argeş

p. Ceptura la Costeşti Argeş la 1578

sat Ceptureni com. Ponoarele Mehedinţi

valea Cepturari în Munţii Hunedoarei (probabil identică cu v. Cepturar care să varsă în p. Galbena în oraşul Haţeg)

eventual Vurvu Kupturi la Poieni in S Poiana Rusca

culme în M. Zarand

stânca Cepturarul în Cheile Cibului Metaliferi

vârful abrupt Cepturarului 811m în Metaliferi la V de Renghet (eventual aici apare Avenul Cepturari de la Bobâlna com. Rapolt ?)

v. Cepturului la Luncoiu de jos Metaliferi

culmea Faţa Ciepturilor la Podele în Metaliferi

păşune Cepturi lângă Dângăul Mic Cluj

eventual zona stâncoasă Cupturuş lângă Culmea Frunţii Pădurea Craiului.

Pentru sensul topografic al etimonului ‘piept’ vezi şi următoarele toponime:

Pieptul Goznei în Semenic

Pieptu cu Tei la Marga Ţarcu

Culmea Pieptului la Măţeşti Retezat

d. Peptului la Govăjdia Poiana Ruscă

p. Cheptului afluent Sebeş din Piatra varului Cindrel la 1770

Piepturile Zboinei la Soveja în Vrancei

d. Chept la N de Sigmir Bistriţa la 1839

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Entopice și etichetat , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

16 răspunsuri la Ceptură

  1. Ceptura se afla in judetul PRAHOVA!!! PAROL!

  2. Sorin5780 zice:

    Pentru top.tracic Skaptopara găsisem niște analize ale unui tracolog care spunea ceva în sensul că așezarea era pe situl unei exploatări miniere, prin urmare, orice însemna determinantul skapto- cu adevărat, nu poate fi despărțit de verbul sl.skapati (a săpa).
    Citez:
    Skaptēsýlē (Theophr.), Skaptē hýlē (Hdt.), Scaptensula (Lucr.) – a place name of the gold mines in the Pangeus mountain (the modern Purnardag). It has two-components: Skaptē- (Skapten-) is related to the Lith. skaptúoti ‘to cut, to carve (in wood)’, the place name Skaptotai, the river name Skaptùtis; also to the Greek skáptō ‘to dig’; the second component (-sula) is related to the Greek hylē ‘forest, grove’.

    *Skaptopara – a place name, reconstructed from the dweller’s name Skaptoparēnoi (in an inscription from the Blagoevgrad district). A two-component name: for Skapto- see the previous entry, the second -para means ‘a village’.
    http://www.kroraina.com/thrac_lang/thrac_4a2.html

    reg. a coptorî – a săpa, a roade; a coptoroși (sin: a eroda, a săpa, a roade)
    coptorắsc (mă), a -î́ v. refl. (d. coptor, cuptor, adică „găunos, coșcovit”). Se zice despre un răŭ care se întinde: crăpătura se coptorăște. Fig. Mă coșcovesc de boală: un pĭept coptorît. V. intr. Staŭ ascuns (vorbind de rele); unde coptorăște rău. – Și coptoroșit: om coptoroșit. V. cavernos.
    https://dexonline.ro/definitie/coptor%C3%AE
    Astea cred că-s verbe din estul României, unde ă devine o (cătun-cotun). În vest și sud ar fi rămas la ă (*căptorî), dar nu peste tot. Explic mai jos!

    Acum acest ceptură, dacă îl analizăm conform specificului graiurilor vestice și sud-vestice, am observat că de câteva ori (sau de multe ori) *che/*chi devine *ce/*ci. Reg.pingușă (mâncare grasă specifică Apusenilor; din lat.pinguis?) era cingușă în Hunedoara în loc să fie *chingușă; chingă / cingă, cept în loc de chept, etc.
    Apoi *că sau *gă devin și *che sau *ghe: găină e gheină în Apuseni.
    Exemple mai erau ,dar nu-mi aduc aminte de toate. Erau în rev. Dacoromania (anul I,1920-1921).
    un exemplu de la românii din Serbia: chepcel (căucel) din lat.caucellus. Transformarea a fost căucel>căvcel>căbcel>căpcel>chepcel . Ultima transformarea era explică astfel, *că trece la *che în poziție atonă. La fel de bine puteam da și cheptoare (cheutoare) din articolul tău, căci transformarea e cheutoare > chevtoare > chebtoare > cheptoare.

    Același fel de transformări se petrec și-n albaneză, așa cum probabil s-a întâmplat în ultima fază a dialectelor dacice din afara imperiului.

    Am dat ex. ăsta pe alt blog: kafkë (craniu) din proto-alb. *kaukā. Are un coradical direct în lit.kaukole (craniu). Mă gândeam la Caucalanda odată ca fiind o referire la Vf.Omu, nu la o o formă de relief.
    u devine v și f în albaneză în acest context (u accentuat), dar la aromâni se oprește la v: alavdu (laud)
    cáuc3, -ă adj. (reg.) prost, năuc. (?)

    • vchindea zice:

      Posibila corelație *Cept cu anticele *Skapt e foarte interesantă din punct de vedere fonetic ! Din punct de vedere semantic mă gândesc că o explicație de la grec. ‘skepazo’,’a acoperi’ e mai adecvată pentru Skaptesyle (Acoperit de păduri..).

    • Sorin5780 zice:

      caucă (țeastă) – satul Câmp, jud. Bihor (NALR-Criș. I 7/134)
      Soluții și sugestii etimologice, pag.146 (de Dumitru Loșonți)

      Autorul spune că reg.scaucă (Ineu. scoică) și acest caucă sunt coradicale.

  3. IVGΛ zice:

    Palatalizarea cred că este un fenomen mult mai vechi, poate unii s-au precipitat.
    În nord vorbim de palatalizarea lui C, care dă un C’ieptu, care sună chiar T’ieptu. ex T’ieptar. Aproape că nu ştii dacă a fost un c sau un t iniţial.
    S-ar putea ca piept să fie un neologism sau o evoluţie în scriere? Sincer mi se pare un pic ciudat că există.

    Problema se pune cum a dat pectus – klieptur, kieptu- c’ieptu=>şiept.
    Eu nu-s lingvist, dar mi se pare că nu am trecut de la p la c, nu prea are sens pentru urechea mea(deci folosesc sfântul diletantism) care încă procesează prin fonetica veche. Este o schimbare prea mare. Mai avem şi trecerea q-p care a făcut câţiva daci să spună că limba noastră este mai veche decât latina, fiindcă spun ei, a fost defapt o trecere p-c, argumentând tocmai cu palatalizarea labialei p în c- piatră-chiatră. apa-aqua.

    În general palatalizarea labialelor mi se pare suspectă dacă am vorbi de o trecere directă.

    S-ar putea ca pectus să fi dat la un moment dat pteptus în proto-română, urmat de o palatalizare a lui T care a transformat cuvântul în pt’ieptu, care a dat t’ieptu, de unde avem c’ieptu, cieptu(Timişoara -Cimişoara). În Maramureş aveam pt’iatră, care ar fi putut da pciatră=>ciatră Banat(cred că am auzit pe undeva), chiatră în Moldova. Avem în Maramureş bd’in’ie(avem şi bd’in’ieţă), care ar fi putut da în Moldova g’inie=>ghini, fiindcă d şi g se confundă prin palatalizare.
    Palatalizarea nu a apărut poate aşa târziu, nu am avut cultura sau scrierea să o redăm. Chiar şi acum nu avem semn pentru palatalizare în limba română, maxim foloseşti ‘ j, deci ai putea spune că nu există.

    • Sorin5780 zice:

      Caută informații despre „q-celtic and p-celtic”, o să înțelegi de ce și cum. Eu cred că dialectele celtice continentale au avut o mare influență asupra stră-românei și înainte de romanizare și după odată cu noii coloniști.

      În Română nu-i decât o particularitate de grai, nimic altceva. Iar pieptu este forma primară străromânească, nu chiept sau ciept.
      Dacă analizezi subtilitățile limbilor care se separă în dialecte observi că fiecare în timp dezvoltă propriile lor particularități. O fi substratul, accentul limbii acoperite de alta suprapusă? Nu știu
      Dau exemplu albanezei pe care o cunosc un pic mai bine. Dialectul gheg este puternic nazalizant, pe când cel sudic, tosk, este puternic rotacizant. Am avut și noi ceva similar, deși la noi nu s-au separat în dialecte.

      În Maramureș ai un verb „a îndita” (înditat – instigat) care e „probabil” arhaismul moștenit din latină, corespunzător neologismului a agita (dacă nu vine dintr-un dacic *îngita, corespunzător alb.nxit <*gʷī ‎(“to live; lively, quick”) https://en.wiktionary.org/wiki/nxit Palatalizarea respectivă vizează două consoane.

      PS: litera albaneză x se pronunță ca africata noastră defunctă [dz], deși în alfabetului grec foloseau dσ (cu sigma).
      IE *gʷī ar fi trebuit să devină o dentală fricatativă [dh] pronunțată ca eng [th]. În primul mileniu î.d.Hr. nu aveau aceste dentale fricative, ci erau africate ca ale dacilor (ț, dz). După cum au remarcat și lingviștii lor regula acestor transformări n-a fost generalizată.

      • IVGΛ zice:

        A înzita, nu îndita, maxim a îndzita, am auzit şi ‘dzita. Deci ăştia cu dicţionarele scrise în alfabetul academic, după ce cred ei că aud, provoacă confuzii. Apoi, nu înseamnă a agita, ci a instiga, pentru agita avem de exemplu a „zânzări”. Africata nu-i chiar defunctă, chiar este destul de folosită.
        S-ar putea să aveţi dreptate, şi scuzaţi răspunsul ăsta evaziv, nu am timp pentru unul mai complex. Ce vreau să clarific, nu am spus că c’ieptu este forma primară, ci pt’ieptu(iar prin asta înţeleg o formă după sec V, nu chiar prima treaptă), care în timp a dat c’ieptu tocmai prin palatalizarea lui T din PT şi cădearea lui P. Asta ar explica de ce avem toponimile alea peste tot şi nu forma Pieptură, de ce în toate dialectele limbii avem C, nu P, exceptând limba literară şi sudul?(chiar nu ştiu forma din sud) Deci am spus că s-ar putea ca Piept să fie o reromanizare, o evoluţie în scriere, o neînţelegere a cuvântului(Pe modelul îndita, nu îndzita-înzita.) care s-a impus mai târziu, iar noi s-ar putea să fi avut deja forma c’ieptu în perioda medievală. Eu mă uit la limba dalmată, cuvintele clar au fost mai apropiate de română, însă cei ce le-au transcris nu erau specialişti, nu le-au redat particularităţile în scris.
        Deci, dacă X=DZ, cuvântul este absolut la fel în albaneză şi la noi, î apare natural, sau poate albanezii nu-l redau în scris, pe modelul bulgărescului t’rg vs târg. Dumneavoastră ar trebui să ştiţi.

      • Sorin5780 zice:

        http://www.ecreator.ro/publicistica/105-monumente-care-inchid-legende.html

        „Înditat” (instigat) este singura formă peste care am dat în două scrieri separate, ambele de folclor. Niciodată *înzita.
        N-am spus că înseamnă a agita, ci că e posibil să provină din același latinism: https://en.wiktionary.org/wiki/agito#Latin

      • Sorin5780 zice:

        Cuvântul e din vestul Maramureșului, iar dacă tu ai auzit altă pronunțare poate fi o transformare mai nouă. E drept că de obicei [d] urmat de o vocală anterioară [i] devine o africată, dar nu e cazul mereu. Nici în albaneză, nici în numele sau toponime dacice nu se întâmplă mereu.
        Îți dau un exemplu drag mie: diurel (Munt. ghiocel) și reg.ziorel, ziurel (Maram. picătură/strop de rouă).
        http://regionalisme.ro/index.php/list/Graiul+muntenesc/,D.xhtml
        zióri, s.m., pl. – Picături de rouă; noi: “Se mai zice şi la picăturile de apă ce cad de pe roata morii” (Bârlea 1924); “Mă uitai pe râu în sus, / Vedeai 99 de ziori, / A sfântului Soare surori. / Şi între ele m-o luat / Şi de ură m-o spălat / Şi de dragoste m-o încărcat” (Bârlea 1924 II: 356). – Posibil der. din zori “faptul zilei” (sl. zorǐ).” (Dorin Ştef, „Dicţionar de regionalisme din Maramureş”

        Eu cred că ambele au același radical proto-dacic *dior (picătură, strop), iar sensul regionalismului maram. este cel primar. Semantismul este același surprins de engleză, la fel de poetic ca la noi, snowdrop (ghiocel).
        Eng. dew este roua, stropii de rouă, cu același radical ca reg.ziori http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=1923&root=config

    • vchindea zice:

      Întradevăr aceasta este marea dificultate pentru *cept -> Ceptură. O palatalizare (fenomen foarte bine atestat din punct de vedere istoric) de tip Sud-vestic (bănățean) care a acționat în afara teritoriului acestui dialect (doar țara Hațegului prezintă ambele fenomene – dialectul și toponimele). Am găsit de curând în Monografia comunei Sângeorz Băi Bistrița (Hodoroga, Dărăban) apelativul ‘ceptură’,’baraj’! Dacă se confirmă existența acestui apelativ, coroborată și cu toponimele oltenești de la 1480, vechimea cuvântului coboară mult în istorie (mult înainte de perioada palatalizării moldo-transilvane din sec. XVII-XVIII).

      • IVGΛ zice:

        Sorin
        Trebuie să vă spun că acolo nu-i vestul Maramureşului, şi ar trebui ca cei ce redau asemenea texte să aibă o atenţie mai sporită, fiindcă pot induce idei greşite. o asemenea calificare ar trebui să aibă zona Mara, defuncta Bârjava.
        Maxim putem vorbi de Lăpuş şi Oaş, ca zone la vest de Maramureş, cu legături mai strânse. Deşi graiul din zona respectivă este aproape la fel, sunt câteva diferenţe.
        S-ar putea să fie corectă forma îndita, dar eu sunt din Maramureş şi vă pot spune foarte exact că înzita este norma, maxim îndzita. S-ar putea să fie dintr-un îndita mai antic, fiindcă zona Someş este şi ea foarte conservatoare.
        Nu ştiu dacă indita poate veni din latină, G-ul deobicei se păstrează(sper că am înţeles bine că propuneţi agito=>indita, sunt cam presat de timp). Aş spune că am avea un agieta, apoi un ajieta(Nu ştiu exact). Cred că pista albaneză este cea mai bună. Am văzut că pe site-ul respectiv propun un proto-albanez dzita.
        După o căutare am găsit
        http://webcache.googleusercontent.com/search?q=cache:http://www.if.asm.md/vechi/reviste/buletin_de_lingvistica_2012.pdf&gws_rd=cr&ei=OgDOV76BNsuSaoyaipAB
        a înzita
        „Acest cuvânt însemnând „a îndemna” [2, p. 598] l-am întâlnit în contextul Măieran de pă deluţ / – ce stai, bade, – aşa blânduţ?/ Ori te-o-nzitat oarecine / ca să nu grăieşti cu mine. / de te-o-nzitat fetele. / n-aibă noroc bietele: / de cununa ce verzie / Şi de sfânta cununie; / de te-o-nzitat feciorii, / n-aibă noroc săracii; de struţu cel mohorât / Şi de sfântu jurământ [2, p. 205].
        Cuvântul pare a fi format prin răspânditul confix verbalizator a în …a de la o temă nominală, ca şi, de ex., a încheia de la cheie….”

        Continuarea o găsiţi acolo. Ce mi se pare iarăşi amatoricesc este afirmaţia „necunoscut în afara localităţii”. Ori este o afirmaţie absolut falsă, eu am auzit cuvântul în absolut tot Maramureşul, chiar şi în perioada recentă se foloseşte. Vedeţi, dacă cercetăm toate graiurile aşa, plus ignorăm specificul lor, le transcriem printr-o formă academică, nu o să putem niciodată elucida unele necunoscute. Apoi cuvântul are un sens negativ, îndemna nu-l descrie bine, instiga este cel mai corect.
        Ca o concluzie, dacă x în albaneză este egal cu dz, ar putea să fie un împrumut. Dacă nu, am putea avea chiar o moştenire comună din ipoteticul dzita, care ar confirma din nou originea comună.
        O să răspund şi la zâurel.
        Avem şi o colindă care conţine expresia „zâurel de zâuă”.
        Mi se pare interesantă ipoteza, doar că în cazul ăsta este mai simplu de presupus că zâurel are sens de vestitor. Roua vesteşte ziua, adevărat, dar eu nu l-am auzit cu sensul de rouă(roauă) niciodată. Deci, doar cu sensul de raze solare, zori, dar nu îmi pot da cu părerea până la capăt, că Maramureşul este fragmentat, avem variaţii, iar opinia mea nu are o valoare absolută.
        Din textul respectiv înţeleg că razele soarelui se răsfrângeau pe râu, iar reflecţia lor l-au spălat(curăţat, purificat, încălzit). Soarele este considerat sfânt în Maramureş, deci spălatul ăla nu-i chiar un spălat veritabil ci o purificare. Iar în ce priveşte picăturile, din nou, cred că autorul dicţionarului a înţeles greşit, cred că cel de la care a cules se referea la razele care se reflectă prin pulberea fină(picături de apă) de la moară. Deci la nişte stropi luminaţi de raze, nu la stropi obişnuiţi, iar motivul numirii lor ca zâurei îl constituie reflecţia, nu apa.

  4. Sorin5780 zice:

    Eu zic că unele graiuri au moștenit cuvinte latine care treptat au dispărut din limba vorbită sau au fost înlocuite de neologisme. La asta mă gândesc când spun că îndita ar putea proveni direct din latina vulgară (populară/poporană) cu particularitatea asta (transformarea asta) de grai specifică.
    Nu spun că îndita vine din verbul a agita, ar fi o prostie monumentală din partea mea. A agita este un neologism, îndita și înzita sunt arhaisme și regionalisme, mult mai vechi.
    Ce-mi dai tu, înzita, spune că înseamnă a îndemna. Nu-i departe de sensul găsit de mine, a instiga (a îndita).
    Până la urmă sensurile astea se întrepătrund, pot sta sub același verb ca derivate semantice. De ex. a strămura putea evolua astfel la fel de bine, și a făcut-o.

    Cu altă ocazie am observat acum o săptămână un alt relict păstrat la nivel popular: îmbăgiua (vb.) și îmbăgiuată (adj.). M-am entuziasmat ca Nae Ionescu în fața arh.deșidera; atât de mult că-l spun peste tot și cui mă ascultă.
    sensul 3: https://en.wiktionary.org/wiki/ambages#Latin
    https://dexonline.ro/definitie/%C3%AEmb%C4%83giua
    „vreme îmbăgiuată” = nesigură, care nu se știe dacă va fi rea sau bună; amăgitoare. Dacoromania I (1920 – 1922).
    pag.203: http://www.fundatia-iuga.ro/Antologie_Antologie170x240mm.pdf

    Nu mai zic de altele ca a (se) retări, reiepta, (aiept), diră (Apuseni. dorință), lăun (arh. pentru leu; NP moldovenesc Lău).

    Mă întorc la înzita/îndita. Motivul pentru nu știu dacă termenul albanez și cel românesc sunt coradicale dintr-un motiv foarte simplu: transformările labiovelarelor înainte de vocalele [e] și [i].
    *gʷe și *gʷi deveneau în dacică [ge] și [gi], pe când în albaneză, lb.slavice și letonă devine [z].
    Exemple: dacic Germisara, moesic Germania (ape termale în ambele locuri)
    albanez: zjarr, zjarm – „foc” (j se pronunță ca un [i] accentuat) https://en.wiktionary.org/wiki/zjarm#Albanian

    Thermidava/Thermidaua era grecizarea unui dacic *Germidava/*Germidaua (oraș din nordul Albaniei)

    Ar trebui să se pronunțe lingviștii (romaniști și tracologi), dar nu prea mai avem așa ceva. Dacă atrag atenția unor istorici de ocazie de pe site-urile Adevărul sau ale altor publicații și bloguri să nu ne mai dea aceleași prostioare stupide reciclate lunar, îți șterg comentariul. Nu suportă nici să le dai materiale de lectură sau idei de studiu.

    • Sorin5780 zice:

      Încă o descoperire personală de care sunt puțin mândru că am observat-o primul.
      https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/g%CA%B7%CA%B0er-
      O să observi „alb. zien” în listă, fără o explicație sau o traducere pe Wiktionary.
      Conform unui dicționar ar însemna „abundă”(probabil derivat semantic dintr-un verb cu sensul „sworm”/a jimi), dar mai au și verbul ziej = simmer, boil, poach, boil over, stew, effervesce (a forfoti/a fierbe înăbușit, a (se) fierbe, se împotmoli, a da în clocot, tocană, efervescență).
      Aici devine foarte interesant!
      Eu am găsit în Muntenia un verb a îngeni (a fierbe). Am zis că ar putea fi coradical cu etimonul Jiului sau a entopicului local jielț (pârâu).

      Toate ar trebui să provină din radicalul IE *gʷī ‎(“to live; lively, quick”), așa cum cred că și radicalul *gʷʰer- și *gʷʰerm sunt înrudite pe linia aceluiași morfem primar. E important mai ales pentru limbile traco-ilirice în cauză, dacica și albaneza.

  5. Sorin5780 zice:

    Am o nouă teorie pentru cheptura/ceptura asta. De fapt două, una aparține unui consfătuitor, Roderick, „aproape” la fel de dacofil ca mine: „”La Ceptura m-am gândit și eu când beam un pahar, mi se părea plauzibilă o der. din lat. cinctura ”a cincture, a girdle” „” https://hroderic.wordpress.com/about-2/
    Dânsul spune că s-ar putea trage din lat.cinctura (a girdle), denazalizat și cu transformarea specifică, [ct] – [pt].
    Ideea lui era bună dacă își imagina un termen dacic denazalizat, așa cum mai sunt alte trei coradicale, cel puțin, sub același radical *kenk (=to girdle) < gr.antic κάκαλα (pereți) și lat.cicatrix, umbr. sihitu (girded = încins). http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=%2fdata%2fie%2fpokorny&text_number=+912&root=config

    Deci concluzia ar fi că avem versanții abrupți ai munților care înconjoară o vale, un peisaj destul de familiar dacilor (montibus inhaerent). Semantismul acesta este destul de comun la nivel indo-european. La el s-a diversificat în mai multe dialecte morfemul *gʰer-/ *ǵʰer- "to girdle; to enclose"
    cu derivare spre
    – *gʰerdʰ- to girdle (eng.to gird< v.eng.gyrdan; alb. ngërthej ‎“to tie together by weaving, to bind”; rom.grădea, grădele)
    – *gʰerdʰ- (to enclose, to encircle; enclosure, fence, belt) < rom.gard, gardină, sl.grad, hit.gurtos, lat.hortus, eng.yard, etc.

    Teoria mea ține mai mult de eng.cliff (stâncă sau mal foarte abrupt) < to cleave (a depica) < *glewbʰ- (a tăia, a despica) sau bârgău (probabil din *bʰer- "a tăia" cu sufixul -gʰ sau *bʰergʰ-/*b'ʰergʰ- "înalt; munte sau deal"< alb.breg- shore, bank; tr.berga(s)- hill, bank).
    Și aici mă refer la semantism, nu la radicalul IE *glewbʰ-

    Mă gândesc la cleanț (var.cheanț; zgheanț, geanț) și la radicalul său IE corespunzător proto-slavicului *kolnьcь. Cred că vin din *kel- "to cut"
    http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/pokorny&text_number=1722&root=config
    https://dexonline.ro/definitie/clean%C8%9B

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s