Bulz (44-55)
Semnificaţie: rom. ‘bulz’,’bucată,bulgăre’, în toponime se foloseşte în special pentru a denumi stânci având un astfel de aspect, etimologie: în general se consideră cuvânt de substrat echivalent alb. ’bulez’.
E interesant de observat distribuţia acestui toponim care cuprinde în special zonele cu toponimie ‘veche’ românească, şi anume: Maramureş, Apusenii, Haţeg, Banatul nordic şi ţinuturile limitrofe.
Atestări:
M. Aninei – 1 – Tâlva Bulzii (peste 800m) la NV de depresiunea Almăjului
M. Valcan – 3– Cheile ? Bulzului pe valea Bistritei, În Bulzuri în cheile Bâltei, pârâu Bulzu în defileul Jiului
M. Godeanu – 1– vârful Bulzu (Bulizu – 2245 m) şi culmea omonimă (Bisericile Bulzului, Golu Bulzului)
M. Ţarcu – 1 – vf. Bulzum la 1769-72 (în prezent Sturu 1823m)
M. Retezat – 2 – muchia Bulzului lângă vârful Cărunta, stânca Bulzul 1001m la S de Zăvoi (Măceşti)
M. Parâng – 0 – 2 – Burzul ? la vest de valea Galbenului, pârâu Bulzu (sau Huluzu ?) afluent al Lotrului
M. Şureanu – 2 – Bulzu (1192 m) în zona Ohaba-Ponor, Bulzu Măgurii la Baru mare (poate identic cu Bulsu Streuluj de la 1770, actualmente Piatra Tinului)
M. Cindrel – 1 ? – valea Bolzii afluent al p. Niculeşti
M. Lotrului -1? – vf. Balţuri (probabil Bulţuri) la Voineasa
M. Căpăţânii – 1? – p. Bolţuri sub Piatra Târnovului
M. Buila – 2 – stânca B. La V de cheile Bistriţei, pârâul Bulzu afluent al Otăsăului
M. Cozia – 1 – vf. Bulzului (1565 m)
M. Făgăraş – 2-3 – Bulzul (1384 m), eventual Piscu Balţului 1690m pe Muchia Tătaru, Bulzul Mahăriii (1750 m) pe Piscul Albotei
M. Perşani – 1 – toponim B. la Comana
M. Bihor – 5-7 – Piatra Bulzului (967 m) şi satele Bulzeştii de sus şi de jos, vf. Bulzişor (1032 m), valea Bulzului afluent al Crişului Băiţa, Piatra Bulzului şi valea Bulzului afluent al Crişului Pietros la Boga, valea Bulzului afluent al Albacului, deal Burzeşti (1071 m) ?, deal Bolţuri lângă Gârda (de la forma ’bulţ’)
M. Vlădeasa – 2- sat Bulzu, valea Bulzilor afluent al Drăganului
M. Pădurea Craiului – 2 – deal Bulzu (581 m) la vest de valea Vida, Piatra Bulzului (912 m) la vest de valea Iadului
M. Codru-Moma – Dealul B. Lângă Botfei
M. Trascău – 5 – Piatra Bulzului (938 m)şi pâraiele omonime la S de Poiana Galdei, La Bulz cătun lângă piatra Butanului, vârful Bulz (909m) în zona Bedeleu, deasupra Hudei lui Papară, piatra Bulzului (1030 m) şi pârâul afluent al Ighiului, Bulz la Geoagiu
M. Metaliferi –2 – vârf Bulzu (708 m) la N de Hărţăganic (legătura cu Valje Butzului de la Luncoi ?), dealul Bulzului la S de Brăzeşti
Muntele Mare – 1 – B. 1092 m la V de Scăriţa-Belioara
M. Gutâi – 3 – Bulzul la vest de Cavnic, poiana şi piatra Bulzului (1051 m) la N de Baia Mare, stâncă pe versanţii vârfului Vezău
M. Lăpuşului -1?- d. Bulş lângă Cufoaia ? Lăpuş
M. Călimani – 1 –Vârful şi piciorul Bulzului (1310 m) la S de valea Budacului
M. Măcin – 1 – dealul Îmbulzita 291m lângă Sulucu Mare
Dealurile Lipovei – 1 – sat Bulza (jud. Timiş)
top. Bulza la Oarda Alba
sat Bulzeşti – Dolj (derivat din antroponim)
sat Bulz inclus în Uricani
microtoponim Bulz (loc de coasă) la Giuleşti – Maramureş
Bulziş în apropiere de Târgu Ocna ?
Pentru etimologia din lat. ’bolidus’ vezi stânca Bolidu de la Buseşti Mehedinţi
Toponime similare în alte ţări: localitate Balza (Balez) Kosovo, localitate Balez Albania
E interesant de observat că acest termen pastoral rom. a fost împrumutat în dialectul goral al limbii polone în forma ‘bundz’ semnificând ‘un tip de caş tradiţional’. În acest caz a avut loc o transformare semantică a cuvântului de la sensul primar de ‘o bucată de caş’ la sensul modificat de ‘caş în general’. Urme ale semnificaţiei primare cu implicaţii topografice se găsesc şi în Carpaţii Polonezi, astfel o stâncă calcaroasă din masivul Pieniny se numeşte Lipky Bundz, denumire paralelizată de numeroasele toponime similare din Carpaţii româneşti.
Între bulz și bundz e o mică diferență.
Nu știu procesul de obținere a brînzei sau cașului, dar știu atîta lucru, că e strecurat într-o pînză, iar acest fapt a dat cîteva nume în limbile indo-europene. Chiar brînza avea o astfel de etimologie din latină brandeum (pînză de in).Alteori e vorba de o formă în care e pusă.
Bundz poate fi urmașul unei „legături” la propriu, similar celui germanic care, teoretic măcar, se zice că ar fi dat bundră, bundaică, bundă, deși bandură pare singurul mai clar. Nu se ia în calcul posibilatea existenței acestui radical în dacică, chiar dacă pentru teonimul Bendis este acceptat: *bhendh- a lega.
bundz ar fi ca mîndz din „mend-ya” (a hrăni, a alăpta), deci *bhnd-ya. Se poate să fi plecat de la o formă-zero (zero-grade) cum se spune în lingvistică. De obicei acestea dau forme cu „u” integrat la traci: alb.gur (piatră) înrudit cu sl.gora(munte,pădure), sanscrit giri (altă formă zero), lit.giri (pădure). Și probabil reg.gurmir (podiș, platou) sau guruieț ar avea o legătură cu forme extinse cum e alb.gurmac(pietricică rotundă) din *gurm-.
Nu știu cît de bine e cunoscut acel mic lexic tracic de-a lungul Carpaților, dar îmi imaginezi că nu-i foarte mult cercetat, cum nu e nici la noi.
Interesant acest bundz! Să nu fie un adjectiv ca buzoi (umflat), alb. buzë (*bud-ya), probabil și reg.budiș. Ar trebui cercetat mai îndeaproape. Goralii, în ciuda numelui au un substrat românesc puternic, ba chiar ei se mîndresc cu asta deși le spun valahi.
Reamintesc că o parte considerabilă a triburilor „getice” din Carpații Europei Centrale vin din S-E Daciei și răsăritul carpic, alta din N-V Daciei.
Legătura dintre bulz și bundz e observația mea (din câte știu, inedită) fără pretenție de analiză lingvistică exhaustivă. E interesant că ambele semnifică – în aria lor de circulație – atât un produs lactat cât și o stâncă voluminoasă, sensuri care nu sunt atât de facil de apropiat unul de altul.
E foarte important lexicul pastoral. Eu caut acum prin librării o carte în acest sens de I.Popescu-Sireteanu. Vreau să aflu ce înseamnă părnău (adj. calificativ pentru berbeci).
Dacă înseamnă animale de top am așa o idee cu ce să-l leg în albaneză (parë- primul; parmë adj.frontal, din față)
Poate forma masculină de la ‘părnaie’ cu sens probabil de ‘cenușiu’ (vezi etimonul în DEX).
Mai sînt două cuvinte foarte misterioase în limbajul arhaic al păstorilor români:
héli (var. heliu), s.n., arh. – 1. Loc, post (P. Biltiu, 1990); spatiu. Intr-o colinda maramureseana intâlnim expresia: “Heli in rai nu ti-o facut” (P. Biltiu, 1990, text 63). 2. Hel, heli, (s.m.), reg., inv. – tipar, fusar (Bulgar, 2002). In text: (1) “In strunguta uoilor / In heliu galetilor” (TL 8).
vésal,-i, s.m. – “Constructia «vesal mare» inseamna, potrivit relatarilor informatorilor, mai mare peste ciobanii turmari, iar «vesal mic», adjunct al acestuia.” (P. Biltiu, 1990, 1992). “Cel mai mare-i vesal mare, / Cel mai mic e vesal mic” (TL 18).
http://dorinstef.blog.com/antologie-de-texte-mioritice-din-maramures/
Sînt genul de cuvinte care mă fac să pierd cîteva nopți pînă renunț.
Nu insista pre mult pe ‘heli’ care e o preluare a hu. ‘hely’,’loc’. Tot în vest circulă și forma ‘heiș’,’loc de casă’. Despre ‘vesal’ nu știu ce să zic, o legătură cu medievalul ‘vasal’ pare tentantă, dar nu prea cred că acest cuvânt a avut circulație populară.
Are etimologie necunoscută la unguri și nu-i neapărat din limba asta. Am găsit un radical comun fino-ugrilor și indo-europenilor și cele mai promițătoare coradicale ar fi în ordinea asta: eng.lane, lat.lātus, latus, gr.elastes/elates
http://www.etymonline.com/index.php?term=lane&allowed_in_frame=0
http://en.wiktionary.org/wiki/latus#Etymology_1
http://en.wiktionary.org/wiki/el%C3%A1stico
În IE poate fi vorba de o întindere cît poți cuprinde în mers, prin urmare ținut. Dacă admiți un teritoriu mitologic și iei în calcul gîndirea antică unde viața de apoi e ceva „traversabil” în duh, atunci are sens un „heli în Rai”.
Mă gîndesc la cetatea Helis a lui Dromichaites.
E acel sens de întindere care a dat și numele Latium, nicidecum un nume de rege mitologic cum s-a inventat mai tîrziu.
Poate vine din maghiară..disprețuiesc limba asta!
Dacă ‘heli’ e așa de vechi în limbă nu ar fi trebuit ca ‘l’-ul să se rotacizeze sau să dispară (precum și în exemplul tău ilia->ile->iie) ?
http://dexonline.ro/lexem/olic%C4%83u/197968
Una din etimologiile preferate pentru Raiul grecilor antici, Elysium, este chiar radicalul de care discutam aici.
Mai e și olat asupra căruia plutesc mici dubii. http://dexonline.ro/definitie/olat
De ce nu s-a rotacizat în balaur, alac, ală, baligă, băl,( bălan, bălai), mălai, șale, tulei?
De ce s-a rotacizat [l] din curpen sau avem brândușă și blândușă?
Sînt multe întrebări fără răspuns. Unul spune că lexicul dacilor liberi s-a păstrat mai bine pentru că intră în română după secolul IV, altul spune că probabil dacica avea consoană geminată de nu s-a rotacizat. Ipoteze și ipoteze.
Lexicul latin vine cu niște transformări din peninsulă, în Dacia mai primește cîteva și nu toate de la un singur dialect. Cel rotacizant era ,foarte probabil, concentrat în zona unde se găsea și-n medieval. Mai e metateza lui iota extracarpatic, mai puțin în intra-carpatic. etc,etc.
Ai dreptate în cazurile de mai sus, dar pentru cazul specific al lui ‘heli’ e greu de aplicat câtă vreme acesta este universal și cu o familie bogată în hu. în timp ce în rom. apare doar în dialectele vestice care sunt printre cele mai bogate în împrumuturi din hu. probabil și ca urmare a faptului că în perioada medievală făcea parte din Ungaria propriu-zisă și nu din Transilvania (unde limba ‘oficială’ a administrației era totuși latina). Nu degeaba oșenii – ca niște vorbitori ai unui dialect vestic – erau batjocoriți de vecini cu vorbe precum ‘Ai grijă Gheo’ că vine arvizu și-ți duce boroșhordauele !’ adică în traducere ‘Ai grijă că-ți duce potopul butoaiele de vin !’.
http://starling.rinet.ru/cgi-bin/response.cgi?single=1&basename=/data/ie/piet&text_number=1346&root=config
Nu lipsește nici sensul de „jos” conform moștenirii din latină:
íie (-íi), s. f. – 1. Parte inferioară a pîntecelui. – 2. La cai, chișiță. – Var. ie. Mr. ile. Lat. ῑlia (Pușcariu 773; Candrea-Dens., 816; REW 4260; DAR), cf. alb. ijë (coapsă, flanc), v. fr. illes.
Sînt și multe forme arhaice care n-au trecut prin transformările clasice străromânești. De exemplu găseai pînă în sec.XIX undeva prin Banat glimpe, iar mai în nordul țării glam, care nu are sensuri și forme similare în limbil slave.
http://dexonline.ro/definitie/glam
glam (lut, argilă) e coradical cu eng.clammy și alb.njom (arh.ngjomë (Gheg), nglomë) http://en.wiktionary.org/wiki/njom%C3%AB#Albanian
http://www.etymonline.com/index.php?allowed_in_frame=0&search=clammy&searchmode=none
glam s.m. (reg.) 1. ață încâlcită, grămadă. ghem din latină, dar acest glam vine direct din IE *glom.
Poate aveam arii laterale în română sau arii mai conservatoare.
Acele toponime nu pot avea ceva sensuri coradicale cu îmbulzeală și adv.bulziș, poate unul neatestat *bulz- orată, defileu, chei. Cel puțin jumătate din acele toponime sugerează acest lucru. Poate și unul antic, Bylazora: http://hroderic.wordpress.com/2013/11/15/bylazora-si-astibo/#comment-4805
bulz = ”stâncă”, ”deal văros, țuguiat” (< *bhelg’- ”beam, pile, prop; to prop up”)
Termenul ăsta l-am găsit mai demult la Drăganu în subsolul pag.494 și are sens pentru toponimele de mai sus, mai ales c, atunci când au fost înregistrate, se suprapuneau peste o parte a spațiului unde circula acel entopic: http://en.calameo.com/read/000827433df961b02455c
Pe un alt site am explicat și gândirea anticilor în numirea acestor forme de relief. Vezi alb.shkëmb (stâncă) < IE *skap-, *skab- ''to prop up'' (rom.scamnă/scaun).
Vezi și stâncă, al cărui coradical este mocănescul stână (munte, pajiște alpină). Nu înțeleg de ce lingviștii noștri enciclopediști, care cunoașteau aceste cuvinte, nu le-au răspublicat, nu le-au pus în context, ca să înțeleagă toți.
Ce vreau să știu aici este ce putem scoate din acel top. Bulzum vechi. Terminația nu-i una întâmplătoare, un accident sau un sufix expresiv.
''Tâlva Bulzii'' mai conține un entopic vechi, aproape pierdut. La fel ca bulzul ăsta, și tâlhă/tâlvă își are teritoriul său de răspândire. tâl-van (om înalt, voinic), tâlvă/tâlhă (desiș, om al desișului) din tul/dul (deal). La fel era și tâlharul, un haiduc al desișurilor, și asta o spun lingviști consacrați în Dacoromania, nu doar eu.
Vezi aici câteva date despre acel ''măidan'' (loc deschis, de unde poți vedea departe):
Dă clic pentru a accesa BCUCLUJ_FP_279423_1895_010_007.pdf
Ți-am mai spus despre acel muidan (probabil *măidan) din Vrancea, pe care-l cred coradical direct al alb.majë (=tip (blade), summit, top) pe undeva, dar nu e singura explicație. https://en.wiktionary.org/wiki/majë
Cred că avem un alt cuvânt foarte vechi, care se confundă inexplicabil cu tc.meydan (piață), dar vezi la Scriban toate sensurile și spune-mi dacă tu crezi sincer că ăla-i turcism sau măcar atâta lucru trebuie să recunoaștem, nu știm toată povestea sa.
Personal cred că în ideea unor vârfuri de munți golași, folosite ca puncte de observație și foarte probabil de semnalizare pentru invazii. Nu m-aș mira ca pe undeva să se fi păstrat amintirea acestora în legende. (-dan este un sufix augmentativ vestic, rar, dar nu neapărat unic)
Altă idee ar fi să avem un coradical al lat.mundus, dar la noi să însemne luminiș/limpeziș, o curătură în oceanul de codri seculari ai Daciei.
Apropo de asta, în Maramureș este Capul Mundului (capul lumii). Știu că e bizară ideea, dar centrul geografic al Europei nu-i foarte departe de locul ăsta, în Maramureșul nostru istoric. Să fi avut în vechime idee despre întinderea continentului nostru, chiar dacă îndeobște știm că delimitarea este aleatorie, nu-i o insulă sau falie distinctă prin limite perfect delimitate. Antichitatea greacă știa de Urali, dar nu prea se aventurau pe acolo. Nu mai rețin până unde se întindeau grecii cu acei Hyperboreus, dar centrul universului lor era Mediterana.
Altă idee privind maidanul (vezi și curiosul migdon al meglenilor, în chiar vechea Mygdonie) ar fi după un rad. *mey- to wander, de unde probabil avem arh. ardelenesc să merem (e un sufix verbal -re pe care-l cunosc mai puțin; vezi și autohtonul meglen. dară, a face) și mai noul a merge.
Același tipar mental cu agrul nostru moștenit din latină avem pentru acel maidan (loc de luptă) sau meniș (pășune deschisă)? Merită cercetată ipoteza asta.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/h₂éǵros
Mi-a rămas în minte ca într-o ceață un verb vechi ''a mei, să meim''. Există cu adevărat sau l-am visat eu? 🙂
PS: fodină (mină) era moștenit în subdialectul bănățean? de caună (mină) știam că-i doar în Apuseni, dar e clar că nu-i așa. Pentru ocnă mi-a plăcut explicația etimologică a lui Vinereanu: *akmu. Omul nu-i chiar atât de aiurit pe cât îl acuză unii..dacă numai și-ar mai tempera avântul romantic, prea puțin științific uneori.
Vezi dacicul Akmonia sau Haemus (*kaymus, cf. lui S.Olteanu) din *h₂éḱmō (stone), corad.cu sl.kamenița (rom.cămin), sanscr. asman (cer), gr.ákmōn, (“anvil, pestle, battering ram”) și altele.
https://en.wiktionary.org/wiki/Reconstruction:Proto-Indo-European/h₂éḱmō